Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 03.07.2023

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMUNA AITA MARE prin Primar Bihari Edomer, cu sediul în judeţul Covasna, comuna Aita Mare, satul Aita Mare, strada Principala, nr.206, înregistrată la APM Covasna cu nr. 3924 din data de 11.05.2023,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 25.05.2023 că proiectul Reamplasare suprastructura pod metalic existent, cu lungimea de 28,10 m pe infrastructuri noi, comuna Aita Mare, judetul Covasnapropus a fi amplasat în comuna Aita Mare, satul Aita Mare, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

    Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul  10. lit.e) corelat cu pct. 13 lit.a);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 16.05.2023; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna în data de 18.05.2023; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat la sediu și pe pagina proprie de internet în data de 03.07.2023, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în Observatorul de Covasna din data de ...2023), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Punct de vedere al Departamentului pentru situatii de urgenta, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Covasna, inregistrat cu nr. 4411/30.05.2023, investitia nu face obiectul avizarii din punct de vedere al securitatii la incendiu,
  4. Punct de vedere in cadrul Sedintei CAT, de la Directia Judeteana  pentru Cultura Covasna, privind necesitatea Avizului din partea DJC Covasna, pentru proiectul „Reamplasare suprastructura pod metalic existent, cu lungimea de 28,10 m pe infrastructuri noi, comuna Aita Mare, judetul Covasna”, prin care investitia nu este clasata ca monument istoric.
  5. AVIZ DE GOSPODĂRIRE A APELOR nr. 47/19.06.2023, privind proiectul:Reamplasare suprastructura pod metalic existent, cu lungimea de 28,10 m pe infrastructuri noi, comuna Aita Mare, judetul Covasna”.
  6. Memoriul de prezentare înregistrat la APM Covasna cu nr. 5345/30.06.2023;
  7. Proces-verbal ședință CAT nr. 15/25.05.2023;
  8. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  9. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

 

 

Amplasamentul: Terenul pe care urmeaza sa se execute lucrarile de executie a podului si a rampelor de acces la pod este situat in intravilanul localitatii Aita Mare.

Caracterizarea zonei de amplasare: Beneficiarul – Comuna Aita Mare a ales ca amplasament zona parcului din localitatea Aita Mare. Podul va deservi circulatiei pietonale si va face legatura intre Strada Eloszeg si Parc. In prezent traversarea paraului Aita in zona se face pe puntea pietonala situata la aproximativ 100,00m in amonte de amplasamentul podului pietonal.

Necesitatea şi oportunitatea investiţiei:

Obiectivul investiţiei :Conform expertizei tehnice intocmite in anul 2016 de catre Expert tehnic atestat Diaconu Ion Dumitru ce a tinut cont de vechimea podului de 113 ani, suprastructura acestuia se va muta pe un nou amplasament, la aproximativ 400,00m de podul existent, in vederea conservarii tablierului existent.

Descrierea lucrărilor proiectate

Tinand cont de vechimea de 113 ani a podului de pe D.J. 131 peste paraul Aita, suprastructura acestuia se va muta pe un nou amplasament, la aproximativ 400,00m in aval de podul existent, in vederea conservarii tablierului existent si utilizarii acestuia ca pod pietonal.

Se vor efectua urmatoarele lucrari:

Infrastructuri

Realizarea unor culei noi, de tip masiv, cu elevatia din beton armat de fata vazuta amprentata. Culeile se vor funda direct.

Suprastructura

Suprastructura este alcătuită din grinzi metalice cu zabrele nituite, cale jos.

Grinda cu zabrele este alcatuita din elemente cu sectiuni compuse nituite astfel:

  • talpa superioara: Pb 300x10, 2 L 80x80x8, Pb 300x12;
  • talpa inferioara: Pb 300x12, 2 L 80x80x8, Pb 180x10;
  • montanti de capatat: Pb 300x10, 4 L 60x60x8
  • montanti curenti: 4 L 60x60x8, zabrelute din Pb 50x8
  • sase diagonale: 4 L 80x80x8
  • doua diagonale: 2 L 80x80x8
  • contravantuiri: 2 L 90x90x10

Calea este sustinuta de o structura de rezistenta alcatuita de lonjeroni si antretoaze.

Lonjeronii si antretoazele sunt, deasemenea, alcatuiti din sectiuni compuse nituite astfel:

  • lonjeroni marginali: 3 L 60x60x6, Pb 450x10
  • lonjeroni centrali: 4 L 60x60x6, Pb 380x10
  • antretoaze: 4 L 100x100x10, Pb 695x10

Inlocuirea montantilor M3 si M4 (partea stanga) si montantului M6’ si a diagonalei D7’(partea dreapta).

Sablarea tuturor elementelor metalice prin curatarea pana la luciu metalic Sa 2.5, îndepartandu-se vopseaua puternic degradata, urmând a se aplica urmatoarea protectie anticoroziva:

  • 1x80μm – grund epoxidic bogat în zinc;
  • 1x100μm – strat intermediar epoxidic cu oxid de fier micaceu
  • 1x60μm – strat final poliuretanic de culoare gri;

            Cu acceasta ocazie se va realiza o inspectie amanuntita la toate componentele din otel ale structurii, iar elementele cu degradari semnificative se vor consolida sau chiar inlocui daca este cazul. 

 Cale, parapet

Calea pe pod se va realiza din lemn. Pe antretoazele metalice ale suprastructurii dispuse la distanta de aproximativ 3,48m se vor monta 5 grinzi din lemn de esenta tare cu sectiunea de 10x10cm dispuse la distanta interax de 1,175m. Pe grinzile de lemn se va monta podina de rezistenta din dulapi de lemn de esenta tare cu grosimea de 5cm dispusi transversal podului. Peste podina de rezistanta se va realiza podina de uzura din dulapi de lemn de esenta tare cu grosimea de 5cm dispusi longitudinal podului. In zona de imbinare a dulapilor de la podina de rezistenta se va monta tabla zincata cu grosimea de minim 4mm si latimea de 250mm, fixata de  podina de rezistenta prin suruburi pasuite cu cap sferic.

In zona rosturilor de dilatatie tabla se va fixa doar pe zidul de garda de la culei, celalalt capat ramanand liber.

Parapetul pietonal are inaltimea de 1,00m si se va realiza din fier forjat. Modelul parapetului se va supune spre aprobare Beneficiarului, inainte de a incepe uzinarea acestuia.

Rampe de acces

La capetele podului sunt prevazute scari de acces cu trepte de 15cm inaltime si rampe pentru persoane cu dizabilitati cu latimea de minim 1,20m si panta de 8%.

Calea pe rampe se va realiza din pavele de beton autoblocante.

Albie

In albie se vor realiza lucrari de profilare si aparari de maluri astfel:

-Lucrari de aparari de mal din gabioane  placate cu 10cm beton, pe malul stang, 25,00m amonte si 15,00m aval;

-Lucrari de aparari de mal din gabioane  placate cu 10cm beton, pe malul drept, 15,00m amonte si 15,00m aval;

-Realizarea lucrarilor profilare a albiei pe 40,00m amonte si 30,00m aval;

-Curatarea albei de vegetatie si material solid pe o lungime de 60,00m in amonte si 40,00m in aval;

Iluminat

Pe pod si pe rampe este prevazut iluminat.

Lucrarile de mutare a tablierului podului existent se vor corela cu lucrarile de executie a podului nou de pe D.J. 131. Mutarea tablierului se va face numai dupa executia variantei provizorii de circulatie. Inainte de aducerea tablierului in amplasament se vor executa culeile definitive si palei provizorii pentru asezarea tablierului in vederea reasamblarii.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: apă potabilă din sursă subterană;

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: în etapa de executie vor fi generate următoarele tipuri de deşeuri:

  • deşeuri de materiale de construcţii, resturi de conducte;
  • uleiuri uzate rezultate de la utilajele/echipamentele utilizate în timpul lucrărilor;
  • deşeuri menajere şi asimilabil menajere, rezultate din activităţile igienico – sanitare ale personalului angajat al societăţii/societăţilor de construcţie.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: emisii de la motoarele utilajelor, mijloacelor de transport, lucrări de sudură, poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul lucrărilor; Se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - se va institui zonă de protecţie sanitară;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, Terenul pe care se vor executa lucrarile proiectate este in administrarea primariei comunei Aita Mare, judetul Covasna.  

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: conform Certificatului de urbanism nr. 239 din 02.05.2023, emis de Consiliul Judetean Covasna, regimul economic, categoria de folosință actuală a terenului: curti constructii, cai de comunicatie rutiere(DR), strazi din localitatile rurale;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: - nu este cazul;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: - nu este cazul;

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: Terenul pe care se vor executa lucrarile proiectate este in administrarea primariei comunei Aita Mare, judetul Covasna, amplasamentul proiectului se află în intravilan, zone de locuit;

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: În cazul descoperirii  a unor vestigii arheologice, executantul este obligat să sisteze orice activitate și să informeze Direcția Județeană pentu Cultură Covasna în termen de 72 ore în conformitate cu art. 4, cap II din OG 43/200 republicată;

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, în timpul execuției poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

  b) natura impactului: zgomote și vibrații, emisii în aer generate de către utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul execuției;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale în timpul execuției;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus  NU intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara ariilor naturale protejate.

III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- AVIZ DE GOSPODĂRIRE A APELOR nr. 47/19.06.2023, privind proiectul:Reamplasare suprastructura pod metalic existent, cu lungimea de 28,10 m pe infrastructuri noi, comuna Aita Mare, judetul Covasna aviz cu conditii impuse.

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, a OUG 92/2021 aprobată prin Legea nr. 17/2023  privind regimul deşeurilor;
  2. In cadrul sedintei CAT desfasurata la sediul APM Covasna, in data de 16.02.2023, Directia de Cultura Covasna a solicitat depunerea documentatiei proiectului pentru avizare;
  3. Respectarea OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
  4. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  5. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  6. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. Lucrările se vor desfăşura cu respectarea condiţiilor tehnice şi a regimului juridic prevăzute prin actele de reglementare prealabile, emise de alte autorităţi;
  8. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  9. La executia lucrărilor, executantul va asigura portectia apelor de suprafată, subterane si ecosistemelor acvatice;
  10. Să întreţină zonele de protecţie sanitară şi perimetrul de protecţie hidrogeologică în jurul surselor de apă, în scopul prevenirii pericolului de alterare a calităţii apelor;
  11. În zonele de protecţie sanitară instituite în jurul sursei de apă sunt interzise depozitarea gunoaielor şi deşeurilor de orice fel, precum şi depozitarea sau folosirea de îngrăşăminte, pesticide ori alte substanţe periculoase;
  12. Organizarea de şantier se va realiza astfel încât impactul generat de aceasta asupra factorilor de mediu locali pe timpul derulării lucrărilor prevăzute prin proiect să fie cât mai redus;
  13. Programul de lucru se va adapta în vederea respectării orelor de odihnă ale riveranilor;
  14. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  15. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură;
  16. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  17. Gestionarea deșeurilor de construcții se va realiza cu respectarea OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor;
  18. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  19. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  20. În situația producerii de poluări accidentale, titularul proiectului va anunța imediat APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  21. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  22. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 239 din 02.05.2023, emis de Consiliul Judetean Covasna şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  23. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului – APM Covasna ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei, precum și în cazul avizelor ce se emit în cadrul procedurii de obținere a autorizației de construire și care aduc modificări proiectului.
  24. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

DIRECTOR   EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

  

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu, Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                         Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                          Ing. Bote Daniela

 

 

Responsabil Comp.CFM,

Ing. Ghican Oana Elena