Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 14.08.2019

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE, cu sediul în mun. Sfântu Gheorghe, strada 1 Decembrie 1918, nr. 2, județul Covasna, tel/fax: 0267.316.957, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5065/24.07.2019,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 27.06.2019 că proiectul ”Construirea a 50 de locuințe sociale în cartierul Őrkő” propus a fi amplasat în mun. Sfântu Gheorghe, zona Őrkő, FN, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

    Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 10 litera b),
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 25.07.2019; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Mesagerul de Covasna și Haromszek în data de 08.08.2019; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 14.08.2019, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în Mesagerul de Covasna și Haromszek din data de ...2019), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 21/14.08.2019;
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. Memoriul de prezentare depus la APM Covasna în data de 07.08.2019; punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris;
  6. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Necesitatea investiției este justificată de insuficiența numărului dotărilor și programelor destinate personelor care necesită asistență socială. Fondul locativ destinat cazurilor sociale din municipiul Sfântu Gheorghe este în prezent de 24 locuințe sociale și 138 locuințe tip garsonieră cămin social fiind departe de a acoperi nevoile populației aflată în sărăcie și risc de excluziune socială. Deși în municipiul Sfântu Gheorghe a existat o preocupare constantă a autorităților publice pentru soluționarea problemei, condițiile de locuire precare și supraaglomerarea continuă să rămână printre cele mai grave și urgente nevoi ale populației în special a celora din zona urbană marginalizată Őrkő unde majoritatea populațiiei trăiește în locuințe degradate/improvizate. Prin această investiție Municipiul Sfântu Gheorghe dorește construirea unui număr de 50 de locuințe sociale (case de locuit cu 4 camere) concepute pentru familii nevoiașe alcătuite în mediu din 6 persoane.

Terenul administrativ în cadrul căreia se intervine are o suprafațătotală de 13,7ha din care suprafața amenajată prin acest studiu este de cca 8600 mp. Imobile în proprietatea mun. Sf. Gheorghe, situate în intravilan/extravilan, nr. CF 24280, 24281, 24354, 25534, 25538. Parcelele actuale asupra cărora se intervine în proiect, momentan sunt încadrate în diferite categorii de folosință (arabil, carieră de piatră, drum, fâneață) care se vor urbaniza, modifica prin ”PUZ zona Őrkő” în curs de elaborare.

Dimensiunile în plan ale ansamblului de case sociale va fi de cca 100x200m incluzând și rețeaua de străzi noi proiectate. Locuința s-a proiectat conform anexei 1 din Legea locuinței 114/1996, republicată și va adăposti un număr de 6 persoane. Parterul este destinat în principal activităților de zi (bucătărie, loc de luat masa, cameră de zi) precum și un duș cu wc lângă intrare. La parter se află una dintre camere și un spațiu tehnic comun la două apartamente cu acces direct din exterior pentru personalul administrativ/tehnic. La etaj sunt dispuse două camere (dormitoare) și o baie precum și o zonă de depozitare/debara din hol. Bilanțul teritorial (date referitoare la o parcelă din 50):

Suprafața terenului 154,5 mp (10,3 x 15m)

Regim de înălţime: P+1E

Suprafața construită propusă 61,5 mp

Suprafața desfăşurată propusă123 mp

Suprafața utilă propusă 93 mp

Volum total spații interioare (H=2,55m):238 mc

Număr utilizatori: 6 persoane/ ap. 4 camere

Suprafață spațiu verde:93 mp

Suprafață pavată:43 mp

H max. cornișă:5,46 m

H max. coamă:8,69 m

Procentul de ocupare a terenuluipropusP.O.T. propus= 39,8%

Coeficientul de utilizare al terenului propusC.U.T. propus= 1,26.

Infrastructura se va compune din ziduri de sprijin cu grosime de 30cm, fundații izolate 1,6x1,6m și cuzineți 70x70cm cu înălțimi variabile în funcție de variația terenului, grinzi de fundare 30x170cm, placă pe sol de 10cm.

Suprastructura: la nivelurile superioare, structura este în cadre cu stâlpi din beton armat 30x30cm și grinzi din beton armat 30x50cm. Pereți nestructurali din zidărie de BCA de 30cm grosime, planșee monolit din beton armat de 15cm rezemând pe stâlpi și pe grinzi de beton armat. Acoperișul este de tip șarpantă în patru ape din lemn masiv.

Utilitățile pentru ansamblul de locuințe sociale se vor asigura prin branșamente la rețelele existente și propuse în zonă. Încălzirea clădirilor se va realiza cu pardoseală radiantă. Centrala termică va fi constituită dintr-un schimbător de căldură tip aer-apă, cu o putere de min. 6 kW/ casă.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: reabilitare retea distribuție gaze naturale pe strada Őrkő;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: nu este cazul.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

În etapa de executie vor fi generate următoarele tipuri de deşeuri:

  • deşeuri de materiale de construcții: beton, cărămizi, țigle, lemn, sticlă, metale, cabluri, materiale izolante, asfalt, resturi de balast, deşeuri de ambalaje rezultate din folosirea diferitelor materiale de construcții, etc.;
  • uleiuri uzate rezultate de la utilajele/echipamentele utilizate în timpul lucrărilor;
  • deşeuri menajere şi asimilabil menajere, rezultate din activităţile igienico – sanitare ale personalului angajat al societăţii/societăţilor de construcţie.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort: - surse de poluare în perioada de execuţie: emisii de la motoarele utilajelor, mijloacelor de transport, lucrări de sudură, poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul execuției;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: Zona de locuințe și servicii. Folosința actuală teren curți construcții, carieră de piatră, arabil;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: - nu este cazul;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: pe amplasamentul propus se află construcții neântabulate, ridicate fără autorizații de construcție pentru care se vor demara separat proceduri de demolare.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: amplasamentul proiectului se află în zona de protecție a sitului arheologic Őrkő.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul execuției lucrărilor;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor ariilor naturale protejate.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa prevederilor art. 48 b) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor; H.G.124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Conform Adresei nr. 1052/09.08.2019, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5455/12.08.20149 a Direcției Județene pentru Cultură Covasna  amplasamentul proiectului se află în zona de protecție a sitului arheologic Őrkő, ca urmare titularul proiectului are obligația de a depune documentația pentru avizare la DJC Covasna;
  3. Conform Adresei nr. 3834/3829/09.08.2019, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5473/12.08.20149 a Direcției de Sănătate Publică Covasna, titularul proiectului are obligația de a depune documentația pentru Asistență de Specialitate de Sănătate Publică la DSP Covasna;
  4. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  5. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  6. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  8. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  10. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  11. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  12. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  13. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 224/06.05.2019 eliberat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  14. Titularii vor informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  15. Titularii vor notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

 

 

DIRECTOR   EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

  

 

 

 

 

 

Şef Serviciu, Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                         Responsabil biodiversitate,

       Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                             Geogr. Berde Lajos

 

 

 

 

 

                                   Întocmit, Cons. AAA, Ing. Farkas János