Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din data de 07.05.2023

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMUNA GHELINȚA prin PRIMAR Ilyés Botond János, cu sediul în com. Ghelința, sat Ghelința, nr. 345, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 7663/15.11.2022,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţelor Comisiei de Analiză Tehnică din data de 03.05.2023 că proiectul ”CONTINUAREA LUCRĂRILOR DE EXECUȚIE LA REȚEAUA DE CANALIZARE ȘI STAȚIE DE EPURARE INCLUSIV RACORDURI DE CANALIZARE ÎN COMUNA GHELINȚA, JUD. COVASNA FINANȚATE PRIN OUG 7/2006” propus a fi amplasat în com. Ghelința, sat Ghelința, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, pct. 11, lit c) corelat cu pct. 13 lit. a).
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 21.11.2022; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în ziarul Observatorul de Covasna din data de 26.11.2022, nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Procese-verbale ședință CAT nr. nr. 4/09.02.2023 (nr. înreg. 1049/09.02.2023) și 12/03.05.2023 (nr. înreg. 3693/03.05.2023);
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. Memoriul de prezentare depus la APM Covasna cu nr. înregistrare 902/03.02.2023, și Memoriul de prezentare cuprinzând informațiile conform Ord 19/2010, modificată și completată de Ord. 262/2020
  6. Punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris (GNM Covasna nr. 217/CJ CV/09.02.2023 (nr. înreg. APM 1058/09.02.2023); SGA Covasna nr. 2295/SL/18.04.2023 (nr. înreg. APM Covasna 3298/19.04.2023); Direcția Județeană pentru Cultură Covasna nr. 869/28.04.2023 (nr. înreg. APM 3613/28.04.2023));
  7. Punct de vedere de la Biroul/Compartimentul Arii Protejate din cadrul APM Covasna nr. 1013/08.02.2023;
  8. Adresa APM Covasna nr. 1018/08.02.2023 către ANANP-ST Covasna pentru punct de vedere;
  9. Adresa APM Covasna 1108/13.02.2023 privind completările necesare;
  10. Punct de vedere/Aviz nr. XXXX din partea ANANP_ST Covasna;
  11. Avizul de Gospodărire a Apelor nr. 5 din 31.01.2023, eliberat de către SGA Covasna;
  12. Aviz favorabil nr. 9148/25.07.2022 din partea Consiliului Județean Covasna;
  13. Notificare Asistență de specialitate de sănătate publică nr. 2036/1937/04.04.2023 din partea DSP Covasna
  14. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Proiectul este de dimensiune medie și prevede continuarea lucrărilor de execuție la canalizarea menajeră, execuția racordurilor la locuințele de pe traseul rețelei de canalizare existente și a celei proiectate, execuția a două stații de pompare ape menajere pe malul stâng al pârâului Ghelința pentru tranzitarea apelor menajere peste pârâu și amplasarea unei stații de epurare în comuna Ghelința, sat Ghelința.

Situația existentă

În prezent, localitatea Ghelința are realizată parțial o rețea de canalizare menajeră, dar aceasta colectează apele uzate numai de pe 58,5% din străzi.

Din proiectul inițial s-a realizat rețeaua de canalizare pe o lungime de 11 996 ml și 236 de cămine din care: PVC-KG-315 – 4749,21 m; PVC-KG-250 – 7246,79 m, rămănând ca restul de lucrări să se execute în altă etapă când se vor găsi surse de finanțare.

Recent au fost realizate lucrări de construire a sistemului de alimentare cu apă potabilă prin înființarea sistemului de captare – tratare – stocare, pozarea conductelor de distribuție și a sistemelor de contorizare individuală.

Justificarea necesității proiectului:

În prezent, comuna Ghelința, dispune de canalizare menajeră parțial. Unele gospodării au grupurile sanitare organizate în curți sau deversează apele menajere necontrolat în pâraiele din zonă.

Pornind de la deficiențele menționate anterior și în raport cu politicile publice, legislația națională și europeană, proiectul urmărește acoperirea necesităților locuitorilor din comuna Ghelința prin realizarea unui sistem de canalizare menajeră conformă.

Prin realizarea proiectului, respectiv extinderea și punerea în funcțiune a canalizării menajere se va asigura colectarea și transportul apelor uzate menajere la stația de epurare prevăzută deasemenea prin prezentul rpoiect.

Lucrările care se vor proiecta și executa reprezintă asigurarea colectării apelor uzate menajere printr-un sistem centralizat în comuna Ghelința în procent de 100%.

Amplasamentul

Terenurile afectate de lucrări sunt situate pe teritoriul administrativ al comunei Ghelința:

- în extravilanul localității Ghelința: rețea de colectare de-a lungul drumului DJ 121 F, rețea de canalizare până la stația de epurare;

- in intravilanul localității Ghelința: rețeaua de canalizare menajeră și statiile  de pompare;

- drumul județean DJ 121 F este în administrarea C.J. Covasna.

Suprafata totală studiată este de aproximativ 13.136,00 mp.

Suprafața utilizată aferentă lucrărilor de investiții este de aproximativ: 123191,00 mp rețea de canalizare menajeră; 3500,00 mp stația de epurare.

Situația proiectată

Se prevede realizarea unei rețele publice de canalizare menajeră compusă din conductă PVC Dn 315 mm și Dn 250 mm, cu lungimea de 3943,00 m, rețea de refluare compusă din conductă Dn 110 mm cu lungimea de 163,00 m și racorduri de canalizare din conducte Dn 160 mm pe o lungime de 6840,00 m. Conductele vor fi montate la o adâncime cuprinsă între 2,0-4,0 m cu respectarea distanțelor impuse de STAS 8591/1997. Rețeaua proiectată se va descărca în statia de epurare proiectată, urmând ca deversarea apelor epurate să se realizeze în pârâul din zonă.

Canalizare ape uzate menajere:

Continuarea lucrărilor la rețeaua de canalizare se va realiza pe o lungime de 3943,00 m.

Apele uzate menajere care vor fi colectate de la imobilele din localitatea Ghelința vor fi transportate atât gravitaţional cât şi cu ajutorul a două staţii de pompare (SPAU1, SPAU2) prin reţeaua de canalizare proiectată la staţia de epurare.

Debite de ape menajere uzate evacuate, după 5300 locuitor, cu debit specific de 110 l/om/zi va fi:

Q zi maxim = 865,70 mc/zi;

Q zi mediu = 689,00 mc/zi;

Rețeaua de canalizare și racordurile la imobile se vor executa din conducte PVC-Kg-315, PVC-KG-250 și PVC-Kg-160, pozate în pământ la cotele situate între 1,50 – 3,50 m, pe un strat de nisip cu o grosime de 10 – 15 cm.

Lucrările se vor executa pe domeniul public, DJ 121F și drumurile adiacente din localitate. Proiectul în plan urmărește traseul drumului care va fi amplasat.

Proiectul prevede peste 885 de racorduri la locuințele de pe traseul rețelei de canalizare existente și a celei proiectate inclusiv stația de epurare.

 

Stațiile de pompare:

Pentru traversarea apelor menajere din rețeaua de canalizare executată pe partea stângă a pârâului Ghelința s-au prevăzut două stații de pompare pentru fiecare din ramurile care traversează pârâul.

Cele două stații de pompare se vor executa din elemente de beton armat sau în carcasă de materiale plastice și vor fi echipate cu electropompe submersibile pentru ape menajere care au următoarele caracteristici:

Q = 20 – 50 mc/h; H = 12 mCA; N = 4,28 Kw; n = 1464 rot/min.

Pentru apele menajere colectate de la 2 blocuri de locuințe se va executa o stație de pompare din același material dar care va fi echipată cu două electropompe submersibile pentru apa menajeră cu următoarele caracteristici:

Q = 12,70 mc/h; H = 12,76 mcA; N = 1,39Kw; N = 2720 rot/min.

Stațiile de pompare se vor monta îngropat în funcție de adâncimea la care este pozată rețeaua de canalizare. Stațiile de pompare vor funcționa în regim automat în funcție de nivelul apelor ce se vor acumula în bazine.

Coordonate STEREO 70’ a stațiilor de pompare:

Stații de pompare

X

Y

SPAU1

494566,536

594265,072

SPAU2

494660,425

594792,633

 

 

Supratraversări cursuri de apă:

Proiectul prevede execuția a două stații de pompare ape menajere pe malul stâng al pârâului Ghelința pentru tranzitarea apelor menajere peste pârâu.

Rețeaua de canalizare va traversa cursul de apă din localitatea Ghelința cu conductele de refulare a stațiilor de pompare a apelor uzate SPAU 1 și SPAU 2.

Având în vedere zonele de amplasament a stațiilor de pompare a apelor uzate, SPAU 1 și SPAU 2 cât și a condițiilor din teren, s-a optat pentru supratraversarea pârâului Ghelința cu conducte de refulare în țevi de protecție de oțel.

Pentru stabilirea elevației cât și a punctelor de capăt ale supratraversării s-au luat în calcul nivelul apei pentru debitul maxim cu probabilitatea de depășire de Q = 1%.

Coordonatele în sistem de proiecţie Stereo 70’ ale supratraversărilor pârâului Ghelința cu conductele de refulare aferente stațiilor de pompare a apelor uzate, sunt:

Traversare

Coordonate STEREO 70’

Mal stâng

Mal drept

SPAU 1

X: 594261,38

Y: 494571,42

X: 594258,01

Y: 494609,80

SPAU 2

X: 594783,89

Y: 494672,12

X: 594734,13

Y: 494689,18

 

 

Stația de epurare - cu functionare secvențială cu nivel constant:

Noua stație de epurare este prevăzută a se executa din beton armat compartimentată pe două module de cerare, respectând tehnologia.

Construirea stației de epurare nu necesită nici un fel de cerințe speciale din punct de vedere structural. Stația de epurare are componente subterane și supraterane și o clădire de operare

Coordonatele topografice STEREO 70’ ale staţiei de epurare sunt :

                                                                                                                                    

Nr. crt.

 

X

Y

 

1.

 

Staţia de epurare

494284,530

593200,156

494284,530

593245,156

494211,530

593245,156

494211,530

593200,156

 

Apele uzate menajere vor fi epurate într-o staţie de epurare mecano-biologică COS 5300, dimensionată pentru 5300 locuitori echivalenţi.

Date tehnice:

-           Statia este dimensionată astfel: Qzi med= 689,00 mc/zi, Qzi max= 895,70 mc/zi

-           Sursa de energie electrica : 400 V

-           Funcţionare: automată

-           Parametrii de evacuare: conform NTPA 001/2002

-           Materiale: bazin din beton + echipamente inox

Componentele stației de epurare:

- Stație de pompare influent + grătar rar;

- Pre-epurare mecanică fină

- Bazine de precipitare fosfor ( Bio – P)

- Bazine de aerare (AIR)

- Suflante bazine aerare, air-lift și mixare

- Bazine sedimentare și recirculare (RMSE)

- Bazin de stabilizare și depozitare nămol (ST)

- Sistem de aerare depozit nămol

- Deshidratarea nămolului cu filtru presă cu banda

- Pompe submersibile evacuare nămol în exces

- Instalație de dozare precipitant

- Dezinfecție efluent

- Măsurarea debitului influent/efluent și Stație pompare efluent

- Sistem de monitorizare, control și vizualizare tip SCADA.

Tehnologia de epurare are la bază principiul de epurare cu nămol activat și curgere continuă ce funcționează ciclic, cu nivelul apei constant în întreaga stație de epurare, în care au loc procese de oxidare-nitrificare, denitrificare, defosforizare bilogică și sedimentare.

Apele convențional curate vor fi evacuate printr-o conductă PVC-KG-315 în pârâul Ghelința unde se va amenaja o gură de vărsare.

În zona gurii de vărsare pe malul drept se va consolida cu ancoramente din gabioane pe o lungime de cel puțin 10 m amonte și 5 m aval.

Funcţionarea instalaţiilor va fi permanentă, timp de 24 ore/zi, 365 zile/an.

Durata de realizare a investiţiei propuse este de 2 ani.

 

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: Proiectul s-a început și s-a executat parțial pe programul de finanțare aferent OUG 7/2006.

În anul 2021 Comuna Ghelința a depus și a fost aprobată solicitarea de finantare a proiectului prezzent la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicitarea din Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității:

Resursele naturale utilizate în lucrările de execuție a canalizării și stației de epurare sunt agregatele minerale (balast, piatră, asfalt, beton), pământ și apă.

Având în vedere dimensiunea proiectului, impactul lucrării asupra utilizării resurselor naturale este nesemnificativ.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

Deşeurile rezultate din lucrările de execuție şi activităţile anexe sunt: deșeuri menajere sau asimilabile – de la personalul care lucrează pe șantier; deșeuri reciclabile (hârtie/carton, plastic, sticlă); deșeuri materiale de construcție (beton, amestecuri sau fracții separate de beton, pământ contaminat, lemn); deseuri metalice (fier și oțel).

Pentru a asigura managementul deșeurilor in conformitate cu legislația naționala, antreprenorul lucrărilor va încheia contracte cu operatorii de salubritate în vederea preluării deșeurilor.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: - surse de poluare în perioada de demolare/construire: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor și deşeurilor, organizare de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: Se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): Asigurarea unei rețele funcționale de canalizare și a stației de epurare este o necesitate primordială pentru locuitorii com. Ghelința, astfel realizarea proiectului va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață a populației.

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: Conform Certificatului de urbanism nr. 37 din 26.07.2022 eliberat de Primăria Ghelința, lucrările vor fi executate în intravilanul/extravilanul comunei Ghelința. Categoria de folosință actuală: drum, domeniu public al comunei Ghelința, iar destinația zonei conf. PUG aprobat este zonă pentru locuințe și industriale. Stația de epurare se va amplasa pe terenul situat în Trup 0.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: lucrările de canalizare în mare parte se vor executa în intravilanul loc. Ghelința, de-alungul rețelei de străzi. Proiectul prevede 2 două stații de pompare pentru subtraversarea pârâului Ghelința, amplasamentul stației de epurare se suprapune parțial cu siturile Natura 2000: ROSCI0374 Râul Negru și ROSPA0174 Valea Râului Negru.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – nu este cazul;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – amplasamentul proiectului se suprapune cu situl ROSPA0147 Valea Râului Negru și cu situl ROSCI0374 Râul Negru.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: străzile din loc. Ghelința, domeniul public.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: conform punctului de vedere – conform Adresei/punctului de vedere din partea DJC Covasna nr. 869/28.04.2023 – documentația va fi înaintată spre avizare către DJC Covasna.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): Suprafața utilizată aferentă lucrărilor de investiții este de aproximativ:

-           123191,00 mp rețea de canalizare menajeră

-           3500,00 mp stația de epurare.

Lungimea totală a rețelei de canalizare va fi de 3943 m, pe străzi care nu dețin rețele de canalizare.

  b) natura impactului: organizarea de șantier pentru execuția lucrărilor, eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: nu vor fi schimbări profunde ale factorilor de mediu; impact nesemnificativ.

  e) probabilitatea impactului – numai în cazul unor poluări accidentale;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact nesemnificativ și reversibil, numai pe perioada de execuție a lucrărilor. Prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor pot fi evitate poluările accidentale.

  g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: platforma prevăzută pentru organizarea de șantier după finalizarea lucrărilor de execuție se va dezafecta și va fi redată la folosința anterioară.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- având în vedere că amplasamentul stației de epurare se suprapune parțial cu siturile Natura 2000: ROSCI0374 Râul Negru și ROSPA0174 Valea Râului Negru, APM Covasna a solicitat elaborarea Memoriului de prezentare cuprinzând informațiile conform Ord. 262/2020 prin Adresa nr. 1108/13.02.2023 și punct de vedere/aviz din partea administratorului ariei naturale protejate ANANP ST Covasna prin Adresa nr. 1018/08.02.2023.

- Memoriul de prezentare, cuprinzând informațiile conform Ord. 262/2020 s-a înainta la APM Covasna cu nr. de înreg. 3048/06.04.2023

- conform Procesului verbal nr. 12/03.05.2023 este necesară obținerea avizului din partea administratorului siturilor Natura 2000: ROSCI0374 Râul Negru și ROSPA0174 Valea Râului Negru, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Covasna.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- proiectul propus intră sub incidenţa prevederilor art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- pentru proiect s-a eliberat Aviz de gospodărire a apelor nr. 5/31.01.2023 din partea SGA Covasna.

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile OUG nr. 92 /2021 privind regimul deşeurilor, aprobată prin Legea nr. 17/2023;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  5. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor, pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  6. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  7. Conform punctului de vedere din partea GNM Covasna nr. 217/CJ CV/09.02.2023: Gestionarea deșeurilor din construcții se va realiza cu respectarea prevederilor Art. 4, alin. 1, Art. 15, alin. 1 și Art. 17, alin 4 și Art. 15, alin. 1 din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cât și prevederile Legii nr. 104/2011;
  8. Deşeurile se vor colecta selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. Platforma organizării de șantier va fi dezafectată permițând revenirea la folosința anterioară. Se va curăța terenul de posibile resturi de materiale de constructie și deșeuri. Se va așterne un strat de pământ de calitate similară cu cel din zona învecinată amplasamentului organizării de șantier, apoi se va așterne un strat de sol vegetal la suprafața terenului astfel încât să permită desfășurarea activităților anteriore
  10. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  11. În cazul unor scurgeri de motorină sau uleiuri, vor fi luate imediat măsuri de colectare și prevenire sau înlăturare a poluării solului, pentru a preveni infiltararea în adâncime spre apa subterană;
  12. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța Administrația Bazinală de Apă Olt, APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  13. Este necesară solicitarea și obținerea Avizului din partea administratorului ariilor naturale protejate: ROSCI0374 Râul Negru și ROSPA0174 Valea Râului Negru – ANANP ST Covasna.
  14. Respectarea condițiilor din Avizul de gospodărire a apelor din partea SGA Covasna, în special la Condiții de deversare în receptori conform HG 352/2005 – NTPA 001.
  15. Se va depune documentația pentru analiză și avizare la Direcția Județeană pentru Cultură Covasna;
  16. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 37/26.07.2022 eliberat de Primăria Ghelința şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  17. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  18. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

 

 

DIRECTOR EXECUTIV

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

Şef Serviciu Avize,

Acorduri, Autorizaţii                                                                                               Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                             ecol. Balázsi Beáta

 

 

 

Coordonator CFM,

Ing. Ghican Oana Elena