Modificări legislative !!!

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI COVASNA informeaza toți titularii/deținătorii de autorizații de mediu/autorizații integrate de mediu, despre apariția Ordinului nr.1171/05.11.2018 privind aprobarea procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 967/15.11.2018.

 

Prezenta procedură reglementează condițiile de solicitare, de aplicare sau de respingere a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu, in acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă   nr. 195/2005 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006 cu modificările și completările ulterioare.

 

Având în vedere faptul că Autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obţin viza anuală, toți titularii/deținătorii de autorizații de mediu/autorizații integrate de mediu trebuie să solicite (viza anuală) la Agenția pentru Protectia Mediului COVASNA  în fiecare an cu minim 60 de zile înainte de ziua și luna în care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu.

Precizăm că pentru derularea procedurii de aplicare a vizei anuale nu se percep taxe sau tarife.

MODIFICARI IMPORTANTE VIZA ANUALA 

 ORDIN nr. 324 din 3 aprilie 2019
pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu

EMITENT: Ministerul Mediului
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 283 din 12 aprilie 2019 

Data intrării în vigoare: 12 Aprilie 2019

    Având în vedere Referatul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr. 480 din 20.02.2019,
  ţinând seama de prevederile art. 16 alin. (2^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
  în temeiul art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
  viceprim-ministrul, ministrul mediului, emite următorul ordin:
  ART. I
  Anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.171/2018 privind aprobarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 15 noiembrie 2018, se modifică şi se completează după cum urmează:
  1. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins: 
  "ART. 5^1
  (1) Pentru autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu cu data de emitere până la data de 31 august, titularii solicită viza anuală începând cu anul 2020, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (2). 
  (2) Pentru autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu cu data de emitere după data de 1 septembrie, titularii solicită viza anuală începând cu anul 2019, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (2). 
  (3) Autorizaţiilor de mediu şi autorizaţiilor integrate de mediu care au obţinut viza anuală la data emiterii prezentului ordin nu li se aplică prevederile de la alin. (1) şi (2)."

  2. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
  "ART. 6
  Pentru autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu care nu au obţinut viza anuală se aplică prevederile art. 17 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare."
  ART. II
  Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
          Viceprim-ministru, ministrul mediului,
          Graţiela Leocadia Gavrilescu

  Bucureşti, 3 aprilie 2019.
  Nr. 324.

 

descarcă formulare  cerere declaratie 

Modificări legislative !!!

AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI COVASNA  va informeaza asupra aparitiei Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului , aceasta inlocuieste Ordinul 135/2010 .

Formulare  noi model notificare , model continut cadru memoriu de prezentare , model continut anunt public depunere solicitare acord , formular cerere

 

Pentru consultarea vechiului site al APM Covasna click aici

Pentru consultarea documentelor care au fost publice anterior anului 2014,
va rugam sa solicitati o cerere la adresa de e-mail arhiva@anpm.ro

Meteo : Proiect ORIENTGATE/ SEE/C/0001/2.2/X

B-dul. General Grigore Bălan, nr. 10, municipiul Sfântu Gheorghe, 520013

Telefon: 0267 323 701

Fax: 0267 324 181

E-mail: office@apmcv.anpm.ro

 

Formular electronic (eFORM) de inregistrare a operatorilor economici in sistemul S.I.M