Înapoi

Comunicat presa Ziua Pasarilor Migratoare

Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare

                                                                                      „ …...când cerul va amuți”

Ziua Mondială a Păsărilor se sărbătorește la nivel global, începând cu anul 2006, fiind inițiată de Secretariatul Convenției pentru Conservarea Speciilor Migratoare și Animalelor Sălbatice (CMS) și Secretariatul Acordului privind Conservarea Păsărilor de Apă Migratoare African-Eurasiatice (AEWA).

În baza prevederilor Convenției privind Diversitatea Biologică, păsările migratoare ca parte important a biodiversității globale trebuie să fie conservate în beneficiul generațiilor prezente și viitoare. Ele sunt deosebit de vulnerabile datorită faptului că migrează pe distanțe lungi, unele specii fiind dependente de zonele umede care se degradează datorită activităților antropice nesustenabile.

Din cauza braconajului, a capturării și comerțului ilegal dispar milioane de păsări sau sunt afectate de poluare, defrișări, dezvoltarea infrastructurii, schimbările climatice, pierderea habitatelor de cuibărire și de hrănire. Foarte multe specii de păsări sunt amenințate cu dispariția, de aceea orice capturare de păsări migratoare trebuie să fie făcută luând în considerare caracteristicile biologice și starea lor de conservare pe întregul areal de răspândire.

România, alături de alte țări, a aderat la Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (CMS) prin Legea nr. 13/1998 și a ratificat Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice (AEWA), prin Legea nr. 89/2000. CMS și AEWA încurajează cooperarea internațională pentru monitorizarea, cercetarea științifică, stoparea declinului speciilor de păsări și a habitatelor lor, în aria geografică de răspândire a acestora, prin luarea de măsuri coordonate pentru menținerea speciilor de păsări migratoare într-o stare de conservare favorabilă sau pentru readucerea lor la o asemenea stare.

 ‘Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare’ va fi celebrată în data de 10 mai 2016 sau în preajma acestei zile, printr-o campanie de conștientizare publică, organizată, de Programul de Mediu al Națiunilor Unite — Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Convenția de la Bonn) și Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african — eurasiatice, cu scopul conservării păsărilor migratoare și a habitatelor lor de hrănire și cuibărire.

În 2016, celebrarea ‘Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare’ are ca slogan: „….și când cerul devine tăcut ?”