Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 09.04.2021

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de SC IMPERIAL HOTEL MANAGEMENT SRL, cu sediul în municipiul Târgu Secuiesc, Piața Gábor Áron, nr. 4, et. 1, birou 1, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 6824/29.12.2020,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 11.12.2020 că proiectul ”EXTINDEREA CAPACITĂȚII PRIN CREȘTEREA VOLUMULUI SERVICIILOR ODATĂ CU CONSTRUIREA UNUI CORP NOU DE HOTEL ȘI SPA WELNESS BALVANYOS RESORT”, propus fi amplasat în comuna Turia, Trup Balvanyos, FN, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 12. litera c) și punctul 13. litera a);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat la sediu și pe pagina proprie de internet în data de 30.12.2020; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna în data de 07.01.2021; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 09.04.2021, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în Observatorul de Covasna din data de ...2021), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 4/22.02.2021;
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. Memoriul de prezentare (care a conținut inclusiv capitolul XIII referitor la aria naturală protejată) depus la APM Covasna în data de 11.02.2021;
  6. Punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris;
  7. Adresa DSP Covasna înregistrată la APM Covasna cu nr. 1422/03.03.2021, conform căreia s-a eliberat ASSP (Asistenţă de Specialitate de Sănătate Publică);
  8. Dovada achitării tarfelor pentru parcurgerea procedurii, OP nr. 274/30.12.2020 – 500 lei;
  9. Avizul favorabil nr. 2903/30.03.2021 emis de Garda Forestieră Brașov, înregistrată la APM Covasn acu nr. 2496/08.04.2021;
  10. Decizia etapei de încadrare nr. 36 din 14.09.2020 emis de APM Covasna “Elaborare PUZ Balvanyos Resort – Trup ”D” – UTR Nr. 4”;
  11. Doveziile plății tarifelor: OP 500 lei nr. 2714/30.12.2020;
  12. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Spațiile de cazare și complexul de agrement existente în cadrul complexului hotelier Grand Hotel Balvanyos sunt insuficiente pentru nevoile actuale, aflate în continuă creștere, de aceea se doreste dezvoltarea unității prin construirea unei noi clădiri, învecinată cu actualul amplasament, cu regim de înălțime S+D+P+4 etaje, care să îndeplinească următoarele funcțiuni:

  • Spa/wellness (bazine pentru adulti și copii) cu anexele necesare;
  • Sala de conferințe/ sala de cursuri;
  • Restaurant pentru servirea micului dejun pentru cei cazați în hotel, terasă- bar belvedere;
  • Spații de cazare de 108 locuri; Spații administrative;

Acestea se vor adăuga la capacitatea actuala a complexului hotelier care are 102 camere cu 206 locuri de cazare, restaurant cu 200 de locuri, bar cu 40 de locuri, lobby bar cu 60 de locuri, restaurant Gastrolab cu terasa de vara cu 130 de locuri, trei sali de conferinta, bucatarie, centrul SPA Grand Santerra, parc de aventura, anexe gospodaresti, parcare autoturisme pentru 200 de locuri. Proiectul analizat propune construirea unei clădiri noi cu regim de înălțime subsol, demisol, parter, 4 etaje. Noul corp propus va fi legat de corpul de agrement existent și astfel se va realiza un complex unitar compus din 3 module fixe. Organizarea spațiilor:

-La subsol se vor amplasa spațiile tehnice necesare funcționării piscinelor, centrala termică, 5 cabinete de masaj, vestiar pentru terapeuți cu grup sanitar, spații pentru spălătorie, depozitare și incăperi de protecție civilă cu capacitate de 100 persoane, conform HG 862/2016.

- La demisol vor fi funcțiunile de spa/wellness cu anexe (recepție spa, cabinet medical, vestiar, grupuri sanitare), 2 spații tehnice. Sala piscinelor va avea mai multe bazine - bazin pentru adulți, pengtru copii și un jacuzzi. Se mai propune o terasă exterioară neacoperită pentru plajă și o zonă multifuncțională destinată organizării de cursuri, conferințe. Lângă sala de cursuri se va afla un foyer cu garderobă, oficiu, spații de circulație (scara, lift, hol), depozit pentru scaune.

- La parter vor fi următoarele zone funcționale: recepția hotelului, bar, living, sala mic dejun, terasă, birou, magazie bar, bucătărie, vestiar, depozit curățenie, zona pentru administrație. Accesul în clădire va fi la nivelul parterului.

- La etajul I se propun spații de cazare: 8 camere de câte 2 persoane, fiecare cu baie proprie, 4 apartamente dotate cu baie și logii.

- La etajul II se propun spații de cazare: 8 camere de câte 2 persoane, fiecare cu baie proprie, 3 apartamente dotate cu baie, o locuință de serviciu.

- La etajul III se propun spatii de cazare: 8 camere de câte 2 persoane, fiecare cu baie proprie, 2 apartamente dotate cu baie, terasa belvedere.

- La etajul IV se propun spatii de cazare: 8 camere de câte 2 persoane, fiecare cu baie proprie, 2 apartamente dotate cu baie. Din punct de vedere al circulatiei se va reamenaja drumul de acces intern din dreptul centrului SPA existent, se va reamenaja si extinde platforma de parcare existenta Parcare 1 aflată sub amplasamentul Restaurantului Gastrolab respectiv se va reamenaja parcarea 2 aflată sub terenul de sport. Astfel capacitatea de asigurare a parcărilor pentru autoturisme va proiectate va creste pe platforma 1 de parcare de la 15 buc la 49 buc. Pe platforma 2 de parcare se va asigura parcarea in conditii amenajate pentru 36 buc autoturisme.

Suprafetele propuse ale proiectului sunt:

  • Aria construita la sol: Ac=1363 mp; Aria construita desfasurata: Ad= 6290 mp,
  • Regim de inaltime: 7 nivele: subsol, demisol, parter si 4 etaje
  • Inaltime constructie: cca 18-25 m de la terenul amenajat
  • POT existent = 8,21%; POT propus = 12,88%
  • CUT existent = 0,12; CUT propus = 0,33

Bilant teritorial propus:

Suprafețe

existent

propus

 

mp

%

 mp

%

constructii

2394

8,21

3757

12,88

spatii verzi

25499

87,46

23097

79,23

circulatii exclusiv pietonale

210

0,72

380

1.3

circulatii carosabile, semicarosabile si platforme parcare auto

1051

3.61

1920

6.59

TOTAL

29154

100

29154

100

 

Pe teren sunt disponibile rețelele de apă potabilă, rețea pentru hidranți și canalizare pentru consum menajer, canalizare pluviale respectiv menajere, funcționale pentru clădirile existente.

Sistemul existent de alimentare cu apă se va utiliza și pentru alimentarea cu apă a noilor construcții propuse printr-un cămin de apă, poziționat lângă corpul de clădire. Sursa proprie este constituită din 2 fronturi de captare: Front de captare Buffogo- captat din 8 izvoare, cu debit maxim Qmax= 0,6 l/s, Qmed= 0,5 l/s, Qmin= 0,17 l/s; Front de captare Zsombor- captat din 5 izvoare cu debit Qmax= 0,6 l/s, Qmed= 0,5 l/s, Qmin= 0,4 l/s. Instalatii de tratare: apa captata, inainte de a fi utilizata in scopuri sanitare, este trecuta printr-un filtru mecanic tip ARCAL2. Apa utilizata in scop potabil in bucatarie, bar si restaurant este tratata prin filtrare cu filtru mecanic tip SYRINX si prin dezinfectare cu hipoclorit de sodiu cu o pompa dozatoare tip GRUNDFOS. Apa utilizata la centrala termica este dedurizata cu o instalatie de dedurizare SYRINX cu tablete de sare.

Alimentarea cu apă a bazinelor va fi realizată din rețeaua de apă potabilă, care dispune de apă cu calitatea prescrisă de cerințele tehnice ale bazinelor. Instalațiile de recirculare a apei sunt dotate cu filtre cu nisip. Apa rezultată din spălarea filtrelor și din respălare se racordează la canalizarea menajera a clădirii. Menținerea temperaturii apei din bazin splash-pad și jacuzzi va fi asigurată separat, prin schimbătoare de căldură, încălzind partea de apă recirculată a fiecărui circuit. Apa va fi tratată cu substanțe chimice care respectă prescriptiile normativelor aferente în vigoare. Înainte de treapta de filtrare, în apă se va doza un agent de coagulare și un agent de dezinfectare (150mg/l- hipoclorit de sodiu), iar după filtrare se va regla Ph-ul (cu acid clorhidric sau similar) dozate în țevile corespunzatoare de alimentare. Consumul de apă proiectat al bazinelor cu apă recirculată este de 5,0 mc/zi. Cantităţile de ape necesar a fi evacuate corespund cu cantităţile introduse, mai puţin pierderile prin evaporare.

Canalizarea menajeră: apele uzate sunt colectate prin rețeaua de canalizare și vor fi conduse la stația de epurare existentă de unde vor fi evacuate in pârâul Turia, prin paraul Sarat. Apele menajere din bucătărie cu conținut ridicat de grăsimi, se vor colecta separat și se vor filtra intr-un separator de grăsimi inainte de a fi evacuate in statia de epurare.

Volum total evacuat zilnic din complexul hotelier existent

Volum de apa evacuate in urma realizarii proiectului propus, mc/zi

Volum total de apa uzata evacuate zilnic, dupa extindere, mc/zi

Capacitate statie de epurare existenta

Vmediu= 60 mc/zi

Vmediu= 16,44 mc/zi

76,44 mc/zi

85 mc

Agentul termic va fi furnizat de 4 cazane murale in condensatie, 100 kW fiecare, pe combustibil gazos, montate in camera centralei termice de la subsol. In camerele de hotel incalzirea se realizeaza cu ventiloconvecotare necarcasate de tip tavan. La parter, in zonele de spatii comune si in zona piscinei, incalzirea se realizeaza prin pardoseala. Gazele arse din cazan se colecteaza printr-un canal de fum, cu o grosime de 250 mm care va fi legat in cosul de fum principal, cu un diametru de 300 mm, care va fi izolat termic conform normativelor in vigoare. Apa calda menajeră se prepara cu ajutorul unui boiler de 3000 l, sursa fiind agentul termic apă caldă de la cazanele murale în condensație.

Instalatii de climatizare: dry cooler montat pe acoperisul hotelului care va fi legat la echipamentele hidraulice din camera tehnica de la subsol.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: pe amplasament există complexului hotelier Grand Hotel Balvanyos, al cărui dezvoltare se dorește prin acest proiect;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: nu este cazul;

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: în etapa de executie vor fi generate următoarele tipuri de deşeuri:

  • deşeuri de materiale de construcții: beton, cărămizi, țigle, lemn, sticlă, metale, cabluri, materiale izolante, asfalt, resturi de balast, deşeuri de ambalaje rezultate din folosirea diferitelor materiale de construcții, etc.;
  • uleiuri uzate rezultate de la utilajele/echipamentele utilizate în timpul lucrărilor;
  • deşeuri menajere şi asimilabil menajere, rezultate din activităţile igienico – sanitare ale personalului angajat al societăţii/societăţilor de construcţie.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: emisii de la motoarele utilajelor, mijloacelor de transport, lucrări de sudură, poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul exploatării;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: folosința actuală a terenului conform Certificatului de urbanism este curți, construcții fiind încadrat în UTR 4- zone verzi, recreere și sport;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: - nu este cazul;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – amplasamentul proiectului se suprapune cu siturile Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos și ROSPA0082 Munții Bodoc - Baraolt.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: conform Punctului de vedere nr. 4/2021 emis de Direcția Județeană pentru Cultură Covasna este necesară obținerea avizului de specialitate din partea DJC Covasna.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor; aria construită a extinderii va fi de 1363 mp;

  b) natura impactului: zgomote și vibrații, emisii în aer generate în perioada de exploatare a turbei de către utilajele și mijloacele de transport folosite;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul exploatării;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completările ulterioare, fiind situat în interiorul siturilor Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos și ROSPA0082 Munții Bodoc - Baraolt.

- proiectul nu afectează negativ integritatea ariilor naturale protejate;

- clădirea ce urmează a fi transformată în bază de salvamont datează dinainte de desemnarea celor 2 situri Natura 2000,

- memoriul de prezentare, care a conținut inclusiv capitolul XIII referitor la ariile naturale protejate;

- Avizul favorabil cu condiții nr. 3/ST CV/ 2021 emis de ANANP Serviciul Teritorial Covasna în calitate de administrator al sitului Natura 2000 Ciomad - Balvanyos;

- Avizul favorabil cu condiții nr. 7 din 29.01.2021 emis de Consiliul Județean Covasna – Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont în calitate de administrator al sitului Natura 2000 Munții Bodoc-Baraolt ROSPA0082 conform căruia prin realizare a proiectului propus nu se vor afecta semnificativ negativ habitatele speciilor de păsări pentru care a fost înființată aria natiurală protejată;

- punctul de vedere al Compartimentului Arii Protejate din cadrul APM Covasna;

- lista de control pentru etapa de încadrare EA (Anexa 1 Ordinul MMP  nr. 19 / 2010).

- în urma desfăşurării etapei de încadrare EA s-a considerat că planul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată, având în vedere că impactul este local şi nesemnificativ și faptul că pe amplasament există construcții înainte de declararea siturilor Natura 2000;

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- titularul proiectului are obligația de a solicita și obține aviz de gospodărire a apelor de la SGA Covasna; conform Adresei SGA Covasna nr. 2336/SL/25.03.2021 titularul a depus solicitarea;

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. În cazul descoperirii incidentale a unor vestigii arheologice, executantul este obligat să sisteze orice activitate și să informeze Direcția Județeană pentu Cultură Covasna în termen de 72 ore în conformitate cu art. 4, cap II din OG 43/200 republicată;
  3. Respectarea OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
  4. Se vor respecta prevederile avizelor: nr. 3/ST CV/ 2021 emis de ANANP Serviciul Teritorial Covasna; nr. 7 din 29.01.2021 emis de Consiliul Județean Covasna – Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont; nr. 2903/30.03.2021 emis de Garda Forestieră;
  5. Se vor respecta prevederile Planului de management al ariei naturale protejate ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 141/25.01.2016;
  6. Se vor respecta prevederile Regulamentului și Planului de management al ariei naturale protejate ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1643/2016; Instalațiil ede iluminat se vor amplasa astfel încât să nu afecteze habitatele din vecinătate, corpurile de iluminat se vor orienta în jos spre sol și vor avea lumină galbenă.
  7. Se vor lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele), se va înştiinţa ITM Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  8. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  9. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  10. În timpul executării lucrărilor este interzisă orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor de plante şi animale aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
  11. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  12. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor, substanţelor poluante de orice fel.
  13. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii; respectarea Proiectului și Planului de refacere a mediului anexate documentației de obținere a acordului de mediu;
  14. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  15. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța APM Covasna, Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu, Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont și ANANP ST Covasna;
  16. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 13/17.04.2019 eliberat de Comuna Turia, şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  17. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului – APM Covasna ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei, precum și în cazul avizelor ce se emit în cadrul procedurii de obținere a autorizației de construire și care aduc modificări proiectului.
  18. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  19. Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului titularul proiectului are obligaţia de a solicita şi de a obţine autorizaţie de mediu sau revizuire celei existente, după caz, conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR   EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

  

 

 

 

Şef Serviciu, Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                         Responsabil Comp. CFM,

         Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                     Ing. Ghican Oana-Elena

 

 

                                   Întocmit, Cons. AAA, Ing. Farkas János