Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE DIN 31.01.2019

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de S.C. IMPERIAL HOTEL MANAGEMENT SRL – prin SZENTGYORGYI ZSOMBOR – împuternicit, cu sediul în municipiul Tg. Secuiesc, str. Piața Gabor Aron nr. 4, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 7058/12.12.2018,  în baza:

  1. Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2017, ce prevede înființarea Ministerului Mediului;
  2. Hotărârii Guvernului nr. 19/17.01.2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului;
  3. Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  4. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,
  5. Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,
  6. OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 04.01.2019 că proiectul

 ”Construcție imobil cazare cu regim final de înălțime P+1E+M, amenajare teren și alee acces” propus a fi amplasat în comuna Turia, str. TRUP BALVANYOS, nr. FN, jud. Covasna, identificat cu cu CF 27038, având suprafață de 69520 mp, din care 26683 mp intravilan și 42837 mp extravilan, arie protejată Natura 2000 ROSCI0037 CIOMAD – BALVANYOS și ROSPA0082 MUNȚII BODOC – BARAOLT, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la punctul 12 litera c), și în prevederile Legii nr. 292/2018 anexa nr. 2, la punctul 12 litera c);
  2. în urma anunţurilor publice, anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 18.12.2018; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna din data de 20.12.2018, nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 1/04.01.2019;
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Imobilul se încadrează în trupul Balvanyos al localității Turia, CF 27038, jud. Covasna. Vecinătăți: NORD: DJ 113, SUD: vecin Apor Peter, nr. cad. 25350, VEST: Extravilan – pădure, EST: vecin Imperial Hotel Management S.R.L., nr. top. 1739/1/2

Terenul este situat parțial în intravilanul localității conform PUG com. Turia, jud. Covasna și are o suprafață de 69.520 mp conform măsurătorilor cadastrale - CF 27038 din care 26.683 mp teren intravilan. Pe teren se află următoarele construcții: imobil de cazare

- C1  - cu o suprafață la sol de 245 mp și o suprafață construită totală de 836 mp, anexă stație de epurare

- C2 – cu o suprafață la sol 17 mp și o suprafață desfășurată de 17 mp.

Terenul și imobilele sunt proprietatea societății IMPERIAL HOTEL MANAGEMENT SRL.

Conform PUG aprobat, imobilul se încadrează în trupul Balvanyos al localității Turia, CF 27038, categoria de folosință actuală a terenului, conform RLU aferent aprobat, este de zone verzi de interes public, complexe sportive, turism și dotări balneare.

Conform regulamentului acestei zone, construcțiile se vor amplasa cu respectarea codului civil și a indicatorilor urbanistici maximi aprobați. Imobilele nu sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice actualizată în 2015.

Bilanțul teritorial:

Caracteristicile principale ale suprafețelor de teren sunt următoarele :

Coeficienți maximi cf. PUG aprobat:

P.O.T. maxim = 50,00 %

C.U.T.maxim = 1.5

RH maxim = P+1-2nivele, cu sau fără spații la subsol

 

P.O.T. propus = 3.10 %

C.U.T.maxim = 0.07

 

Rh maxim propus (cornisa) = P+1E+M

Sc. Parter propus = 825.00

Sc. Desfășurat total (suprateran) propus  = 1.861.00 mp

 

Parcarea se va face în incinta proprie, iar pentru realizarea accesului auto se va realiza o alee de acces auto realizată din piatră cubică.

 

         Bilanț teritorial

                                    mp

                                           %

S. construit (P.O.T.)

825,00

3,10%

S. spațiu verde

24.308,00

91,09%

S. alei, circulații, platforme

1.550,00

5.81%

S. teren intravilan

26.683,00

100 %

S.c. desfășurată supraterană

1.861,00

 

C.U.T.

                                        0,07

 

Descrierea sumară a proiectului:

Propunerea constă în construirea unui corp nou de cazare - C3. Construcția va avea un regim de înălțime P+1E+M și următoarele suprafețe:

Suprafața construită la sol = 563,00 mp (inclusiv terasele acoperite)

Suprafața construită totală = 1.008,00 mp

Imobilul propus va fi destinat exclusiv cazării turiștilor în unități cu 2 și 3 locuri, dotate fiecare cu grup sanitar propriu, terase și accese separate, după cum urmeză:

- parter:  6 camere cazare cu câte două paturi, spațiu tehnic și un spațiu de depozitare, ambele cu acces separat din exteriorul clădirii;

- etaj 1 și mansardă: 12 camere tip duplex, cu scară interioară și supantă, având câte 3 locuri de cazare/unitate.

Materialele folosite vor fi cele obișnuite, punându-se accent în plastica exterioară pe folosirea de materiale naturale, specifice zonei: piatră, lemn, tencuieli albe si țigle ceramice. În jurul construcției se vor face amenajări peisagistice în suprafață de aprox. 1.550 mp prin amenajarea de terase înverzite, parcări supraterane cu dalaje verzi și a unei alei pentru accesul auto relizată cu piatră cubică.

Structura de rezistență a imobilului propus este mixtă, la parter structura este executată din pereți portanți din cărămidă și diafragme de beton armat, primul etaj și mansarda se vor executa în sistem de cadre de lemn cu pereți, grinzi și șarpantă din lemn. Toate planșeele sunt din beton armat iar învelitoare va fi de tip șarpantă cu structură de lemn și învelitoare ceramică. Pereții interiori neportanți, se vor executa din elemente ușoare: gips-carton cu structură metalică.

Finisajele la interior sunt alcătuite din pardoseli tehnice, ciment sclivisit, pentru zona centralei termice și a depozitării. Pentru zonele de cazare se vor folosi pardoseli „calde” din lemn, iar în zonele umede, grupurile sanitare, se vor folosi placări ceramice rezistente la umezeală; pereții și tavanele încăperilor vor fi finisate cu vopsitorii lavabile pe bază de apă iar la pereții grupurilor sanitare se vor folosi placări ceramice. Toate tâmplăriile interioare vor fi din lemn, finisaj vopsit, culoare deschisă - alb.

Finisajele de exterior sunt cele specifice zonei: terasele și scările exterioare realizate cu finisaje din piatră naturală, iar pereții exteriori la nivelul parterului vor fi placați cu blocuri din piatră naturală locală. La etaj, vor fi folosite tencuieli decorative albe iar elementele de structură și șarpantă vizibile vor avea un finisaj natur, protejat cu lacuri ecologice pe bază de apă și finisaj mat. Toată tâmplăria exterioară va fi realizată din lemn startificat cu geam termoizolant duplex/triplex. Șarpanta va fi acoperită cu învelitoare din țiglă ceramică tip solzi.

Organizarea spațiului interior se va face astfel:

Parter – Sc = 327,00 mp, cota -3,00m

- Spațiu tehnic, Su=19,16 mp

- Depozitare, Su=19,16 mp

- Unitate de cazare – 6 camere, Su/cameră=32,96mp x 6 = 197,76 mp

- Terase acoperite, Su = 31,56 mp

Su total parter = 236,08 mp

Etaj 1 cu Mansardă – Sc =681,00 mp (Sc E1=563mp; Sc M = 118), cota +/-0,00m

- Unitate de cazare – 12 camere, Su/cameră=32,79 x 12 = 393,48mp

- Terase exterioare acoperite, Su =207,55 mp

Su total Etaj 1 + Mansardă = 393.48 mp

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: conform PUG aprobat, imobilul se încadrează în trupul Balvanyos al localității Turia, UTR 4-zone verzi, recreere și sport cu funcțiunea dominantă de agrement și turism. Zonă fără caracter urbanistic definit, în cadrul căreia există case de vacanțe realizate, spații de cazare hoteliere și anexe;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: -- suprafața construită la sol = 563,00 mp (inclusiv terasele acoperite);

- imobilul va fi utilat cu o centrală termică care funcționează pe gaz;

- alimentarea cu apă se va realiza prin racord la rețeaua stradală.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

- deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de materiale de construcții, deșeuri de ambalaje, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

 - pe perioada desfășurării etapei de construcție , apele uzate vor fi reprezentate de apele uzate fecaloid-menajere rezultate din activitățile igienico-sanitare ale personalului și apele uzate din activitatea de întreținere și igienizare a spațiilor administrative aferente organizării de șantier.

- apele uzate menajere vor fi colectate în bazin vidanjabil impermeabilizat existent în incinta complexului și va fi vidanjat periodic, pe baza de contract, de către un operator autorizat și deversate la o stație de epurare a apelor uzate autorizată.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- doar în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de la utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul execuției,și cu materialele folosite în construcție;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul

2. Amplasarea proiectului

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: categoria de folosință a terenului conform Certificatului de Urbanism nr. 50/16.11.2018 eliberat de Primăria Comunei Turia, se află în intravilanul și extravilanul localității și este în proprietatea solicitantului conform extras CF nr. 27038. Terenul are o suprafață de 69520 mp, din care 26683 mp intravilan și 42837 mp extravilan. Categoria de folosință actuală a terenului: curți, construcții, fâneață, iar destinația conform  Regulamentului Local de Urbanism aferent PUG aprobat fiind de zonă spații verzi de interes public, complexe sportive, turism, dotări balneare. Amplasarea  construcțiilor se va realiza exclusive în partea de intravilan.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia:  apa potabilă și apa necesară pentru scopuri igienico-sanitare și pentru alte folosințe se va asigura prin racord la rețeaua stradală. După finalizarea lucrărilor de execuție, se vor lua măsuri pentru redarea în folosință a terenului ocupat

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional-nu este cazul.

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – arie protejată Natura 2000 ROSCI0037 CIOMAD – BALVANYOS și ROSPA0082 MUNȚII BODOC – BARAOLT. Terenul are suprafață de 69520 mp, din care 26683 mp intravilan și 42837 mp extravilan.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: Amplasamentul propus este situat parțial în intravilanul localității conform PUG Turia, fiind de zonă spații verzi de interes public, complexe sportive, turism, dotări balneare.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor,

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul execuției lucrărilor;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

  g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- având în vedere că proiectul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în situl Natura 2000 ROSCI0037 CIOMAD – BALVANYOS și ROSPA0082 MUNȚII BODOC – BARAOLT,

-APM Covasna a solicitat Memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010, și Punct de vedere a Custodelui ariilor naturale protejate ROSCI0037 CIOMAD – BALVANYOS și ROSPA0082 MUNȚII BODOC – BARAOLT,

-Titularul proiectului a depus la APM Covasna Memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010 cu nr. 138 data 16.01.2019, înregistrat la APM Covasna cu nr. 314/17.01.2019.

- Avizele favorabile al custodelui Natura 2000 ROSCI0037 CIOMAD – BALVANYOS și ROSPA0082 MUNȚII BODOC – BARAOLT, înregistrat la APM Covasna cu nr. 7219/19.12.2018.

-s-a definitivat lista de control EA a etapei de încadrare  (Anexa 1 la Ghidul Metodologic Otd. MMP 19/2010) de către compartimentul Arii Protejate din cadrul APM Covasna eliberat în data de 31.01.2019;

-în urma desfășurării etapei de încadrare s-a considerat că proiectul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- în cadrul ședinței CAT din data de 04.01.2019 s-a stabilit că proiectul nu are impact semnificativ asupra corpurilor de apă, se va obține Aviz de gospodărire apelor de la SGA Covasna.

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  4. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  6. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  7. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  8. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  10. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  11. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 50/16.11.2018 eliberat de Primăria Comunei Turia şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  12. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  13. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse;
  14. Respectarea condițiilor din Avizele favorabile al custodelui Natura 2000 ROSCI0037 CIOMAD – BALVANYOS și ROSPA0082 MUNȚII BODOC – BARAOLT, înregistrat la APM Covasna cu nr. 7219/19.12.2018;
  15. Se vor respecta Planul de Managament al sitului Natura2000 ROSCI0037 CIOMAD – BALVANYOS și ROSPA0082 MUNȚII BODOC – BARAOLT.

 

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                   Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                     Ing. Farkas Berta

 

 

Responsabil Biodiversitate,

           Geogr.  Berde Lajos