Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE PUZ

PROIECT

DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE

din 18.01.2017

 

Ca urmare a notificării adresate de SC CAROVION SERVICE  SRL prin ZARNESCU OVIDIU IONUT, cu domiciliul în orasul Intorsura Buzaului, str. Prieteniei, nr. 14A,  județul Covasna, privind Planul Urbanistic Zonal ”Zonă de servicii-Atelier auto”, amplasat în intravilanul Orasului Intorsura Buzaului, str. Prieteniei, nr. 14 A, înregistrată la APM Covasna cu nr. 112 din 09.01.2017,

În baza:

- Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.1/2017,ce prevede infintarea Ministerului Mediului

- H.G. 19/17.01.2017 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului,

- O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările utlerioare;

- H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Ord. nr. 995/2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

- O.U.G. nr. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare;

- Ord. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;

- Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România;

- decizia luată în urma ședinței CSC din data de 13.01.2017;

 

Agenţia de Protecţie a Mediului Covasna

- ca urmare a consultării autorităților participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 13.01.2017 la APM Covasna;

- în conformitate cu prevederile art. 5. alin (3) pct. a) și a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potențiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe;

- în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

Planul Urbanistic Zonal ”Zonă de servicii – Atelier Auto”, amplasat în intravilanul orasului Intorsura Buzaului, titular SC CAROVION SERVICE SRL prin Zarnescu Ovidiu Ionut, nu necesită evaluare de mediu și nu necesită evaluare adecvată și se va supune adoptării fără aviz de mediu.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Descrierea planului:

Proiectul de fata propune realizarea unei microzone de servicii in orasul Intorsura Buzaului , pe un teren aflat in proprietatea initiatorului.Se propune modificarea functiunii in functiune de servicii  si realizarea unei incinte de servicii ,cu specific de activitate service auto.Se prevad in PUZ  constructiile si amenajarile necesare in vederea functionarii optime a incintei de servicii ,cu asigurarea  conditiilor de munca corespunzatoare pentru personal si clienti. Se va amplasa o constructie hala de servicii auto, un corp de cladire pentru birou, vestiare, grupuri sanitare ,cu acces auto si pietonal direct din strada Prieteniei.Se intenţionează amenajarea unei zone cuprinzând mai multe obiective specifice într-un cadru aerat, respectiv constructii si amenajari pentru  depozitare si functiuni de prestari servicii, , platforme, echipare edilitara,amenajari peisajere cu multă vegetaţie şi spaţii verzi amenajate, pentru crearea unui confort corespunzător pentru utilizatori.

Terenul avut în vedere are o suprafaţă de 1850 mp, fiind în proprietatea SC CAROVION SERVICE SRL si figureaza in CF nr.23263 Intorsura Buzaului .Sunt propuşi următorii indicatori urbanistici:

POT maxim = 30%      

CUT maxim = 0,60      

Accesul:

Accesul la teren este asigurat direct din strada Prieteniei.

Asigurarea utilităților:

Alimentarea cu apă se va realiza din reţeaua centralizată de alimentare cu apă existenta la limita amplasamentului.

Apele uzate menajere se vor conduce prin reţeaua de canalizare menajeră subterană către reţeaua centralizată de colectare existenta în imediata vecinătate a amplasamentului.

Apele meteorice şi de suprafaţă se vor conduce prin rigole deschise pe lângă traseele carosabile şi pietonale spre un bazin de colectare situate pe amplasament,dupa trecerea lor prin filtre separatoare.Apa astfel obtinuta poate fi folosita pentru udatul spatilor verzi.

Încălzirea va fi asigurată cu centrala termică proprie, funcţionând cu energie electrica sau cu combustibili solizi (lemn, peleţi).

Alimentarea cu energie electrică se va asigura prin racord la rețeaua existentă aproape de amplasament.

Deşeurile menajere se vor colecta containerizat şi depozita în spaţiile amenajate din zonă.

 

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Vecinătățile amplasamentului sunt constituite din terenuri arabile, pe latura de vest fiind drumul public de acces.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

Planul propune realizarea unei microzone industriale, iar prin proiectele aflate în studiu,  ansamblul se conturează ca o micro-zonă de unităţi industriale şi de servicii, la o distanţă confortabilă de zona locuită.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program:

Problemele de mediu relevante pentru plan sunt următoarele: echiparea cu utilităţi a amplasamentului de aşa manieră încât să nu impieteze asupra factorilor de mediu, folosind instalaţii, echipamente şi utilaje ale căror caracteristici sunt compatibile cu normele de protecţia mediului.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu:

Nu este cazul.

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: efecte nesemnificative

b) natura cumulativă a efectelor: nu este cazul

c) natura transfrontieră a efectelor: Nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): Construcțiile prevăzute vor respecta reglementările propuse prin plan.

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Planul propus se referă la o zonă aflată în intravilanul localităţii, în suprafaţă de 1850 mp . Planul propune un grad maxim de ocupare a terenului de 30%.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: distanţa faţă de obiectivele de interes cultural sunt mari, nu pot fi afectate.

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: Atât în faza de construcție, cât și în faza de funcționare a obiectivelor propuse se vor respecta standardele și normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: proiectul în sine nu are un effect asupra acestor zone.

Obligațiile titularului:

  • Solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 67 din 12.10.2016, emis de Primaria Orasului Intorsura Buzaului, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  • In cadrul sedintei Comiteului Special Constituit din data de 13.01.2017,la sediul APM Covasna,s-a solicitat punct de vedere din partea Directiei de Sanatate Publica Covasna
  • Respectarea legislației de mediu în vigoare.
  • Să respecte în integralitate prevederile următoarelor acte normative:
    • O.U.G. 195/2005 (*actualizată*) privind protecția mediului;
    • O.U.G. nr. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;
    • Legea nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor
    • Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
    • se vor respecta prevederile HG nr. 188 / 2002, modificată prin HG 352 / 2005, privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
    • Legea nr. 47/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
  • În perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;
  •  

Informarea și participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile privind inițierea PUZ, publicate în ziarul Observatorul de Covasna în data de 15.11.2016 şi 18.11.2016;

- Convocatorul nr.177/11.01.2017 transmis către membrii CSC privind participarea la ședința din data de 13.01.2017;

- Procesul verbal al şedinţei CSC nr. 1/13.01.2017

- Anunţul public privind decizia etapei de încadrare şi proiectul deciziei afisat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data 18.01.2017.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări sau este revizuit, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea conditiilor prezentului aviz constituie contraventie si se pedepseste  conform prevederilor legale în vigoare.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe,

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                     Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                 Ing.Bote Daniela