Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 31.08.2020

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de S.D.E.E. TRANSILVANIA SUD S.A. BRAȘOV – S.D.E.E. COVASNA cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Lunca Oltului, nr. 9A, jud. Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 4148/03.08.2020, în baza

  • OUG nr. 68/2019, Art. 6. - (1) privind înfiinţarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere,
  • Hotărâre de Guvern nr. 43/16.01.2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, modificată prin H.G. nr. 19/17.01.2017;
  • Legii nr. 292/2018, privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,
  • Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide că proiectul „EXTINDERE REȚEA ELECTRICĂ ZONA KUVASZÓ, SATUL FILIA, JUDEȚUL COVASNA” propus a fi amplasat în comuna Brăduț, satul Filia, str. Kuvaszó, județul Covasna, se suprapune cu aria protejată sit Natura 2000 ROSCI0091 HERCULIAN, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 3, litera b);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 05.08.2020; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna, în data de 11.08.2020; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 31.08.2020, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ... din ....2020), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Solicitarea exprimării opiniei membrilor CAT scris sub formă de Punct de Vedere, cu nr. înregistrare la APM Covasna 4456/17.08.2020;
  4. Punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris de la: ADMINISTRAȚIA DE APĂ OLT-SGA COVASNA, GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN COVASNA, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ COVASNA.
  5. Proces-verbal întocmit pe baza Punctelor de Vedere ale membrilor CAT nr. 19/24.08.2020;
  6. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  7. Memoriul de prezentare depus la APM Covasna în data de 11.08.2020 cu nr. înreg. 4344;  
  8. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Se propune extinderea rețelei LEA Jt pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din zona de agrement Kuvaszo-Kormos, sat Filia, comuna Brăduț. Lucrările se vor desfășura pe domeniul public al localității.

Extinderea rețelei electrice se va realiza  cu conductor torsadat TA2X(FL)2Y-3x1x50 mmp pe o distanță de 3,7 km.

La PT5 existent se va demonta separatorul de post de pe stâlpul SC 15014 situat la o dist. de 15 m de postul trafo. Pe acest stâlp se va monta un separator vertical la care se va conecta LES MT proiectat. Pe stâlpul postului PT5 se va monta un separator vertical.

De la stâlpul cu separator la st. nr 1 ex. tip SC 10005 se va poza în pământ LES MT pr. pe o distanță de 80m. La st nr.1 SC 10005 ex. conductorul TA2X(FL)2Y-3x1x50 mmp va urca pe stîlp de unde linia va continua aerian pe o distanță de 160m. În continuare racordul va cotinua subteran, prin LES MT cu același conductor TA2X(FL)2Y-3x1x50 mmp pozat la marginea drumului până la prima zonă de agrement pe o distanță de 1940m.

În centrul de greutate a primei zone de agrement se va amplasa un post de transformare:

post de transfrmare aerian   cu trafo 20/0,4 kV-50 kVA 

De la PT pr.se va face racordul prin LES MT cu cond. TA2X(FL)2Y-3x1x50 mmp

la PTA pr 20/0,4 kV -50 kVA din zona de agrement nr2. Postul trafo compact pr. și postul trafo aerian pr. se vor amplasa la marginea drumului pe domeniul public.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate:

      În sat Filia în zona  de agrement Kuvaszo -Kormos pe o suprafață de 25 ha sunt două parcele unde în următorii 5 ani vor fi construite cca. 130 case de vacanță.(zona de agrement 1 -80 case, zona de agrement 2-50 case) Cele două zone destinate caselor de agrement sunt situate la aprox. 2 km resp 4 km de la zona electrificată. Este necesară extinderea rețelei electrice de j.t. pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din zonă.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității:

Suprafețe de teren ocupate permanent:

            -4 mp pentru amplasare 2xPTA

            -6 mp amplasare 4 buc stâlpi

            Total 10 mp.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

În timpul construcției

Deşeurile rezultate în perioada de execuţie vor fi depozitate separat şi preluate ulterior de către firme autorizate.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: emisii de la motoarele utilajelor, mijloacelor de transport, poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- Nu este cazul;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul;

 

 

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului:

Conform Certificatului de Urbanism nr 674/19.12.2019 emis de Consiliul Județean Covasna folosința actuală a terenului este: domeniu public-drum forestier. Se află în extravilanul localității Filia, conform PUG aprobat și este în proprietatea comunei Brăduț. Terenul se suprapune cu aria naturală protejată sit Natura 2000 ROSCI0091 HERCULIAN,

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – domeniu public-drum forestier;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional- nu este cazul;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – arie protejată sit Natura 2000 ROSCI0091 HERCULIAN.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: amplasamentul se află în extravilanul localității Filia.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus;

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție: nu este cazul

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

 g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

 h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- având în vedere că proiectul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în situl Natura 2000 ROSCI0091 HERCULIAN:

- APM Covasna a solicitat Memoriul de prezentare cf. Legii nr. 292/2018, întocmit conform conținutului –cadru prevăzut în anexa nr. 5.E la procedură fiind completat inclusiv punctul XIII,

- Punct de vedere a Custodelui ariilor naturale protejate ROSCI0091 HERCULIAN cf. adresei înregistrate la APM Covasna cu nr. 4456/17.08.2020;

- Punct de vedere emis de către compartimentul Arii Protejate din cadrul APM Covasna eliberat în data de 05.08.2020;

- titularul proiectului a depus la APM Covasna Memoriul de prezentare, înregistrat la APM Covasna cu nr. 4344/11.08.2020.

- ANANP SERVICIUL TERITORIAL COVASNA a emis Punct de vedere  nr. 263/ST CV/19.08.2020, înregistrat la APM Covasna cu nr.4508/19.08.2020;

- APM Covasna a solicitat justificarea impactului ținând cont de Circulara nr. 483/DCNB/07.07.2020 emis de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Cabinet Ministru

- ANANP SERVICIUL TERITORIAL COVASNA a emis justificare a impactului la Punctul de vedere  nr. 263/ST CV/19.08.2020:

            Fără impact. Realizarea lucrărilor propuse nu vor interveni negativ in suprafata habitatului, in evolutia populatiei sau in starea de conservare a acestei specii. Se mentine starea normala a ecosistemelor din zona

- data fiind mobilitatea speciilor pentru care a fost declarat situl, necesitatile de hrana, odihna si reproducere ale speciilor de interes comunitar nu vor fi afectate pentru speciile identificate pe amplasament si in vecinatatea acestuia;

- datorita faptului ca in zona exista vegetatie alcatuita din  pasuni, margini de drumuri, estimam ca realizarea lucrarilor nu va conduce la perturbarea directa a activitatilor curente fiziologice specifice precum: hranirea, innoptarea, stationarea si reproducerea;

- speciile sunt mobile si lucrarile de pozare a conductelor sau de executare a unor foraje nu impacteaza habitatul acestora, nici zonele de hranire, odihna sau reproducere;

- nu se produc modificari ale dinamicii relatiilor care definesc structura si/sau functia ariei naturale protejate;

- implementarea proiectului nu va afecta starea de conservare a speciilor tinta declarate pe teritoriul sitului Natura 2000 - ROSCI0091Herculian, fiind asigurata din acest punct de vedere, conservarea populatiilor speciilor pe termen lung, integritatea si coerenta retelei Natura 2000;

-s-a definitivat lista de control EA a etapei de încadrare  (Anexa 1 la Ghidul Metodologic Otd. MMP 19/2010) de către compartimentul Arii Protejate din cadrul APM Covasna eliberat în data de........;

-în urma desfășurării etapei de încadrare s-a considerat că proiectul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- Adresa nr. 4456/17.08.2020 emisă de APM Covasna către Membrii Comisiei de Analiză Tehnică privind solicitarea Punctelor de Vedere:

- Punctul de vedere transmis de Administrație de Apă Olt-SGA Covasna cu nr. 4483/SL/20.08.2020 înregistrat la APM Covasna cu nr. 4524/20.08.2020;

- Adresa nr. 4590/24.08.2020 emisă de APM Covasna către S.D.E.E. TRANSILVANIA SUD S.A.- S.D.E.E. COVASNA cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe privind necesitatea obținerii actului de reglementare de la Administrație de Apă Olt-SGA Covasna,

- proiectul propus nu intră sub incidenţa prevederilor art. 48 b) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. În urma punctelor de vedere transmise de către membrii CAT s-a stabilit necesitatea depunerii documentației la: ADMINISTRAȚIA DE APĂ OLT-SGA COVASNA în vederea obținerii actului de reglementare.
  2. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  3. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  4. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  5. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  7. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  8. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  9. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  10. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  11. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  12. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  13. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  14. Obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de Urbanism nr. 674/19.12.2019 eliberat de Consiliul Județean Covasna şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  15. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  16. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  17. Se vor respecta măsurile din Regulamentul și Planul de Management al ariei naturale protejate sit Natura 2000 ROSCI0091 HERCULIAN.

 

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                   Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                     Ing. Farkas Berta

 

 

 

Resp. Biodiversitate,

Geogr. Berde Lajos