Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 07.12.2018

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de SEPSI OSK SA, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Stadionului, nr. 5, judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 6635/22.11.2018, în baza:

  1. Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2017, ce prevede înființarea Ministerului Mediului;
  2. Hotărârii Guvernului nr. 19/17.01.2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului;
  3. Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  4. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,
  5. Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 07.12.2018 că proiectul CONSTRUIRE COMPLEX SPORTIV PENTRU COPII ȘI JUNIORI ”SEPSI OSK SA” propus a fi amplasat în municipiul Sfântu Gheorghe, DN 12, judeţul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la punctul 10 litera b);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat în data de 23.11.2018; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în ziarul Observatorul de Covasna din data de 28.11.2018; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 10.12.2018, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ..... din ....), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 37/07.12.2018;
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. Studiu hidrogeologic privind redimensionarea zonelor de protecție sanitară pentru forajele P30 și P 31;
  6. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Proiectul propune realizarea unui complex sportiv multifunctional – stadion de fotbal și amenajări functionale. 

Amplasamentul cu o suprafața totală de 99.804 mp este situat pe partea estică a DN12, la limita nordica a Municipiului Sf. Gheorghe, în intravilan și se compune din:

  • teren cu suprafata de 98.800 mp. aflat în proprietatea SC HODUT ROM SRL si care este dat in superficie catre SC SEPSI OSK S.A., in baza contractului de superficie din 22.05.2018.
  • teren cu suprafata de 1004 mp. domeniu public al primăriei Sfântu Gheorghe, reprezentat de zona puturilor de apa.

 Pentru realizarea funcționala a investitiei sunt necesare a următoarele obiective:

Nr.

Denumire obiecte de investitie

Caracteristici si parametrii tehnici

1

clădire stadion acoperit de fotbal 
 

Ac=19.566mp. , Ad=21.591mp. , capacitate stadion= 8.175 locuri pe scaune

2

lucrari de sistematizare verticala, platforme carosabile, parcaje, alei pietonale si spatii verzi

Suprafata carosabila = 23.497mp.
Suprafata pietonala = 18.970mp.
Suprafata spatii verzi  = 37.187mp.

3

constructii usoare pentru protectia puturilor de apa realizate din tabla decorativa


Inaltimea imprejmuirii = 2,5m.

4

alimentare cu apa din reteaua stradala DN 12

 

5

retea de hidranti exteriori si rezervor PSI

 

6

retea de canalizare menajera racord la DN 12

 

7

retea de canalizare pluviala apa curata si deversare in paraul Arcus, cu statie pompare

 

8

bazin de retentie  ape pluviale curate , bazin decorativ cu rol de rezerva apa irigare teren

 

9

retea de canalizare pluviala apa potential poluata cu hidrocarburi, separator de hidrocarburi (subteran) si deversare in paraul Arcus

 

10

alimentare cu gaz metan

 

11

alimentare cu energie electrica

studiu de solutie alimentare cu energie electrica a zonei

12

amenajari 3 terenuri de fotbal in aer liber, terenuri cu rol de antrenamente si dotari anexe

Suprafata teren aferent = 22.597mp.
in cadrul suprefetei spatii verzi

13

mobilier urban in incinta complexului sportiv

 

14

imprejmuire perimetrala cu gard tip plasa de sarma pe stalpi metalici, in fundatii izolate b.a.

 

 

Utilități propuse:

            Energie electrică: complexul sportiv se va racorda la reţelele de electricitate existente in zona amplasamentului, pe baza unui studiu complex de alimentare a constructiilor propuse.

Alimentarea cu apa se va asigura prin racordarea la reţeaua de distribuţie a apei potabile existenta pe DN12. Apa se va folosi pentru nevoi igienico-sanitare si PSI. Apa necesară pentru irigarea terenurilor de fotbal se va asigura din putul de apa nr. 31 existent pe amplasament, printr-un protocol incheiat cu Gospodaria Comunala SA Sfântu Gheorghe.

Canalizarea menajera: racord la reteaua de canalizare existentă în zonă.

Apele pluviale de pe platformele pietonale si invelitoarea stadionului se vor colecta într-un bazin de retentie cu deversare în paraul Arcus.

Apele pluviale de pe platformele carosabile vor fi trecute printr-un sistem separator de hidocarburi, dupa care se deversează în paraul Arcus.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate – în vecinătatea amplasamentlui se află sala polivalentă Sepsi Arena;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: Apa necesară pentru irigarea terenurilor de fotbal se va asigura din putul de apa nr. 31 existent pe amplasament.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri materiale de construcții, deșeuri de ambalaje, metalice, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi colectate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate. Se interzice depozitarea necorespunzătoare de materiale în afara amplasamentului. Surplusul de pamânt rezultat în urma săpăturilor va fi transportat şi depozitat, după caz în locurile indicate de municipalitate.

 

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: surse de zgomot și vibrații constituie: funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: aflux de persoane, transportul rutier.

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: Se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): nu este cazul.

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: se află în intravilan în proprietatea municipiului Sfântu Gheorghe, folosința actuală: căi de comunicație rutieră.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: nu este cazul

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor - nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – amplasamentul se află la o distanță de aproximativ 4000 m de limita sitului Natura 2000 Oltul Superior ROSCI0329;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare cum sunt: zone de protecție a faunei piscicole, bazine piscicole naturale și bazine piscicole amenajate: nu este cazul;

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului

  prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există

  astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: lucrările propuse prin proiect se vor realiza pe un amplasament existent, ceea ce va afecta populația ce activează zona doar în mică măsură, și numai în perioada de execuție a lucrărilor. În vecinătatea amplasamentului nu sunt zone rezidențiale.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): impact redus, realizat în principal pe perioada de implementare a proiectului și este local.

b) natura impactului: zgomot și vibrații produse de utilaje, emisii în aer generate pe perioada de execuție a lucrărilor, aflux ocazional de persoane în perioada de funcționare.

c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

d) intensitatea și complexitatea impactului: redus, numai pe perioada execuției lucrărilor de reabilitare, impactul se limitează în mare parte la nivel local;

e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: temporar, pe perioada executării lucrărilor.

g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: în vecinătatea amplasamentlui se află sala polivalentă Sepsi Arena;

(h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor.

 

 

 

 

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările aduse.

 

III. Motivele pe baza cărora s-au stabilit neefectuarea evaluării impactului asupra corpurilor de apă: proiectul nu intră sub incidența art. 48 și art. 54 din Legea Apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare. Conform procesului-verbal al ședinței CAT nr. 37/07.12.2018 proiectul propus necesită reglementare pe linie de gospodărire a apelor.

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  • solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 279/14.06.2018 emis de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  • conform procesului-verbal al ședinței CAT nr. 37/07.12.2018 se va obține act de reglementare din partea SGA Covasna și ISU Covasna.
  • se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  • pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei (*actualizată*);
  • titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  • respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  • se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  • se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură
  • deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  • implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  • pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, la terminarea lucrărilor se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  • titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  • titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Înainte de punerea în funcțiune a investiției, pentru anumite activități conexe se va solicita autorizaţie de mediu conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

 

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

 

 

 

Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

 

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                   Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                     Ing. Farkas János