Back

Noi acţiuni de colectare a DEEE-urilor în cadrul campaniei “Locul deşeurilor nu este in localitatea ta!”

 

                17.10.2013

Noi acţiuni de colectare a DEEE urilor in cadrul campaniei “Locul deşeurilor nu este in localitatea ta!”

Sâmbată, 19 octombriese desfăşoară în municipiul Iaşi o nouă acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în cadrul campaniei “Locul deşeurilor nu este în localitatea ta!”.  Acţiuni similare vor fi desfăşurate şi pe data de 26 octombrie în comunele Vlădeni, Plugari şi Şipote iar 2 pe noiembrie la Belceşti.

Campania de colectare a DEEE urilor din 2013  „Locul deşeurilor nu e in localitatea ta!” este organizată la nivelul judeţului Iaşi de către Asociaţia RoRec in parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi  şi administraţia publică locală, in perioada aprilie – noiembrie. Deşi iniţial s-au inscris in campanie doar 37 de primării, numărul acestora a crescut pe parcurs astfel incât, până în prezent, acţiunea s-a desfăşurat deja în 56 comune şi cele 2 municipii. Cantitatea colectată până în acest moment în cadrul acestei campanii este cca. 120 tone, la aceasta adăugându-se şi cele 408 tone colectate de pe raza judeţului prin operatori specializaţi (SALUBRIS SA, REMAT Iaşi şi GRENWEEE Buzău punct de lucru Iaşi).

Cantitatea, deşi departe de ţinta ce trebuie atinsă la nivel naţional – de 4 kg/an/cap de locuitor-, este în continuă creştere dacă ne raportăm la anii anteriori: 11 tone în anul 2006 (anul de debut) după care  cantităţile cresc uşor, ajungând la 263 tone în anul 2009 şi 568 tone în anul 2012.

Deci campaniile de informare-conştientizare şi de colectare a acestor tipuri de deşeuri,  derulate sistematic  la nivelul judeţului încep să dea roade. Constatăm astfel cu satisfacţie că,  de la an la an, campaniile au rezultate din ce în ce mai bune iar cetăţenii sunt mai bine informaţi şi mai receptivi. Acesta este de fapt scopul unor astfel de acţiuni: conştientizarea de către publicul larg a faptului că aceste tipuri de deşeuri- clasificate ca deşeuri periculoase prin conţinutul de materiale şi substanţe de acest fel (freoni, uleuri, etc.) -  nu trebuie sa ajungă la containerele de gunoi ci fac obiectul unei colectări separate în vederea tratării şi valorificării lor, contribuind astfel cu toţii la protejarea mediului şi la reducerea consumului de resurse naturale prin reciclare.

Informaţii suplimentare

Campaniile de colectare a DEEE-urilor se desfăşoară încă din anul 2006, mai intâi în mediul urban, prin binecunoscuta campanie „Marea Debarasare” şi s-au extins apoi şi în mediul rural.

In conformitate cu prevederile actului normativ care reglementează regimul acestor deşeuri - HG 1037/2010 -, administraţiei publice locale îi revine obligaţia organizării şi gestionării activităţii de colectare selectivă a acestor tipuri de deşeuri de la populaţie şi predarea deşeurilor spre valorificare/reciclare. Frecvenţa campaniilor de colectare este de cel puţin o dată pe trimestru, iar evidenţa cantităţilor de deşeuri colectate şi valorificate trebuie raportată la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului.

Scopul principal al acestei reglementări este, pe de o parte, de a preveni producerea  DEEE-urilor (unele din ele considerate deşeuri periculoase), iar pe de alta parte,  de a creşte gradul de reutilizare, reciclare şi alte forme de valorificare a acestora,  având in vedere că ele conţin cantităţi mari  de materiale reciclabile (in special metale şi  plastic).

Rata medie anuală de colectare selectivă la nivel naţional a acestor tipuri de deşeuri este de  4 kg/cap de locuitor, conform HG 1037/2010  care transpune directiva europeană in domeniu.

 

 

Director executiv,

Ing. Victor Bogdan DAVIDEANU