Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din 09.05.2017

 

Ca urmare a solicitării depuse de Zoltáni Béla, Zoltáni Klára, cu domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Zorilor, nr. 41, judeţul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 1644/17.03.2017, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,      

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 31.03.2017, ca proiectul “Intrare în legalitate pentru obiectivul atelier, birouri P+M, anexe (garaj 1 P, garaj 2 P, centrală termică P+M) și împrejmuire propus a fi amplasat în comuna Ilieni, satul Sâncraiu, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

 

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

-  proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la 10 litera b) corelat cu pct. 13 litera a);

- în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 23.03.2017; anunţul titularului privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în ziarele Observatorul de Covasna din 31.03.2017, Székely Hírmondó din 29.03.2017 și afișat la sediul Primăriei Ilieni în data de 24.03.2017), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- proces-verbal ședință CAT nr. 8/31.03.2017;

- memoriul de prezentare înregistrat la APM Covasna cu nr. 2305/11.04.2017;

- punct de vedere favorabil de la Direcția de Sănătate Publică Covasna;

-  prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:   

Caracteristicile proiectului:

mărimea proiectului: în urma anulării autorizației de construire nr. 50 din 27.03.2014, în baza careia a fost începută execuția, se dorește intrarea în legalitate a următoarelor obiective cuprinse în prezentul proiect:

- atelier și birouri, regim de înălțime P+M, suprafața construită de 270.00 mp (atelier 102.00 mp, spatiu pentru expozitie, depozit – la parter; birouri, vestiar, grup sanitar – la mansardă) unde vor fi desfășurate activități de confecționare monumente funerare: turnare beton în diferite forme, gravare, finisare, aplicare ornamente pe pietrele funerare achiziționate gata tăiate la dimensiunile dorite, etc.

- clădire centrală termică, regim de înălțime P+M, suprafața construită 108,00 mp, dotată cu un spațiu de depozitare la mansard;

- două garaje cu regim de înălțime P, care vor adăposti autoturisme și autoutilitare;

Până în prezent au fost efectuate următoarele lucrări, care au respectat proiectul de arhitectură nr. 48 / 2013  autorizat cu A.C. nr. 50 / 27.03.2014:

  • la imobilul Atelier si birouri au fost executate fundatiile, pereții exteriori si de compartimentare;
  • la anexe (centrală termică, garaje) au fost realizate doar fundațiile;
  • împrejmuirea a fost realizată pe toate laturile terenului.

Mod de asigurare utilităţi:

- alimentarea cu apă: din reteaua stradală propusă;

- canalizare menajeră: apele uzate menajere se vor colecta într-un bazin vidanjabil impermeabilizat până la extinderea sistemului de canalizare centralizată în zonă ;                  

- alimentare energie electrică: branșament la reteaua electrică existentă în zonă.

-  cumularea cu alte proiecte – nu este cazul;

utilizarea resurselor naturale: nu este cazul;

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de materiale de construcții, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate. Deşeurile rezultate în perioada de funcţionare: deşeurile menajere, deșeurile tehnologice vor fi colectate selectiv şi predate la o firmă autorizată de salubritate;  

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: emisii de gaze și poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate –  în perioada de execuţie se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii, de exploatare corectă a utilajelor;

utilizarea existentă a terenului – zonă de locuințe și servicii, conform certificatului de urbanism;

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora –  nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atentie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite –  nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale –  nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate –  nu este cazul 

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – nu este cazul, amplasamentul proiectului este situat la următoarele distanțe față de vecini: latura nord peste drum proprietate particulară 25,76 m; latura sud proprietate particulară aprox. 27,00 m; latura vest proprietate particulară aprox. 84,00 m;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul. 

-  Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact redus. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în cazul poluărilor accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact redus.

 

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 şi Legea nr. 49 din 7 aprilie 201, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

 

 

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  4. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;
  5. respectarea Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare;
  6. respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
  7. respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  8. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  10. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  11. obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 152/10.04.2017 emis de Consiliul Județean Covasna şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia depusă;
  12. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  13. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului titularul proiectului are obligaţia de a solicita autorizaţie de mediu conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                     Ing. Farkas János