Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE

din 08.07.2022

 

 

Ca urmare a notificării adresate de LIDL ROMÂNIA PRIN SC V&K SRL, cu sediul în localitatea Chiajna, str. Șoseaua Centură,  nr. 13 A, județul Ilfov, în scopul „ELABORARE DOCUMENTAȚIE DE URBANISM ”PUZ MAGAZIN LIDL”, amplasat în municipiu Sfântu Gheorghe, str. Garoafei, nr. FN, jud. Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 4153/07.03.2022,

În baza:

- OUG nr. 68/2019, Art. 6. al. (1) privind înfiinţarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere, Hotărâre de Guvern nr. 43/16.01.2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor;

- HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;

- O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările utlerioare;

- H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Ord. nr. 995/2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

- O.U.G. nr. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare;

- Ord. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;

- Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România;

- Ord. nr. 1.822 din 6 octombrie 2020 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia de Protecţie a Mediului Covasna ca urmare a:

- Proces verbal nr. 18 din data de 07.07.2022 încheiat în urma ședinței CSC, care a avut loc la sediul APM Covasna;

- în conformitate cu prevederile art. 5. alin (3) pct. a) și a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potențiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe;

- în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

Planul „ELABORARE DOCUMENTAȚIE DE URBANISM ”PUZ MAGAZIN LIDL”, amplasat în municipiu Sfântu Gheorghe, str. Garoafei, nr. FN, jud. Covasna, titular LIDL ROMÂNIA PRIN SC V&K SRL, cu sediul în localitatea Chiajna, str. Șoseaua Centură,  nr. 13 A, județul Ilfov, nu necesită evaluare de mediu și nu necesită evaluare adecvată și se va supune adoptării fără aviz de mediu.

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

 

Descrierea planului:

Obiectul lucrării:

Obiectul lucrarii PLAN URBANISTIC ZONAL “MAGAZIN LIDL” amplasat in municipiul Sfantu Gheorghe, Str. Garoafei f.n. - Str. Gal Lajos, este elaborarea reglementarilor urbanistice  specifice functiunii care se propune realizarea in zona studiata, -tinand cont de specificitatile- unei investitii de tip comercial.

 

STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII

 

Terenul studiat se afla in intravilanul localitatii Sfantu Gheorghe, municipiul Sfantu Gheorghe .

Elemente ale cadrului natural

Aspecte generale

Zona studiata se afla in localitatea Sfantu Gheoghe, in zona vestica a localitatii, in apropierea stadionului municipal. Terenul este liber de constructii si prezinta o usoara panta de la Vest (cota cca. 570,5 m rnMN) la Est ( cota cca. 566,50 m rnMN) , pec ca. 165 m, prezentand o diferenta de cota de cca. 4,00 metri.

Functiunea dominant a zonei : institutii publice si servicii

Functiunile complementare admise ale zonei :

  • Locuirea
  • Industrii nepoluante
  • Spatii verzi amenajate
  • Accese pietonale si carosabile
  • Retele tehnico-edilitare

Ocuparea terenurilor

Zona studiata se afla intr-o zona functionala mixta, cu constructii  de locuinte de tip vila, constructii de sport si agreement.

Pe terenul identificat mai sus  nu exista si nu au existat nici un fel de constructii.

Toata zona de dezvoltare a cartierului de “vile”, pana in anul 1990 a fos teren agricol , necultivat. - Zona studiata, in conformitate cu prevederile Planului Urbanistic General al Municipiului Sfantu Gheorghe  se afla in intravilanul construibil a localitatii Sfantu Gheorghe, municipiul Sfantu Gheorghe

 

PROPUNERI DE DEZVOLTARE URBANISTICĂ

 

Principiul de sistematizare a zonei studiate a pornit de la premiza realizarii unei zone reprezentative pentru functiunile propuse, care sa completeze cu activitati pentru comert, servici si birorui  zona de locuinte dezvoltata in ultimii 30 de ani in partea de Vest a localitatii Sfantu Gheorghe  si in fapt sa asigure servicii de calitate pentru toti locuitorii cartierului. Pentru realizarea premiselor mentionate  mai sus , coroborate cu datele Temei de proiectare, se propune realizarea unei zone functionale,  dupa cum urmeaza:

  • ZONA FUNCTIONALA “COMERT, SERVICII SI BIROURI” “CSB” , UTR nr.17/B cuprinzand:

-  Lot de 9.990 mp, pentru realizarea de spatii pentru comert, servicii si birouri, cu      functiunile complementare (spatii de depozitare, anexe sociale aferente, zone tehnice, etc.)

-  Parcaje in conformitate cu prevederile H.G. nr. 525/1996 – Regulamentul General de Urbanism

-  Semnalistica de reclama: turn publicitar, panouri publicitare, steaguri , etc.

-  Alei carosabile si pietonale de incinta

-  Strazi si alei carosabile modernizate pentru accesibilitatea zonei functionale

-  Zona Circulatii pietonale/ ocazional carosabile

-  Perdele verzi si spatii verzi amenajate urban, plantatii de aliniament

-  Spatii verzi de agrementare a zonei

-  Retele tehnico-edilitare aferente (alimentare cu apa, canalizare menajera, canalizare pluviala, alimentare cu gaz metan, energie electrica si telefonizare).

 Regimul de inaltime

Regimul de inaltime a cladirilor propuse in subzona UTR nr. 17 B "CSB"  este Parter.

 Regimul de aliniere a constructiilor

Criteriile care au stat la baza determinarii regimului de aliniere al constructiilor au fost urmatoarele:

- profilele transversale ale drumurilor la care se aliniaza parcelele existente

- regimul de inaltime al constructiilor

- distante adecvate, de buna vecinatate fata de vecinatati

- zone de protectie a retelelor tehnico-edilitare din zona

- efecte compozitionale (unitate, scara zonei etc.)

- prevederile Codului Civil

Regimul de aliniere stabilit prin “limita zonei de construire”( limita edificabilului) indica limita maxima admisibila de construire pe toate directiile coroborat cu prevederile din Codul Civil pentru situatiile rezultate concret la construire.

 

Indicatorii urbanistici

Valorile acestor indici s-au stabilit in functie de destinatia cladirilor, regimul de inaltime, etc, dupa cum urmeaza:

 

Existent

Propus

 

mp

 

mp

 

Suprafata de teren aferenta zonei studiate

57.265,00

-

57.265,00

-

Suprafata de teren reglementata prin P.U.Z.

9.990,00

-

9.990,00

-

Suprafata zona functionala constructii de cult, invatamant religios, camine

9.990,00

100 %

-

-

Suprafata zona functionala comert, servicii si birouri

-

-

9.990,00

100 %

Suprafata estimate aferenta drumuri, platforme si parcaje de incinta

-

-

6.493,00

65 %

Suprafata minima spatii verzi

-

-

499,50

5 %

Suprafata construita maxima

-

-

2.997,00

30 %

Suprafata desfasurata maxima

-

-

2.997,00

30 %

Procent de ocupare a terenului P.O.T.

-

20 %

-

30 %

Coeficient de ocupare a terenului C.U.T.

-

0,6

-

0,3

Regim de inaltime

-

-

-

Parter

Dezvoltarea echiparii edilitare

Zona studiata dispune de toate retelele tehnico-edilitare necesare functionarii  zonei functionale propuse.

In cazul in care constructiile propuse vor afecta traseul retelelor tehnico-edilitare, respectiv zonele de protectie si de securitate, investitorii vor lua masurile necesare pentru protejare sau deviere, dupa caz.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Documentatia este elaborata pe baza prevederilor din Certificatul de Urbanism nr. 29 din 25.01.2022, eliberat de PrimăriaMunicipiului Sfântu Gheorghe.

Terenul se invecineaza dupa cum urmeaza :

  • La Nord –  parcele pe care sunt construite “case de locuit” de tip vile
  • La Vest –  Str. Garoafei, respectiv “case de locuit” de tip vile
  • La Est  – Str. Gal Lajos, respectiv constructii  avand functiunea de “sport si recreere”
  • La Sud  – proprietate privata – Societatea Parohia Romano-Catolica Sfantu Gheorghe

Terenul este inscris in Extrasul de Carte Funciara pentru informare  Nr. 42163 Sfantu Gheorghe, Nr. Cadastral/Nr. Topografic A1 – 42163 - Suprafata 9.990 mp, drept de proprietate intabulat pentru Societatea Parohia Romano-Catolica Sfantu Gheorghe, drept de SUPERFICIE LIDL ROMANIA SOCIETATE IN COMANDITA SIMPLA.

Prevederi ale Cetificatului de Urbanism:

- regimul juridic

Terenurile identificate cu nr. CF, nr. Top. Cad. 42163 se află în intravilanul localității,

- regimul economic

Terenul reglementat prin PUZ are o suprafata de 9990,00 mp.

Categoria de folosinta este curți, construcții,

- regimul tehnic

se solicita elaborare PUZ, indicii urbanistici sunt stabiliti prin PUZ fiind: POT=20,00%(maxim), CUT=0,60 (maxim).

 c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

Elaborarea prezentului Plan Urbanistic Zonal, incumba o analiza complexa si de perspectiva a problemelor  urbanistice ale subzonei,  avand in vedere prevederile Temei de proiectare intocmite cu initiatorul lucrarii,  a Studiului de oportunitate si a Avizului de oportunitate emis in baza Ordonantei nr. 27/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, planurile de dezvoltare aferente conform punctelor de vedere ale autoritatii locale.

Planul Urbanistic Zonal propune solutii tehnice privind  rezolvarea problemelor functionale,   tehnice si estetice ale subzonei. Planul Urbanistic Zonal stabileste amplasamentele viitoarelor constructii din aceasta subzona, avand in vedere interesul realizarii unor investitii de anvergura pe aceasta parcela.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program:

Problemele de mediu relevante pentru plan sunt următoarele: echiparea cu utilităţi a amplasamentului de aşa manieră încât să nu impieteze asupra factorilor de mediu, folosind instalaţii, echipamente şi utilaje ale căror caracteristici sunt compatibile cu normele de protecţia mediului. Aspectele de protectia mediului se rezuma la rezolvarea utilitatilor de asa maniera incat sa nu impieteze asupra integritatii factorilor de mediu, folosind instalatii, echipamente si utilaje ale caror caracteristici sunt compatibile cu normele de protectia mediului, si, evident, o utilizare, o explotare corespunzatoare a tuturor constructiilor, amenajarilor si dotarilor.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: Nu este cazul.

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: Efecte nesemnificative.

După terminarea lucrărilor este obligatorie refacerea cadrului natural afectat de lucrări.

b) natura cumulativă a efectelor: Nu este cazul

c) natura transfrontieră a efectelor: Nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): Construcțiile prevăzute vor respecta reglementările propuse prin plan.

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): -  Lot de 9.990 mp, pentru realizarea de spatii pentru comert, servicii si birouri, cu functiunile complementare (spatii de depozitare, anexe sociale aferente, zone tehnice, etc.)

Indici de ocupare a terenului propuși:

Procent de ocupare a terenului POT propus  = 20,00  %

Coeficient de ocupare a terenului CUT propus = 0,6

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: Nu este cazul.

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: Atât în faza de construcție, cât și în faza de funcționare a obiectivelor propuse se vor respecta standardele și normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: Prin grija beneficiarilor se va asigura o bună gospodărire și folosire a incintei.

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: planul în sine nu are un efect asupra acestor zone.

Obligațiile titularului:

  • Solicitarea şi obținerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 29 din 25.01.2022, emis de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;
  • Conform procesului-verbal nr. 18 din data 07.07.2022, încheiat în urma ședinței CSC s-a stabilit:

-  după Dezbaterea Publică condusă de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe din data de 21.07.2022 se va emite decizia de încadrare dacă nu vor fi observații;

  • Respectarea legislației de mediu în vigoare.
  • Să respecte în integralitate prevederile următoarelor acte normative:
    • O.U.G. 195/2005 (*actualizată*) privind protecția mediului;
    • O.U.G. nr. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;
    • Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
    • Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
    • OUG nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor;
    • Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
    • se vor respecta prevederile HG nr. 188 / 2002, modificată prin HG 352 / 2005, privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
    • Legea nr. 47/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
  • În perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii; Nu se vor folosi materiale poluante, periculoase și nocive;

Informarea și participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile privind inițierea PUZ, publicate în ziarul Observatorul de Covasna în data de  03.06.2022 și 07.06.2022;

- Convocatorul transmis către membrii CSC;

- Procesul verbal al şedinţei CSC nr. 18/25.03.2022;

- Anunț public privind decizia etapei de încadrare și proiectul deciziei afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 08.07.2022;

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu – APM Covasna.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări sau este revizuit, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU Gheorghe

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                                 Întocmit,

Ing. SIMINICEANU Gabriel Nicolae                                                Ing. FARKAS Berta