COMUNICAT DE PRESĂ Start ”CASA VERDE”: Românii pot depune dosarele începând cu 10 octombrie
28 septembrie 2016
COMUNICAT DE PRESĂ
Start ”CASA VERDE”: Românii pot depune dosarele începând cu 10 octombrie
Astăzi, 28 septembrie 2016, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor lansează Programul Casa Verde Clasic, atât pentru populație cât și pentru persoanele juridice, urmare a publicării Ghidului de Finanțare în Monitorul Oficial și dispoziției AFM privind perioadele în care se pot depune proiectele în vederea obținerii finanțării.
Populația poate începe pregătirea dosarelor de finanțare care vor fi depuse, la sediile agențiilor pentru protecția mediului din județele de reședință, în sesiunea programată între 10 și 24 octombrie.
Prin Programul Casa Verde populația și persoanele juridicepot beneficia de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă. Bugetul alocat pentru întreaga țară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populației și 34 de milioane persoanelor juridice.
Echipamentele finanțate pentru populație prin Casa Verde sunt panourile solare și pompele de căldură, cunatumul finanțării nerambursabile prin AFM fiind în funcție de tipul instalației, astfel:
● până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;
● până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;
● până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer;
”Unul dintre principalele sectoare pe care se bazează economia verde, prioritate stabilită pentru mandatul din acest an, sunt energiile regenerabile. De aceea, am decis reluarea Programului Casa Verde după o pauză de 5 ani. Îmi doresc să încurajăm cât mai mare parte a populației să folosească sisteme de încălzire verzi în propriile locuinţe. România este una dintre țările cu mare potențial în domeniul energiilor regenerabile, iar această resursă este o oportunitate reală de valorificare care trebuie susținută și impulsionată prin astfel de programe. Dacă am exploata la maximum întregul potential solar din țara noastră am putea substitui în această formă aproape jumătate din volumul de apă caldă menajeră și circa 15% din cota de energie termică pentru încălzirea curentă”, spune ministrul Cristiana Pașca Palmer.
Pentru accesarea finanțărilor prin Casa Verde populația are de parcurs cinci pași:
Pasul 1.: Depunerea dosarului de finanțare la agenția teritorială de protecția mediului
Pasul 2.: Urmărirea site-ului AFM pentru decizia de acceptare în Program
Pasul 3.: Semnarea contractului de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu
Pasul4.: Demararea lucrărilor
Pasul 5.: Depunerea cererii de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanțare.
Procedural, după depunerea dosarelor de către populație la agențiile teritoriale și transmiterea acestora la Administrația Fondului pentru Mediu, se va evalua fiecare cerere în parte și se vor aproba în Program cele care respectă cerințele Ghidului de Finanțare. După publicarea listei pe site, AFM va întocmi contractele de finanțare și le va transmite în teritoriu, la sediile Agențiilor de Protecție a Mediului, pentru a fi semnate și de către românii admiși în Program. Aceștia au la dispoziție, pentru semnarea contractului de finanțare cu AFM, un termen de maximum 60 de zile de la publicarea, pe site-ul AFM, a listei cu agențiile teritoriale care au intrat în posesia contractelor.
În ceea ce privește persoanele juridice, beneficiarii programului pot fi unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice și unitățile de cult. În acest caz se va finanța instalarea de sisteme care utilizează energie solară și energie geotermală, la fel ca în cazul persoanelor fizice, dar și sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deşeurilor, a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe bază de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice. Persoanele juridice pot depune dosarele de finanțare în intervalul 17 octombrie -14 noiembrie 2016.
O instituție solicitantă poate depune, în cadrul unei sesiuni de finanţare, o singură cerere de finanţare. Unităţile administrativ-teritoriale/Instituţiile publice/Unităţile de cult pot solicita finanţare pentru mai multe imobile/obiective în cadrul aceleiaşi cereri de finanţare, însă cuantumul acesteia nu poate depăși:
● 2.000.000 lei pentru instituțiile publice;
● 500.000 lei pentru unitățile de cult;
● 4.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mare de 100.000;
● 3.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 50.000 şi 100.000;
● 2.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 20.000 şi 50.000;
● 1.000.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 3.000 şi 20.000;
● 500.000 lei pentru unităţile administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori mai mic de 3.000.
În cazul persoanelor juridice, finanţarea nerambursabilă, asigurată de Autoritate, se acordă în cuantum de până la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului
Ghidurile de finanțare au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ordinul Nr. 1817 și Ordinul Nr. 1818 ale Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor. Mai multe detalii aici:
http://www.afm.ro/casa_verde.php
http://www.afm.ro/casa_verde_intrebari_frecvente_pf.php