Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 24.11.2020

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BRAȘOV, cu sediul în municipiul Brașov, str. M. Kogălniceanu, nr. 13, bl. C2, sc. 1, ap. 1-4, județul Brașov, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5536/13.10.2020,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 23.11.2020 că proiectul ”DESFIINȚARE ȘI CONSTRUIRE POD PE DN 11 km 74+055, BREȚCU” propus a fi amplasat în comuna Brețcu, DN 11 km 74+055, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului fiind încadrat în anexa nr. 2, pct. 13, lit. a);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 19.10.2020; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna în data de 20.11.2020; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 23.11.2020, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în .... din data de ...2020), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. punctul de vedere al Compartimentului Biodiversitate din cadrul APM Covasna eliberat în data de 15.10.2020, conform căruia amplasamentul proiectului nu se află în arie naturală prootejată;
  4. Proces-verbal ședință CAT nr. 25/30.10.2020;
  5. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  6. Memoriul de prezentare înregistrat la APM Covasna cu nr. 6191/18.11.2020; punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris;
  7. Avizul de gospodărire a apelor nr. 31/11.08.2020 emis de SGA Covasna;
  8. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Situația existentă:

Podul se afla în localitatea Bretcu, judetul Covasna pe Drumul National DN 11, Coridorul European E574, Km 74+0,55, coordonate Stereo 70:  X = 601207.202 Y = 505962.177. Podul a fost construit in anii 1952-1953, iar în anul 1983 a fost lărgit prin desfiintarea traseelor initiale si realizarea unor trotuare noi din elemente prefabricate. În anul 2014 la pod s-a prabusit trotuarul din aval, iar in septembrie 2019 beneficiarul a executat lucrari de punere în siguranta a trotuarelor. În cadrul expertizei tehnice prin aplicarea "Instructiunilor pentru stabilirea starii tehnice a unui pod", indicativ AND 522-2002, la podul peste pr. Bretcu, au fost efectuate măsurători si evaluari ale stării structurii cu aprecierea si incadrarea podului la clasa starii tehnice IV- STARE TEHNICA NESATISFACATOARE.

Situația proiectată:

Inlocuirea podului actual se va face după devierea traficului pe o varianta provizorie de circulatie, (în amonte langa pod). Varianta provizorie se va executa din tuburi cu diametru minim 1.50m, 4 tuburi in sectiune si rampe de acces din umplutura de pamant. Sistemul rutier pe rampe va fi din piatra sparta sau balast. Lungimea maximă estimata a variantei provizorii este de 50m. La demolarea podului existent si executie sapaturii pentru realizarea infrastructurii podului nou se vor folosi sprijiniri. Antreprenorul poate opta pentru executia podului etapizat pe jumătate de cale.

Solutia propusa este un pod din beton armat cu o lungime totala de 27.05m si o latime totala de 12.40m ce asigura o parte carosabila de 7.80m si doua trotuare de 2.00m latime.

Suprastructura: alcatuită din grinzi prefabricate cu corzi aderente L=21.0m , h=0.93m si placa de suprabetonare din beton armat. Suprafata pod ( 27.05m x 12.40m) = 389.82 mp, suprafata rampe de acces 2 x 25.00m x 12.00m=600mp, înălțime liberă sub pod 1,00 m.

Sistemul rutier (calea):

  • Beton asfaltic cilindrat tip BAP16m 4+4cm;
  • Protectie hidroizolatie BA8 - 3cm;
  • Hidroizolatie performanta pentru poduri.

Podul va fi echipat cu parapete de protectie tip H4b, parapete pietonal, dispozitive de rost de 50mm, aparate de reazem fixe si mobile, dispozitivie antiseismice. Dupa chema statica structura este grinda simplu rezemata.

Infrastructura: culeele  masive fundate direct dezvoltate cu ziduri intoarse de 2.30/2.85 executate din beton C30/37 si radier C25/30. Fundatiile se vor executa pe strat de nisip cu pietris.

Racordari cu terasamentele:

Trecerea de la mediul rigid pe pod la mediul elastic pe drum se va realiza prin intermediul placilor de racordare scurte L=4.00m. Se vor prevedea scari de acces in albie si guri de scurgere scurgerei apei pluviale de pe pod. Umplutura de la terasamente intermediul aripilor adaptate la oblicitate. Aripile se vor placa cu piatra.

Lucrări în albie: lucrari hidrotehnice nu sunt prevăzute. Principalele lucrari de interventie asupra sectiunii de scurgere sunt: decolmatare sectiune de scurgere 60m în amonte și 30m în aval de pod.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: nu este cazul;

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: în etapa de executie vor fi generate următoarele tipuri de deşeuri:

  • deşeuri din demolări - sub forma de moloz, materiale de construcţie, deşeuri metalice din demolari etc.;
  • uleiuri uzate rezultate de la utilajele/echipamentele utilizate în timpul lucrărilor;
  • deşeuri menajere şi asimilabil menajere, rezultate din activităţile igienico – sanitare ale personalului angajat al societăţii/societăţilor de construcţie.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: emisii de la motoarele utilajelor, mijloacelor de transport, lucrări de sudură, poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul lucrărilor; Se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: conform Certificatului de urbanism categoria de folosință a terenului este drum;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: - nu este cazul;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – podul se va executa peste pârâul Bretcu, afluent de stânga al Râului Negru, aflat în bazinul Oltului;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul;

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: conform punctului de vedere al Direcției Județeană pentru Cultură Covasna nr. 37/2020, nu este necesară obținerea avizului de specialitate din partea DJC Covasna;.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): suprafața totală a terenului pe care se execută lucrările (pod și rampe) est ede cca. 1.289,82 mp; potențial impact redus, în timpul execuției poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

  b) natura impactului: zgomote și vibrații, emisii în aer generate de către utilajele și mijloacele de transport folosite;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

 

II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara ariilor naturale protejate.

   

III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- titularul proiectului a obținut Avizul de gospodărire a apelor nr. 31/11.08.2020 emis de SGA Covasna;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor; H.G.124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. În cazul descoperirii incidentale a unor vestigii arheologice, executantul este obligat să sisteze orice activitate și să informeze Direcția Județeană pentu Cultură Covasna în termen de 72 ore în conformitate cu art. 4, cap II din OG 43/200 republicată;
  4. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  5. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Lucrările se vor desfăşura cu respectarea condiţiilor tehnice şi a regimului juridic prevăzute prin actele de reglementare prealabile, emise de alte autorităţi;
  7. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  8. Organizarea de şantier se va realiza astfel încât impactul generat de aceasta asupra factorilor de mediu locali pe timpul derulării lucrărilor prevăzute prin proiect să fie cât mai redus;
  9. Programul de lucru se va adapta în vederea respectării orelor de odihnă ale riveranilor;
  10. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  11. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură;
  12. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  13. Gestionarea deșeurilor de construcții se va realiza cu respectarea art. 4 și art. 17 alin 3 din Legea nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  14. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  15. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  16. Lucrările de reparaţii, întreţinere la utilajele, vehiculele din dotare se vor executa în afara albiei minore al pârâului Brețcu;
  17. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța imediat APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  18. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  19. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 149/01.04.2020 eliberat de Consiliul Județean Covasna şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  20. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului – APM Covasna ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei, precum și în cazul avizelor ce se emit în cadrul procedurii de obținere a autorizației de construire și care aduc modificări proiectului.
  21. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR   EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

  

 

 

 

 

 

Şef Serviciu, Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                         Responsabil Comp. CFM,

         Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                     Ing. Ghican Oana-Elena

 

 

                                   Întocmit, Cons. AAA, Ing. Farkas János