ZIUA MONDIALĂ A APEI – 22 martie 2016
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
Agenţia pentru Protecţia Mediului Brașov |
Nr. 4562 / 21.03.2016
COMUNICAT DE PRESA
ZIUA MONDIALĂ A APEI – 22 martie 2016
Ziua Mondială a Apei este sărbatorită în fiecare an în ziua de 22 martie.
Tema anului 2016 este ”Apa şi locurile de muncă” (Water and Jobs) și atrage atenția asupra importanței apei asupra modului în care cantitatea suficientă și de bună calitate a apei poate influența și schimba viaţa oamenilor.
Apa este componentul cel mai dinamic al mediului natural şi reprezintă cea mai importantă resursă naturală. Accentuarea cunoștințelor în domeniul gestionării apei implică și o atitudine responsabilă în ceea ce privește administrarea rațională a acestei componente vitale a mediului în care trăim.
Pornind de la aceasta realitate, elevii Școlii Gimnaziale nr. 19 Brașov vor desfășura în data de 22 martie, a.c, în intervalul orar 10:00-10:30, activitatea intitulată „ APA- RESURSĂ VITALĂ PENTRU UMANITATE”, având ca slogan “ Lumea este însetată pentru că nouă ne este foame”, stabilit de UN Water și FAO.
Activitatea educativă la care va participa și Agenția pentru Protecția Mediului Brașov va consta în expozitia de postere realizate de elevii școlii, realizarea “picăturii de apă”. Această activitate este inclusă în Programul International Eco-Școala, cu implicarea tuturor cadrelor didactice și a elevilor școlii.
Invităm presa locală la eveniment !
BIROUL DE PRESA AL APM BRAȘOV 21.03.2016