Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din 21.11.2016

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de SC GDF SUEZ ENERGY ROMÂNIA SA, cu sediul în București, str. Mărășești, nr. 4-6, jud. Ilfov, prin DISTRIGAZ SUD RETELE,cu sediul in Municipiul Brasov, str. Bisericii Romane, nr. 170 A, Judetul Brașov, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 6208 din data de 20.10.2016, înregistrare electronică nr. 545/07.10.2016, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 07.11.2016, că proiectul Înlocuire conducta de gaze naturale (Repozitionare) propus a fi realizat în orasul Covasna, str. Aleea Prieteniei, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, pct. 10, lit. i) corelat cu pct. 13, litera a);

- anunt public afișat de titular în ziarul Monitorul Expres din data de 28.10.2016 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 25.10.2016;

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:   

Caracteristicile proiectului:

- mărimea proiectului – proiect de dimensiune medie, care prevede înlocuirea conductelor (repozitionare) cu conducte si instalatii de racordare MP din PE100SDR11,pe str.Aleea Prieteniei ,loc.Covana,jud.Covasna.

În prezent,consumatorii de gaze naturale din zona sunt alimentati din reteaua de distributie gaze naturale redusa presiune prin intermediul unor conducte din OL cu diametre de Ø4” si Ø2”.In urma lucrarilor de reabilitare stradala ,Primaria orasului Covasna prin adresa nr.2899/22.06.2016,a sesizat amplasarea conductelor de gaze naturale in unele portiuni la distante sub cele impuse in NTPEE-2008.Totodata ,este necesara aducerea posturilor de masura la limita de proprietate.Bransamentele de gaze naturale de redusa presiune existente, propuse reabilitarii, sunt 5 bucati cu diametrul OL 1” si lungime bransament existent :24 m. Conductele propuse din material/diametru conducta  PE100 mm, Dn 63 mm, SDR11 afecteaza str.Aleea Prieteniei si pentru punctul de cuplare  intersectia acestei strazi cu str.Stefan cel Mare.Conductele propuse din PE100 SDR11 au diametrul de PE 63 mm si lungimea totala de 112 m. Punctele de cuplare intre conducta propusa si conducta existenta sunt urmatoarele:- un punct de cuplare la intersectia str.Aleea Prieteniei cu str.Stefan cel Mare ,dupa caminul de vana existent ce se mentine.Bransamentele propuse sunt 5 bucati dinPE100 SDR11,cu lungimea totala de 20 m.Bransamentele existente HDPE80/PE100 SDR11 se vor inlocui si se vor cupla la conductele nou proiectate.Caminele existente pe conducta propusa spre inlocuire se vor dezafecta prin astupare cu pamant ,asfalt,beton(dupa caz),urmand ca placile si capacele de camin sa fie recuperate. Reteaua propusa se va amplasa cu respectarea tuturor distantelor impuse de avizele si acordurile cerute prin certificatul de urbanism.Reteaua propusa se va executa doar pe domeniul public.Conform legislatiei in vigoare ,la terminarea lucrarilor, executantul este obligat sa readuca terenurile ocupate temporar la starea lor initiala.

- cumularea cu alte proiecte – sunt în curs de aprobare proiecte similare pentru străzile din orasul Covasna.

- utilizarea resurselor naturale: în faza de execuție se vor utiliza diferite materiale de construcție: nisip, pământ, proiectul vizează reabilitarea rețelei de distributie gaze naturale RP cu conducte si instalatii de racordare MP.

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri metalice: conducte vechi, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate. Se interzice depozitarea necorespunzătoare de materiale în afara amplasamentului. Surplusul de pământ rezultat în urma săpăturilor va fi transportat şi depozitat în locurile indicate de primărie. La terminarea lucrărilor, terenurile folosite provizoriu pentru organizarea şantierului se vor preda curate. În cazul săpăturilor care au fost executate în spaţii verzi, suprafaţa solului se reface la starea iniţială.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: procesul tehnologic de transport gaze naturale este proiectat a se realiza în sistem închis, în aceste condiții, în timpul funcționării normale nu vor fi emisii poluante.

- riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate - se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate. După terminarea montajului, înaintea punerii în funcțiune, se vor face probele de presiune și etanșeitate conform Normativelor în vigoare.

- utilizarea existentă a terenului - lucrările vor fi executate în intravilanul orasului Covasna, pe domeniul public. Regimul economic al terenurilor este de : Alee pietonala si carosabil,Aleea Prieteniei.Imobilul se afla in UTR nr.40 cu functiune dominanta locuinte si dotari aferente.

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora – nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenție deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite – nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate – nu este cazul.

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – lucrările se vor efectua în intravilanul orasului Covasna, pe domeniul public. Proiectul va contribui la mărirea gradului de confort și siguranță a locuitorilor din zonă.

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul.

- Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact redus, pe durata realizării lucrărilor. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului- impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în cazul poluărilor accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact în perioada de execuţie.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare fără procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 şi Legea nr. 49 din 7 aprilie 201, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

 

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. solicitarea şi obţinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 100/17.11.2016 emis de Primăria Orasului Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  2. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament (inclusiv a conductelor scoase din funcțiune), în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură. Este obligatorie scoaterea din pământ a conductelor dezafectate și predarea acestora la firme autorizate pentru tratare/valorificare/eliminare.
  3. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  4. titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  5. pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  6. respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. respectarea prevederilor Legii nr. 47/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
  8. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  9. se interzice poluarea solului cu carburanţi, uleiuri uzate în urma operaţiilor de staţionare, aprovizionare, depozitare sau alimentare cu combustibili a utilajelor şi a mijloacelor de transport sau datorită funcţionării necorespunzătoare a acestora;
  10. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  11. la execuția săpăturilor vor fi luate măsuri pentru evitarea deteriorărilor celorlalte conducte/cabluri subterane exitente în zonă (apă, canalizare, electrice, telefonie);
  12. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  13. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  14. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  15. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sanctioneaza conform prevederilor legale in vigoare.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                                                        Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                           Ing. Bote Daniela