Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE din 07.09.2016

 

Ca urmare a solicitării depuse de OPREA A. IOAN I.I. cu sediul în localitatea Zăbala, nr. 239, judeţul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 4899/26.08.2016, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,      

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 02.09.2016, ca proiectul “Teleschi Valea Marepropus a fi amplasat în comuna Valea Mare, satul Valea Mare, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

-  proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, cu pct. 12 litera a) „pârtii de schi, teleschiuri, telecabine şi amenajările aferente”;

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

-  prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:   

Caracteristicile proiectului:

mărimea proiectului – Teleschiul va fi montat în extravilanul satului Valea Mare, pe un teren cu suprafaţa de 5300 mp concesionat de titular pe o perioadă de 49 ani de la Primăria Valea Mare, folosinţa actuală a terenului: păşune. Pârtia are expunere nord-vestică, panta medie 18% pretabilă schiorilor începători şi de nivel mediu. Accesul în zonă se realizează de pe drumul judeţean 121A ce face legătura între localităţile Valea Mare şi Întorsura Buzăului. Amenajarea pârtiei nu necesită lucrări de nivelare, terenul are o configuraţie naturală optimă, fiind bine înierbat în mod natural. Cabinele personalului nu au nevoie de fundaţie, vor fi executate din lemn, având suprafaţa de 3-4 mp/buc. Traseul teleschiului intereferează cu o reţea electrică de înaltă tensiune de 110 kV. Pentru subtraversarea liniei titularul va solicita acordul SC ELECTRICA SA.

Caracteristicile tehnice ale teleschiului:

- lungime pe înclinare 519 m;

- diferenţa de nivel 91,5 m;

- puterea motorului 45 kW;

- nr. piloni metalici de susţinere tip „T” înclinaţi la 10 grade – 8 buc.;

- nr. de agăţători monopost – 60 buc.;

- capacitate maximă de transport 520 pers./oră;

- staţie antrenare amplasată pe terenul aflat în proprietatea titularului proiectului – 1 buc.;

- staţie superioară de întindere – 1 buc.;

Utilităţi: racord la reţeaua electrică existentă în zonă; se va monta subteran la o adâncime de cca. 60 cm un cablu electric de alimentare cu 220 V a staţiei superioare la o putere necesară încălzitului şi iluminatului, un cablu de blocaj al instalaţiei şi o platbandă de împământare.

- sursă de apă pentru instalaţia de zăpadă artificială: acumularea cu folosinţă piscicolă Valea Mare din vecinătatea pârtiei, aflată în proprietatea titularului proiectului.

cumularea cu alte proiecte – nu este cazul;

- utilizarea resurselor naturale: nu este cazul;

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de materiale de construcţii, deşeuri metalice, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: aflux de persoane în perioada rece;

riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate – se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate;

utilizarea existentă a terenului – terenul se află în extravilanul localităţii Valea Mare, folosinţa actuală: fâneaţă;

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora –  nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite –  nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale –  nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate –  nu este cazul; 

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – amplasamentul se află la mare distanţă de zonele locuite;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul;

-  Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impactul este local, pe amplasament şi în imediata vecinatate a acestuia pe perioada de execuţie;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: nu vor fi schimbări profunde ale factorilor de mediu; impact nesemnificativ în perioada de functionare şi reversibil;

d) probabilitatea impactului – în cazul poluărilor accidentale şi în caz de calamităţi naturale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – impact nesemnificativ, reversibil.

 

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara perimetrelor ariilor protejate din judeţul Covasna;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Conform procesului-verbal nr. 23 din 02.09.2016 al şedinţei CAT, titularului proiectului are obligaţia de a solicita şi de a obţine punct de vedere/aviz de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna;
  3. Respectarea OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
  4. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  5. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  6. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  8. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  9. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  10. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  11. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  12. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 04 din 2015 eliberat de Comuna Valea Mare, şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  13. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;

 

Titularul va notifica în scris APM Covasna la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului titularul proiectului are obligaţia de a solicita şi de a obţine autorizaţie de mediu, conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea sau anularea acesteia, după caz, în conformitate cu prevederile legale. Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                               Întocmit,

            Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                 Ing. Farkas János