Back

Decizia etapei de incadrare„Construire parcare etajata” ORAS RASNOV

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              

DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE

Nr. ... din .10.2018

 

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de ORAS RASNOV, cu sediul in str.Piata Unirii, nr.12, or.Rasnov, Judetul Brasov, ...., înregistrată la APM Brasov cu nr. 13279/24.08.2018,  în baza:

  • Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,

şi ca urmare a completarilor depuse la dosar sub nr.13590/03.09.2018, nr.14477/17.09.2018, nr.14593/18.09.2018 si nr.15771/09.10.2018

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Braşov decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 29.05.2018, că proiectul „Construire parcare etajata”, propus a fi realizat in jud. Brasov, or.Rasnov, str.Cetatii, amplasament identificat prin extras CF nr.112722 – Rasnov, nr.cad.112722, finantat prin POR/2018/13/13.1/1/SUEDR, Axa Prioritara 13: „Sprijinirea regenerarii oraselor mici si mijlocii”, Prioritatea de investitii 9b- „Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizica, economica si sociala a comunitatilor defavorizate din regiunile urbane si rurale”, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate. nu se supune evaluarii impactului asupra mediului si nu se supune evaluarii adecvate.

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza deciziei etapei de incadrare, in procedura de evaluare a impactului asupra mediului, sunt urmatoarele:

  • proiectul intră sub incidenţa HG nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului  in Anexa 2, pct. 10. lit. b) proiecte de dezvoltare urbana, inclusiv constructia centrelor comerciale si a parcarilor auto;
  • titularul si APM Brasov au mediatizat in presa locala cat si pe pagina web atat depunerea solicitarii acordului cat si decizia etapei de incadrare;
  • lipsa observatiilor din partea publicului interesat;
  • in urma parcurgerii listei de control pentru etapa de incadrare si a analizarii criteriilor de selectie pentru stabilirea necesitatii efectuarii evaluarii impactului asupra mediului, prevazute in Anexa 3 din HG nr. 445/2009, s-a constatat ca proiectul analizat nu este susceptibil de a avea impact semnificativ asupra mediului, din urmatoarele considerente:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea si conceptia intregului proiect:

     Se propune construirea unei parcări etajate cu regimul de înalțime P+1E+T, având suprafața construită de 2621,80mp, cu o formă dreptunghiulară. Intrarea și iesirea parterului se face prin NORD din alee de acces, iar intrarea și iesirea etajului se va face prin EST din parcarea pe sol existentă.

  • la parter mai sunt prevăzute: un grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, două grupuri sanitare pentru restul utilizatorilor pe sexe, unul pentru bărbați și unul pentru femei. De asemenea mai este prevăzut și un spațiu de depozitare.
  • la etaj, pe langă circulația verticală, mai regăsim grupurile sanitare pentru restul vizitatorilor pe sexe, unul pentru bărbați și unul pentru femei, un birou administrativ și un birou monitorizare și securitate cu un grup sanitar ce le deservește.
  • la terasă se ajunge prin două case de scari și prin intermediul liftului.

     La Parter vor fi asigurate 91 locuri de parcare si la Etaj se vor asigura un număr de 95 locuri de parcare, astfel totalul de locuri de parcare va fi de 185.

     La terasă va fi un spațiu acoperit în care vor fi grupuri sanitare, unul pentru bărbați și unul pentru femei, un spațiu comercial cu depozitare. Restul spațiului este neacoperit și se împarte în două categorii, pietonal de 1269mp și spații verzi (jardiniere) de 1181mp.

 

Alimentarea cu apa potabila: se va face de la reteaua publica existenta in zona prin intermediul unei conducte de bransament ;

Apele uzate menajere : se va realiza prin racordare la reteua de canalizare menajera existenta din PVC, KG, cu Dn 400 mm., conform avizului de principiu favorabil nr.4264/04.09.2018 emis de  SC Goscom Cetatea Rasnov SA.

Apele pluviale : reteaua de canalizare se afla in sistem separator, menajer fata de pluvial, apele pluviale vor fi conduse in reteaua de canalizare pluviala din zona, conform avizului de principiu favorabil nr.4264/04.09.2018 emis de  SC Goscom Cetatea Rasnov SA.

Organizarea de santier: in vederea inceperii executarii lucrarilor, prin proiect s-au prevazut urmatoarele:

- organizarea de santier se va realiza in incinta proprietatii, intr-o zona delimitata, cu imprejmuire provizorie;

- in interiorul zonei imprejmuite vor fi amplasate toate elementele necesare: containere-baraci pentru birou/vestiar/depozitare materiale, bancuri de lucru, utilaje, platforme de depozitare deseuri, grupuri sanitare ecologice;

- toate activitățile necesare executării lucrărilor de constructii se vor desfășura în interiorul proprietatii;

b) cumularea cu alte proiecte existe si/sau aprobate nu este cazul;

utilizarea resurselor naturale in special a solului, a terenurilor, a apei si a biodiversitatii – nu este cazul;

d) productia de deseuri – nu este cazul;

e) poluarea si alte efecte negative  –

În perioada de construcţie, impactul proiectului asupra factorului de mediu aer constă în generarea de emisii de către utilajele utilizate. Ca urmare, vor fi luate toate măsurile in vederea limitarii generarii de praf, de catre prestatorul lucrarilor de constructii care va avea in vedere ca utilajele utilizate sa fie corespunzatoare din punct de vedere tehnic si sa nu genereze noxe peste limitele admise. Substantele poluante pentru atmosfera se vor incadra in valorile limita ale emisiilor stabilite de Ord. MAPM nr. 462/1993 cu modificarile si completarile ulterioare coroborat cu Lg. nr. 104/2011;

Nivelul de zgomot se va incadra in limitele impuse de SR 10.009/2017. Se vor respecta  de asemenea  prevederile Ord. MS nr. 119/2014 privind aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei.

f) riscule de accidente majore si/sau dezastre relevante pentru proiectul in cauza, inclusiv cele cauzate de schimbarile climatice, conform informatiilor stiintifice-

lucrarile vor fi executate numai cu societati autorizate, astfel incat sa nu existe risc de accidente;

prin proiect au fost luate toate masurile de siguranta astfel incat sa nu existe risc de accident;

g) riscurile pentru sanatatea umananu este cazul; 

2. Amplasarea proiectelor:

a) utilizarea actuala si aprobata a terenurilor - terenul afectat de lucrari este situat in intravilanul orasului Rasnov, cu folosinta actuala „teren curti constructii in suprafata de 3.772 mp – lot ce provine din dezmembrarea inscris in CF 112722 Rasnov, nr.cad.112722” , in conformitate cu C.U. nr. 247 din 25.06.2018 emis de Primaria Rasnov.  

b) bogatia, disponibilitatea, calitatea si capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa si biodiversitatea) din zona si subteranulul acetuia – nu este cazul;

c) capacitatea de absorbtie a mediului natural, acordandu-se o atentie speciala urmatoarelor zone:

i) zonele umede, zone riverane, guri ale raurilor - nu este cazul;

ii) zonele costiere si mediul marin - nu este cazul;

iii) zonele montane si forestiere – nu este cazul;

iv) rezervatii si  parcuri naturale – nu este cazul;

v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei in vigoare: zone Natura 2000 desemnate in conformitate cu legislatia privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice; zonele prevazute de legislatia privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea a III – a – zone protejate, zonele de protectie instituite conform prevederilor legislatiei din domeniul apelor, precum si a celei privind caracterul si marirea zonelor de protectie sanitara si hidrogiologica – nu este cazul;

vi) zonele in care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevazute de  legislatia nationala si la nivelul Uniunii si relevante pentru proiect sau in care se considera ca exista astfel de cazuri- nu este cazul;

vii) zonele cu densitate mare a populatiei – nu este cazul;

viii) peisajele si situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic – nu este cazul;

3. Tipurile si caracteristicile impactului potential:

a) importanta si extinderea spatiala a impactului: aria geografica si numarul persoanelor afectate –  nu este cazul ;

b) natura impactului -  nu este cazul;

c) natura transfrontiera a impactului – nu este cazul;

d) intensitatea si complexitatea impactului – impact redus;

e) probabilitatea impactului – redusa, doar pe perioada executarii lucrarilor propuse prin proiect;

f) debutul, durata, frecventa si reversibilitatea preconizate ale impactului – pe perioada executarii lucrarilor durata impactului va fi scurta.

g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente si/sau aprobate -  nu este cazul;

h) posibilitatea de reducere efectiva a impactului – nu este cazul;

 

II. Motivele care au stat la baza deciziei etapei de incadrare, in procedura de evaluare adecvata, sunt urmatoarele:

  • proiectul nu intra sub incidenta OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, cu modificarile si completarile ulterioare;     

Conditiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta prevederile OUG nr. 195/2005, aprobată prin Legea nr. 265/2006 cu  modificările şi completările ulterioare, privind protecţia mediului;
  2. Se vor respecta conditiile  impuse de ceilalti avizatori prin avizele obtinute si proiectul inaintat spre avizare; 
  3. Deşeurile rezultate pe parcursul derulării lucrărilor de execuție vor fi colectate selectiv, cu posibilităţi de eliminare/valorificare cu societăţi autorizate; vor fi evacuate ritmic, fără a bloca căile de acces pietonale şi stradale;
  4. Se vor lua măsuri pentru evitarea poluării solului, prin depozitarea pe suprafeţe impermeabile a materialelor şi a deşeurilor rezultate pe parcursul execuției lucrărilor;
  5. Pe tot parcursul execuţie lucrărilor se vor respecta prevederile legislaţiei de mediu în vigoare, condiţiile impuse prin toate actele de reglementare emise de autorităţile implicate şi proiectul înaintat spre avizare;
  6. Se va evita afectarea de către infrastructura temporară, creată în perioada de desfăşurare a proiectului, a altor suprafeţe decât cele pentru care a fost emisă prezenta aprobare de dezvoltare;
  7. Drumurile de acces şi tehnologice, toate zonele a căror suprafaţă (învelişul vegetal) a fost afectată, vor fi refăcute şi vor fi redate folosinţelor iniţiale;
  8. Terenul afectat temporar de lucrări, va fi adus la starea iniţială de utilizare;
  9. Răspunderea pentru refacerea amplasamentului, drumurilor de acces și tehnologice, etc. revine în totalitate titularului de proiect.
  10. Respectarea duratei de execuţie a proiectului astfel încât disconfortul generat de poluarea fonică să fie cât mai redus ca timp;
  11. Vor fi luate  măsuri pentru limitarea vibratiilor  produse de sapatura   prin  utilizarea  de  tehnologii performante  de executie și  de fundare, în vederea  incadrarii valorilor parametrilor vibratiilor in limitele admisibile stabilite de SR 12025-2/94;
  12. Organizarea de şantier, pentru lucrările prevăzute prin proiect, va respecta obligatoriu măsurile specifice pentru reducerea şi/sau eliminarea efectelor generate de acestea asupra sănătăţii umane si mediului înconjurător.

 Se vor avea în vedere:

 • împrejmuirea corespunzătoare a zonelor de lucru, montarea de avertizoare, etc;

 • organizarea de şantier se va realiza în interiorul amplasamentului astfel încât impactului generat de aceasta asupra factorilor de mediu locali pe timpul derulării lucrărilor prevăzute prin proiect să fie cât mai redus;

 • organizarea de şantier va fi amenajată astfel încât să asigure facilităţile de bază conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare (alimentarea cu energie electrică, alimentarea cu apă pentru asigurarea necesităţilor igienico–sanitare), facilităţi pentru depozitarea temporară a materialelor, facilităţi pentru personal (baracă birou, vestiare muncitori, punct prim ajutor, toaleta ecologică), împrejmuire cu gard din panouri metalice pentru protecţia organizării de şantier si a vecinătăţilor), după caz;

• întreţinerea corespunzătoare a utilajelor/mijloacelor de transport utilizate in lucrările de construcţii în vederea evitării scurgerilor de combustibili şi uleiuri uzate pe sol/apă şi de alte substanţe toxice si periculoase;

• se interzice stocarea temporară si depozitarea carburanţilor si substanţelor periculoase în zona aferenta amplasamentului;

• în perioada de execuţie a lucrărilor vor fi stabilite zone de parcare a autovehiculelor si a utilajelor utilizate;

• este interzisă părăsirea incintei organizării de şantier cu roţile autovehiculelor şi/sau caroseria murdară;

• alimentarea cu carburanţi, repararea şi întreţinerea mijloacelor de transport şi a utilajelor folosite pe şantier se va face numai la societaţi specializate şi autorizate;

In conformitate cu prevederile OUG nr.195/2005, aprobată prin Legea nr.265/2006 privind protectia mediului, cu modificările si completările ulterioare - "Art. 15 alin (2) lit a - «Titularii proiectelor au obligaţia de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum şi asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării»;

Conform art. 21, alin.(4) din Oug. 195/2005 privind protectia mediului, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările si completările ulterioare ”răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi a publicului revine titularului proiectului”

In cazul unor poluari accidentale proiectantul si constructorul raspund in solidar;

La finalizarea integrala a investitiei titularul va notifica autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care va face un control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor Deciziei etapei de incadrare, conform art. 49, alin. (3) din Ord. MMP nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private.

            Procesul-verbal de constatare întocmit se anexeaza si face parte integranta din procesul-verbal de recepţie la terminarea  lucrărilor, conform art. 49, alin. (4) din Ord. MMP nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private.

Proiectul propus nu necesita parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de

evaluare a impactului asupra mediului si nu necesita parcurgerea procedurii de evaluare adecvata.

Prezentul act nu exonerează de răspundere titularul, proiectantul şi/sau constructorul în cazul producerii unor accidente în timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii a A.P.M. Brașov  se sanctioneaza conform prevederilor legale in vigoare.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Conform prevederilor Ordinului MMP 135/2010, titularul de proiect are următoarele obligaţii:

    - art. 39, alin. 1, de a notifica în scris autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea deciziei etapei de încadrare, dar înainte de obţinerea aprobării de dezvoltare;

    - art. 40, de a notifica în scris autoritatea competentă emitentă a aprobării de dezvoltare despre orice modificare sau extindere a proiectului survenită după emiterea aprobării de dezvoltare.

Prezenta decizie poate fi contestata, in conformitate cu prevederile HG nr. 445/2009 si ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

                             

    DIRECTOR EXECUTIV,

       Ciprian BANCILA                                                               

                      

 

      

                                                                                                       SEF  SERVICIU A.A.A,  

                                                                                                Daniela BIRAU

 

             INTOCMIT:

     cons. Costel BUCATARU