Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

DIN  24.11.2022

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A. prin Kozsokár Attila cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, crt. Câmpul Frumos, nr. 5, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5917/25.08.2022,  în baza:

  1. OUG nr. 68/2019, Art. 6. al. (1) privind înfiinţarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere;
  2. Hotărâre de Guvern nr. 43/16.01.2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor;
  3. HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, modificată prin H.G. nr. 19/17.01.2017;
  4. Legii nr. 292/2018, privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
  5. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,
  6. Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor membrilor Comisiei de Analiză Tehnică prin solcitarea punctelor de vedere, că proiectul, „REALIZAREA REȚELEI DE ALIMENTARE CU APĂ, INCLUSIV BRANȘAMENTELE LA GOSPODĂRII PENTRU STR. MIHAI EMINESCU DIN ORAȘUL COVASNA, JUDEȚUL COVASNA”, propus a fi amplasat în oraș Covasna, str. Mihai Eminescu, jud. Covasna nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 10 litera a);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 29.08.2022; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna, în data de 10.11.2022; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 24.11.2022 anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ... din ....2020), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Adresa nr. 7672/15.11.2022 trimisă către membrii CAT în vederea exprimării opiniei formulată în scris sub formă de puncte de vedere;
  4. Proces verbal nr. 31 din data de 24.11.2022 încheiat în urma ședinței CAT;
  5. Adresa de la DSP Covasna, înregistrat la APM Covasna cu nr. 7707/17.11.2022, privind necesitatea obținerii ASSP de la DSP Covasna; Adresa SGA nr. 6952/SL/18.11.2022, înregistrat la APM Covasna cu nr. 7814/22.11.2022; Adresă de la GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN COVASNA nr. 2032/CJ CV/17.11.2022, înregistrat la APM Covasna cu nr. 7712/17.11.2022;
  6. Memoriul intocmit conform Legii nr. 292/2018, înregistrat la APM Covasna cu nr. 7622/14.11.2022;
  7. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  8. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Prin prezentul proiect tehnic se propune realizarea rețelei de alimentare cu apă, inclusiv branșamentele la gospodării, ce se va desfasura in strada Mihai Eminescu din orașul Covasna, in intavilan.

Schema generala a investiției preconizate:

  • Reteaua de distributie de apa potabila, de lungime totala L= 1 906 m
  • Bransamente de apa potabila in numar de 104 buc.

Rețea de alimentare cu apă

În strada Mihai Eminescu s-a proiectat extinderea rețelei de apă, prin realizarea conductelor de apă potabilă. Conductele de apă sunt alimentate din rețea stradală.

Racordul extinderii reţelei de apă se va face din cuplarea cu conducta existentă cu diametrul DN 315 mm, înainte de stația de pompare, fara să se mai folosească aceasta. Stația de pompare existentă este amplasată în curtea școlii Avram Iancu. În punctul de cuplare se va amplasa un cămin de vană și golire cu dimenisuni 3,0 m x 2,0 m x 2,0 m.

Lungimea totală a conductelor de distribuție de apă                                                    1906 m

Tronson 1: Conductă din PEID, PE 100, SDR 17, PN 10 bar Dn 110 mm                        1763 m

Tronson 2: Conductă din PEID, PE 100, SDR 17, PN 10 bar Dn 110 mm                          143 m

Pe reţea se vor monta următoarele obiecte:

  • Cămin Dn1000                                                            6 buc
  • Cămin 3.0 x 2.0 x 2.0 m                                             1 buc
  • Instalație de aerisire                                                    1 buc
  • Vana de secționare Dn100                                         7 buc
  • Instalație de golire                                                       3 buc
  • Hidrant suprateran                                                      4 buc
  • Total branșamente                                                      104 buc
  • Cămin de branșament carosabil nou proiectat Dn 800         60 buc
  • Conductă de branșament Dn 32 mm                         880 m
  • Supratraversare paraului Meses                                                        1 buc

Supratraversarea paraului Meses, necodificat                                1 buc

SPR1 –se realizează cu conducta de distribuție de apă potabilă PEID PN10 SDR17 DN 110 mm

  • Conductă preizolată în tub SPIRO De 200 mm, L = 12 m conform planșa nr. DT-01.
  • Tub autoportant din OL 377x10 mm, L = 7 m.

Materii prime, energie si combustibilii utilizati, cu modul de asigurare ale acestora:

Pentru implementarea proiectului vor fi necesare urmatoarele materiale:

Conducta de distribuție de apă potabilă se va realiza din țeava PE 100, DN 110 mm, PN 10, SDR 17. Nu se vor efectua alimentari cu combustibil ale utilajelor si ale autovehiculelor utilizate pe perioada de executie a lucrarilor pe amplasament. De asemenea nu se vor efectua reparatii de utilaje si autovehicule care sa implice scurgeri de substante poluante (ulei, carburant, etc.) pe amplasamentul lucrarilor. Imbinarea conductelor se va face cu garnituri. Acestea vor asigura etanseitatea necesara, astfel incat sa nu existe scurgeri de ape în sol.

           În etapa de branșare a populatiei, se va acorda o atenție deosebita realizarii bransamentelor. Orice bransament se va realiza numai pe baza acordului beneficiarului, de catre o firma agrementata.

 

Racordarea la reţelele utilitare existente în zona

Alimentarea cu apa: În orașul Covasna sistemul de alimentare cu apă și canalizare menajeră sunt executate și sunt în funcțiune.

Rețea de apă nou proiectată se recordează la rețea existentă în zonă.

În urma executării investiției vor folosi metoda de supratraversare: Supratraversarea pârâului Meses se va realiza cu conductă de distribuție de apă potabilă PEID PE100 PN10 SDR17 Dn 110 mm. Conducta preizolată în tub SPIRO De 200 mm cu lungime de L = 12 m, pentru țeavă cu Dn 110 mm va monta în tub autoportant din OL cu diametru 377 x 10 mm, cu lungime de L = 7 m.

Tubul autoportant va fi montată pe stâlpi de susținere din beton armat BC 15 C12/15, 60 x 60 x 140 cm.

CENTRALIZATOR AL TRAVERSARILOR CURSURILOR DE APA

SECȚIUNEA DE APĂ

Nr. crt.

Denumirecurs de apa

Cod supratraver-sare

Coordonate Stereo 70

Cota talveg

(m)

X

Y

 

1

Meses

SPR1

484200.69

592757.53

594,80

             
 

Se va realiza prin montare cu rezemare de grinda podului.

Detalii privind alternativele care au fost luate în considerare

Toate suprafețele ocupate de lucrare se află în domeniul public al orașului Covasna după cum urmează:

Sistem de alimentare cu apă

Suprafaţă totală:                                 

  • Definitiv:                70,00 mp              
  • Temporar:         5250,00  mp 
  • Suprafaţa totală apă:  Definitiv + Temporar = 70,00 + 5250,00 =5320,00 mp

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: În strada Mihai Eminescu din orașul Covasna există rețea de alimentare cu apă potabilă. Pe acest amplasament se afla in functiune, diferite conducte de distributie de apa potabila vechi,  din materiale ( OL si Azbociment) cu grad ridicat de degradare, pe traseul carora in evidenta operatorului Gospodărie Comunală S.A. din Sfântu Gheorghe se inregistreaza pierderi de apa in cantitati mari.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității:

Umpluturi: Umpluturile se vor executa cu materiale locale, respectiv pământurile rezultate din lucrările de săpătură. Materialul de umplutură nu va conţine resturi de lemn, rădăcini, bolovani, moloz, fragmente de rocă sau alte fragmente dure mai mari de 30 mm.

Balast: Se vor folosi cât posibil materiale locale, însă antreprenorul poate aduce materiale din sursă proprie, dacă acestea încadrează în prevederile normativelor și stasurilor în vigoare, respectiv caietului de sarcini.

Piatră spartă: Piatra spartă folosită pentru execuția straturilor de fundație și de bază trebuie să corespundă standardului SR 667:2000, și a altor standarde și normative în vigoare, respectiv caietului de sarcini.

Agregatele: Agregatele care se utilizează la prepararea mixturilor asfaltice cuprinse în prezentul standard sunt agregatele naturale, artificiale conform SR EN 13043 şi/sau agregatele naturale de carieră şi de balastieră prelucrate prin spălare şi sortare sau prin spălare, concasare şi sortare, conform SR 667 şi SR 662.

Cimentul: Prevederile NE 012-99 stabilesc domeniile şi condiţiile de utilizare ale cimenturilor destinate executării lucrărilor de betoane şi mortare.

Apa: Apa utilizată la prepararea betoanelor va fi apă potabilă (din reţeaua publică) sau din altă sursă dacă îndeplineşte condiţiile tehnice prevăzute în STAS 790/84. Apa va fi curată, proaspătă şl fără suspensii, mâl, materii organice, săruri alcaline sau alte impurităţi.

Agregate: La executarea elementelor şi construcţii din beton şi beton armat cu densitatea cuprinsă între 2200 şi 2500 kg/mc se folosesc de regulă agregate cu densitate normală, naturale sau provenite din sfărâmarea şi concasarea rocilor. Agregatele vor satisface cerinţele prevăzute în reglementările STAS 1667-76, STAS 662-89 şi SR 667-98.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

Deşeurile de pământ şi materiale excavate, piatra şi spărturi de piatră, beton, cărămizi, materiale ceramice sunt deşeuri provenite din realizarea lucrărilor proiectate. Deşeurile menajere rezultate la amplasament de la personalul de execuţie - hârtie, pungi, folii de plastic, butelii, resturi alimentare vor fi depozitate în containere la locurile de munca în continua mişcare şi ele Eliminarea lor se va efectua periodic prin grija executanţilor, la o rampa ecologică apropiată.

Programul de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate;

            Pentru toate tipurile de deşeuri se vor întocmi contracte de preluare cu unităţile specializate pentru asemenea activităţi.

Planul de gestionare a deşeurilor;

            Deşeurile rezultate din cadrul activităţilor desfăşurate vor fi evacuate controlat,  pentru a nu genera impact negativ asupra mediului înconjurător.

            Se interzice depozitarea deşeurilor în locuri neautorizate.

            Nu vor fi generate deşeuri periculoase.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: nu este cazul,

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- doar în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi provenite de la utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul execuției;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul

2. Amplasarea proiectului

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: categoria de folosință a terenului conform

Conform Certificatului de Urbanism nr. 6 din 02.02.2022, eliberat de către Primăria Oraș Covasna, terenul se află în intravilanul localității, aparținând domeniului public. Destinaţia actuală a terenului cu folosința este drum public, destinație ce se va menține și după efectuarea investiției. 

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: Restabilirea calității inițiale a factorilor de mediu se asigură prin măsurile de refacere a zonelor afectate din timpul execuţiei.

După finalizarea lucrărilor de execuţie, se vor lua măsuri pentru redarea în folosinţă a terenului pe care a fost organizarea de şantier.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional-nu este cazul.

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: intravilanul localității Covasna;

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: se află în zona de protecție /monumente istorice cod LMI: CV-II-m-B-13197 și CV-II-m-B-13198.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor,

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul execuției lucrărilor;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

  g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

  

 II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ.

  

 III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- proiectul propus intră sub incidenţa prevederilor art. 48 b) și art. 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- conform Proces Verbal nr. 31 din  24.11.2022, încheiat în urma ședinței CAT, care a avut loc la sediul APM Covasna a fost solicitat obținerea Avizul de Gospodărire a Apelor;

- s-a stabilit că proiectul nu are impact semnificativ asupra corpurilor de apă.

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile OUG nr. 92 din 19 aug 2021 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  4. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  6. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  7. După terminarea lucrărilor de execuție terenul ocupat temporar va fi redat destinației inițiale;
  8. Deşeurile se colectează separat şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  10. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  11. Obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 6 din 02.02.2022 eliberat de Primăria Oraș Covasna şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  12. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  13. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  14. Conform Procesului-verbal nr. 31 din data de 24.11.2022 încheiat în urma ședinței CAT s-a solicitat :
  • depunerea documentației la DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ COVASNA în vederea obținerii ASSP;
  • depunerea documentației la ADMINISTRAȚIA DE APĂ OLT – SGA COVASNA în vederea obținerii Avizului SGA;
  • INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ MIHAI VITEAZUL AL JUDEȚULUI COVASNA a solicitat obținerea Autorizației la punerea în funcțiune;
  • GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN COVASNA precizează că la gestionarea deșeurilor pentru construcții să se respecte prevederile art. 4 și art. 17, alin 4. și art. 15, alin, 1 din O.U.G. nr. 92/19 aug. 2021 privind regimul deșeurilor.

       15. La finalizarea proiectului se va solicita revizuirea Autorizației de mediu.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                   Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                     Ing. Farkas Berta

 

 

 

 

Resp. Compartiment CFM,

Ing. Ghican Oana Elena