Back

proiect decizie a etapei de incadrare

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 11.12.2017

Anexă la Acordul de mediu nr. SB 02 din 14.01.2009

 

 

Ca urmare a solicitării depuse de S.C. HIDROELECTRICA S.A. cu sediul în municipiul București, Bd. Ion Mihalache, nr. 15-17, sector I, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 7707/29.11.2017, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,      

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 06.12.2017, ca proiectul proiectul “Amenajarea Hidroenergetică Surduc – Siriu. Scoaterea din fond forestier a 1,1754 ha și defrișarea unei suprafețe de 0,8964 ha” propus a se realiza în extravilanul comunei Zagon, în albia râului Bâsca Mare, județul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

 

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2 la pct. 1 litera d) corelat cu pct. 3 litera h) și pct. 10 litera e);

- Avizul nr. 472/25.09.2017 pentru scoaterea  definitivă din fondul forestier a terenului în suprafață de 1,1754 ha, emis de Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA;

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:   

Caracteristicile proiectului:

mărimea proiectului – proiectul se încadrează în categoria lucrărilor de interes public ca urmare a prevederilor art.12 (1) din Legea nr.123/2012 – Legea energiei electrice și a gazelor naturale , de-asemenea, prin HG 1087/02.10.2002, ”Amenajarea Hidroenergetică Surduc – Siriu” a fost declarată de utilitate publică.

Barajul stăvilar Surduc, parte a proiectului  ”Amenajarea Hidroenergetică Surduc – Siriu” este amplasat pe malul stâng al râului Bâsca Mare, pe teritoriul administrativ al comunei Zagon, judeţul Covasna, în apropierea limitei dintre judeţele Covasna şi Buzău.

Pentru finalizarea construirii Barajului Surduc este necesară scoaterea definitivă din fondul forestier, proprietate publică a statului, a unei suprafețe totale de 1,1754 ha situată în UP VII Ciuciuru, U.A. 8E, 8D, 12A și 168D, din cadrul Ocolului Silvic Comandău, Direcția Silvică Covasna.

Lucrările din cadrul obiectivului de investitii care justifica acest proiect: supraînălţare drum mal stâng în zona barajului Surduc şi încastrarea barajului în versantul stâng.

Terenul de 1,1754 ha ce urmează a fi scos din fondul forestier are toate vecinătățile pe raza Ocolului Silvic Comandău. Scoaterea definitivă din fondul forestier, proprietate publică a statului, a unei suprafețe totale de 1,1754 ha și defrișarea unei suprafețe de 0,8964 ha sunt necesare pentru finalizarea construirii Barajului Surduc. Barajul Surduc este o lucrare în curs de execuție, reglementată din punct de vedere al mediului prin acordul de mediu nr. SB 02 din 14.01.2009 emis de Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu pentru proiectul ”Amenajarea Hidroenergetică Surduc – Siriu, Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc”.

Pentru asigurarea accesului auto si pietonal pe valea râului Basca Mare, după realizarea barajului si acumulării Surduc, precum și pentru accesul la baraj și priza energetică pe timpul exploatării amenajării este prevăzuta realizarea unui drum de ocolire a barajului stăvilar Surduc. Lungimea drumului proiectat este de 889m (0,889 km).

Terenurile silvice proprietate publică a statului, administrate de R.N.P -  ROMSILVA,  DIRECŢIA SILVICĂ COVASNA , OCOLUL SILVIC COMANDĂU ce urmează a fi scoase  definitiv din fondul forestier:

Nr. Crt.

 

 

U.P

 

 

U.A.

Categoria

actuală de

folosinţă

 

Suprafaţa

solicitată

exprimată în mp

Suprafaţa

solicitată

exprimată în ha

Scopul

scoaterii

definitive

1

 

 

VII

12A%

Pădure

147.08

0.0147

 

suplimentare

drum şi

încastrare

2

8D%

Pădure

1455.72

0.1456

3

8E%

Pădure

7360.90

0.7361

 

 

4

 

CIUCIURU

168D/12A

 

DAF

356.60

0.0357

baraj în

versant stâng

168D/8D

1861.49

0.1861

168D/8E

571.69

0.0572

TOTAL 4

168D

2789.77

0.2790

 

 TOTAL

GENERAL

 

11753.47

1.1754

 

Suprafețele de teren necesar a fi scoase din fondul forestier au următoarea destinație:

  •  în U.A.12A este necesară o suprafață de 0,0147 ha pentru amplasarea noului drum auto cu zidurile de sprijin și taluzurile aferente;
  • în U.A.8D este necesară o suprafață de 0,1456 ha pentru amplasarea noului drum auto cu zidurile de sprijin și taluzurile aferente;
  • în U.A.8E din totalul de suprafață de 0,7361 ha pentru amplasarea noului drum auto cu zidurile de sprijin și taluzurile aferente, este necesară o suprafață de 0,4555 ha pentru drum, o suprafață de 0,0745 ha pentru încastrare baraj și o suprafață de 0,2061 ha pentru casa barajistului ,
  • în U.A.168 D, suprafața de 0,2790 solicitată, are destinația actuală de drum forestier.

cumularea cu alte proiecte – prezentul proiect face parte din investiția ”Amenajarea Hidroenergetică Surduc – Siriu”;

utilizarea resurselor naturale: masa lemnoasă va fi exploatată și valorificată potrivit prevederilor legale în vigoare;

- producţia de deşeuri – deşeurile generate pe amplasament vor fi depozitate selectiv şi predate la firme autorizate pentru colectarea/valorificarea/eliminarea lor.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort: surse de poluare în perioada de execuţie: emisiii în atmosferă de la funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor; poluare fonică produs de traficul rutier şi funcţionarea utilajelor;

riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate – se vor respecta cu stricteţe normativele de exploatare corectă a utilajelor şi mijloacelor de transport;

utilizarea existentă a terenului – fond forestier propietate publică a statului administrat de Direcția silvică Covasna;

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora – proiectul prevede scoaterea definitivă din fondul forestier, a unei suprafețe totale de 1,1754 ha.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite – amplasamentul propus se află într-o zonă montană, împădurită de mare întindere;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale –  nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate –  nu este cazul 

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – nu este cazul, zonele locuite se află la o distanţă relativ mare faţă amplasamentul propus;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul. 

-  Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impactul este local, pe amplasament şi în imediata vecinatate a acestuia;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: impact local, nu vor fi schimbări profunde ale factorilor de mediu;  

d) probabilitatea impactului – în cazul poluărilor accidentale şi în caz de calamităţi naturale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – se va scoate definitiv din fondul forestier o suprafață de 1,1754 ha;

 

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 şi Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011, fiind situat în afara perimetrelor ariilor naturale protejate;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. respectarea prevederilor Legii nr. 46/2008 – Codul Sivic, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  4. Titularul proiectului va solicita punct de vedere / act de reglementare pe linie de gospodărire a apelor de la SGA Buzău;
  5. S.C. HIDROELECTRICA S.A. este obligată să respecte limitele perimetrului delimitat și să nu producă prejudicii vegetației forestiere și terenurilor limitrofe acestuia;
  6. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  7. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. Se interzice repararea sau întreţinerea utilajelor în albia minoră a cursurilor de apă;
  9. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  10. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  11. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  12. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  13. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  14. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;

 

Titularul va notifica în scris APM Covasna la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

 

Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

 

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Prezenta decizie face parte integrantă din Acordul de mediu nr. SB 02 din 14.01.2009 emis de Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu pentru proiectul ”Amenajarea Hidroenergetică Surduc – Siriu, Treapta Surduc-Nehoiașu, Baraj Surduc”.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                  Întocmit,

           Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                  Ing. Farkas János