Back

PROIECT DECIZIE ETAPA DE INCADRARE

Proiect Decizia etapei de încadrare din 25.06.2018

Ca urmare a notificării adresate de DANIEL MIHAIU și DANIEL POLYXENA cu sediul în com. Vârghiș, str. Principală, nr. 180, judeţul Covasna, privind ”Amenajamentul fondului forestier UP I Daniel”, propus a fi amplasat pe teritoriul administrativ a comunei Vârghiș, judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 1151/27.02.2018, în baza:

  • Art. 14 din OUG nr. 1/2017, privind înființarea Ministerului Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor; HG nr. 19 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1052/2014 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituite din data de 23.03.2018 desfăşurat la sediul APM Covasna (proces-verbal ședință nr. 11/23.03.2018);

- planul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

- în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

Amenajamentul fondului forestier proprietate privată U.P. I. Daniel”, propus a fi amplasat pe teritoriul adminstrativ al comunei Vârghiș, judeţul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

Documentația conține:

- Solicitare aviz mediu înregistrată la APM Covasna cu nr. 1151/27.02.2018;

- Memoriul tehnic, planuri de amenajament, evidenţe de amenajament - documentaţie întocmită de SC IRISILVA SRL;

- Coordonatele Stereo 70 ale amplasamentului;

- Procesul verbal al Conferinţei a II-a de amenajare pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice Daniel Mihaiu și Daniel Polyxenia, județul Covasna constituit în UP I Daniel;

- Avizul favorabil cu condiții nr. 4 din 28.02.2018 emis de custozii: Asociația Carpaterra, Ocolul Silvic Privat Baraolt;

 

- Document privind proprietatea: Titlu de proprietate nr. 8037/23.10.2010;

- Procură specială privind împuternicirea Dl. Nemeth Arpad cu Încheiere de autentificare nr. 107/28.09.2006;

- Dovada achitării tarifului etapei de încadrare chitanța nr. 113/27.02.2018;

- Convocator şedinţă CSC nr. 1614/20.03.2018;

- Proces-verbal şedinţă CSC nr. 11/23.03.2018;

- Piese desenate.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Obiectul prezentului plan îl constituie amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparținând persoanelor fizice Daniel Mihaiu și Daniel Polyxena, județul Covasna, în suprafață de 695,38 ha.

În prezent suprafața fondului forestier proprietate privată aparținând persoanelor fizice Daniel Mihaiu și Daniel Polyxena, judetul Covasna, organizat în U.P. I. Daniel este administrată de către Ocolul Silvic Tălișoara, cu sediul în orașul Baraolt, județul Covasna. Din punct de vedere administrativ – teritorial, suprafața studiată se află pe raza UAT Vârghiș, jud. Covasna. U.P. I. Daniel provine din U.P. I. Rica – 543,73 ha și U.P. II. Vârghiș - 151,65 ha din cadrul Ocolului Silvic Tălișoara.

Unitatea de producție este cuprins în curbura internă a Carpaților Orientali, în regiunea dealurilor subcarpatice și a depresiunii submontane a masivului Baraolt, în bazinul râului Olt.

Repartiția fondului forestier pe folosințe se prezintă astfel:

  1. Păduri și terenuri destinate împăduririi și reîmpăduririi: 693,7 ha, din care 693,7 ha păduri
  2. Terenuri neproductive: 1,7 ha.

Zonarea funcțională:

In concordanță cu obiectivele social – economice fixate, condițiile staționale existente, țelurile de gospodărire adoptate și structura reală a arboretelor, fondul forestier a fost încadrat la actuala amenajare în grupa I funcțională în următoarele categorii funcționale:

  • 1-2A – Pădurile situate pe terenurile cu înclinare mai mare de 35 de grade (TII) – 7,1 ha
  • 1-5M – Păduri din rezervații ale biosferei neincluse în categoriile funcționale 1.5 a,c, d, e Situri Natura 2000 (T IV) – 686,6 ha.

Subunități de gospodărire:

În raport cu obiectivele urmărite și funcțiile de producție și de protecție stabilite s-au constituit 2 subunități de producție sau protecție:

SUP A – codru regulat – sortimente obișnuite – 686,6 ha (99%)

SUP M – conservare deosebită – 7,1 ha (1%).

Suprafaţa fondului forestier pe categorii de folosinţă şi specii:

Teritoriul U.P. I. este constituit din 5 trupuri de pădure (Dreapta Rica, Hotar, Stânga Rica, Cărbunari, Dealul Rica).

Răşinoasele ocupă 29,4 ha, adică 4% din suprafaţa acoperită cu pădure din cadrul fondului forestier din U.P. I Daniel . Această suprafaţă este ocupată în proporţie de 81% (23,7 ha) de molid, toată fiind în afara arealului.

În ceea ce priveşte foioasele, care ocupă 664,3 ha, adică 96%, se observă că specia majoritară este fagul, cu un procent de 46% (305,1 ha), urmat de stejari, cu un procent de 34% (229,1 ha), de diverse specii tari, care ocupă 17% (111,4 ha) și de diverse specii moi, cu un procent de 3% (18,4 ha).

Bazele de amenajare:

S-au adoptat urmatoarele baze de amenajare :

  • Regimul: codru;
  • Compoziţia ţel: corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure pentru arboretele exploatabile și compoziția țel la exploatabilitate pentru celelalte arborete;
  • Exploatabilitatea: tehnică;
  • Tratamente: Tăieri progresive și tăieri rase;
  • Ciclul de producție – 110 ani.

Reglementarea procesului de productie

S-a adoptat posibilitatea de produse principale de 2432 mc/an, după valoarea indicatorului rezultat prin metoda cresterea indicatoare.

S-a prevăzut a se executa în deceniul care urmează următoarele cantități anuale de lucrări de îngrijire a arboretelor:

  • degajări – 2,5 ha/an,
  • curățiri – 7,0 ha/an cu un volum de estras de 24 mc/an,
  • rărituri - 18,4 ha/an cu un volum de extras de 501 mc/an,

Cu tăieri de igienă se estimează a se parcurge anual 312,5 ha, cu un volum de extras de 269 mc.

Analiza și adoptarea planurilor decenale:

- posibilitatea de produse principale se va recolta din arboretele din u.a.: 8A, 9A, 12B, 14A, 52A, 53A, 62E, 62F, 65A, 66A.

- degajări s-au propus în arboretele din u.a.: 8B, 8C, 14B, 51C.

- curățiri s-au propus în arboretele din u.a.: 14B, 51A, 51C, 62A.

- rărituri s-au propus în arboretele din u.a.: 13B, 13C, 50B, 52B, 62D, 63A, 65C, 65D, 66C, 67F, 69,70,71A, 71B.

La exploatare se vor respecta restricţiile prevăzute în instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi epocile de recoltare şi transport a materialului lemnos.

În procesul de exploatare se va acorda atenţie deosebită următoarelor aspecte:

  • protejarea regenerării naturale instalate;
  • protejarea arborilor pe picior contra vătămărilor de exploatare;
  • acces redus al utilajelor de scos apropiat în perioadele cu precipitaţii;
  • acces numai pe trasee dinainte stabilite;
  • curăţirea suprafeţelor în lucru concomitent cu exploatarea.

 

Instalații de transport, accesibilitate:

Indicele de densitate a drumurilor existente raportat la suprafața U.P. I. Daniel este de 10,6 m/ha. Acestea asigură într-un procent de 100% accesibilitatea fondului forestier. Amenajamentul nu propune construirea de drumuri forestiere noi.

 

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Amenajamentul silvic analizat se integrează cu amenajamentele silvice ale suprafeţelor limitrofe, fiind o condiţie a asigurării continuităţii vegetaţiei fondului forestier. Întrucât amenajamentul silvic analizat se suprapune în întregime cu aria protejată ROSPA0027 Dealurile Homoroadelor (această suprafață reprezintă 1,87% din suprafața totală a sitului), în Avizul favorabil nr. 4 din 28.02.2018 emis de custozii ariei naturale protejate Dealurile Homoroadelor sunt prevăzute o serie de condiții care trebuie respectate la aplicarea amenajamentului. În memoriu de prezentare întocmit cf. Ord. 19/2010, există specificate tipuri de habitate în suprafața studiată iar lucrările prevăzute sunt destinate asigurării continuității fondului forestier.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

În cazul nerealizării planului („alternativa 0”) fondul forestier din zona studiată se va degrada atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Varianta de plan supusă aprobării propune măsuri silvotehnice în acord cu Legea 46/2008 (*actualizată*) Codul silvic şi „Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor” care presupun o gospodărire a pădurilor în conformitate cu cerinţele ecologice, economice şi sociale ale acesteia.

Obiectivul principal al planului constă în stabilirea modului de gospodărire a fondului forestier deţinut de către titular în vederea dezvoltării durabile şi în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice ale acestuia. Acesta presupune conducerea pădurii prin amenajament spre starea normală (optimă), planificarea recoltelor, conservarea biodiversităţii.

Conform OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale ,a florei şi faunei sălbatice în zonele de dezvoltare durabilă ale ariilor protejate , se pot desfăşura următoarele activităţi , cu respectarea prevederilor din planurile de management : lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare şi aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor : tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit , tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite , tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv , tratamentul tăierilor succesive clasice ori în margine de masiv , tratamentul tăierilor în crâng în salcâmete şi zăvoaie de plop şi salcie.

Avantajele pe care le prezintă realizarea amenajamentului sunt:

  • creşterea eficacităţii funcţionale a arboretelor;
  • creşterea producţiei de lemn;
  • creşterea gradului de stabilitate şi rezistenţă a arboretelor la acţiunea agresivă a factorilor externi şi interni destabilizatori;
  • păstrarea şi ameliorarea stării de sănătate a arboretelor şi pădurii în ansamblul său;
  • asigurarea calităţii factorilor de mediu (apei, aerului, solului);
  • creşterea productivităţii arboretelor şi a pădurii;
  • îmbunătăţirea calităţii producţiei de lemn;
  • mărirea capacităţii de fructificare a arborilor şi ameliorarea condiţiilor de regenerare;
  • recoltarea biomasei lemnoase în vederea valorificării ei, care altfel prin eliminarea naturală s-ar recicla în cadrul ecosistemelor forestiere respective.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: - În zonele de suprapunere a siturilor de importanţă comunitară cu unităţile de producţie, măsurile impuse prin avizul custodelui trebuie transpuse în amenajament.

Neexistând emisii poluatoare agresive în condiţii normale de exploatare , nu se pot anticipa emisii de poluanţi care să dauneze vegetaţiei , faunei şi florei.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: - amenajamentul silvic implementează prevederile O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului, a O.U.G. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice ;.

 

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: măsurile de gospodărire a fondului forestier deţinut de către titular au fost adoptate pornind de la necesitatea menţinerii continuităţii pădurii, condiţie esenţială pentru exercitarea funcţiilor atribuite. În amenajament sunt prevăzute măsuri de protecţie a fondului forestier: protecţia împotriva doborâturilor şi rupturilor de vânt şi zăpadă, protecţia împotriva incendiilor, protecţia împotriva bolilor şi a altor dăunători, măsuri de gospodărire a arboretelor cu uscare anormală.;

b) natura cumulativă a efectelor: cumularea unor efecte provenind din implementarea anumitor poiecte/planuri/activităţi în suprafaţa studiată se va analiza individual, la reglementarea acestora;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): efectuarea  lucrărilor propuse prin amenjamanet are un efect pozitiv şi benefic atât asupra mediului şi implicit şi asupra  sănătăţii umane;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Planul propus reglementează o suprafaţă de păduri proprietate privată de 962,6 ha, amplasată în raza teritorială a localităților Ghelinta - Ojdula, jud.Covasna.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: prezentul plan prevede măsuri de conservare a biodiversităţii şi menţinerea integrităţii ariilor naturale protejate incluse în amenajament ;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare, prezentul plan conţine măsuri de reducere a impactului asupra mediului;

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: amenajamentul silvic prevede măsuri pentru protejarea integrităţii sitului de interes comunitar ROSPA0082 Muntii Bodoc - Baraolt.

 

Evaluarea adecvată - având în vedere că Amenajamentul se suprapune integral cu situl de importanţă comunitară ROSPA0027 - Dealurile Homoroadelor, la evaluarea iniţială a documentaţiei s-a stabilit că planul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale , a florei şi faunei sălbatice , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

Evaluarea adecvată a amenajamentului silvic a fost derulată de către APM Covasna conform prevederilor Ordinului MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar. Au fost parcurse etapele de evaluare iniţială şi de încadrare astfel:

- ca urmare APM Covasna a transmis adresa nr. 1151/09.03.2018 în care s-a solicitat memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului nr. 19/2010.

-memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului nr. 19/2010 a fost depus și înregistrat la APM Covasna cu nr. 1797/28.03.2018, cu completările uterioare înregistrate cu nr. 2192/12.04.2018 și 2337/20.04.2018.

-s-a solicitat și s-a obținut în data de 13.06.2018 punct de vedere din partea Compartimentului Arii Protejate din cadrul APM Covasna și s-a întocmit lista de control, conform Anexei nr. 2 din Ord. 19/2010 pentru etapa de incadrare în EA din care rezultă că: implementarea planului nu afectează în mod semnificativ ariile naturale protejate, ca urmare nu este necesară continuarea procedurii de evaluare  adecvată prin completarea documentației cu studiu de evaluare adecvată.

- solicitarea de aviz de mediu a fost analizată în cadrul ședinței CSC din data de 23.03.2018, desfășurat la sediul APM Covasna;

- custozii sitului Natura 2000 ROSPA0027 Dealurile Homoroadelor: Asociația Carpaterra, Ocolul Silvic Privat Baraolt, Asociația Speo-Turistică și de Protecția Naturii ”Lumea Pierdută” Baraolt au emis Aviz nr. 4 din 28.02.2018;

- în urma parcurgerii etapei de incadrare s-a stabilit că planul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată.

- în urma desfăşurării etapei de încadrare s-a considerat că planul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată;

 

Obligaţiile titularului:

 

Măsuri pentru protejarea integrităţii sitului de interes comunitar:

  1. Condiții generale:
  1. Respectarea Planului de management al ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0027 DEALURILE HOMOROADELOR;
  2. Respectarea regulamentului ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0027 DEALURILE HOMOROADELOR
  1. Condiții specifice care trebuie respectate de către reprezentanții ocolului silvic la punerea în valoare a arboretelor din sit și de către titularii autorizației de exploatare pe parcursul activităților de exploatare forestieră desfășurate în parchetele de exploatare:
  1. Condiții specifice privind protecția ecosistemelor, habitatelor și speciilor ocrotite:
  • protejarea arborilor izolați, maturi, uscați, sau în descompunere care constituie un habitat potrivit pentru diferitele specii de păsări, insecte și plante inferioare (fungi, ferigi, briofite etc.)
  • protejarea arborilor cu scorburi ce pot fi utilizate ca locuri de cuibărit sau adăpost de către lilieci, păsări și mamifere mici;
  • protejarea arborilor cu cuiburi și a zonei imediat înconjurătoare;
  • păstrarea unor distanțe adecvate pentru a nu perturba speciile rare sau periclitate în zonele semnalizate de către custodele sitului și/sau gestionarul fondului cinegetic (zone de liniște);
  • se vor lua toate măsurile de prevenire a apariției focarelor de infestare a lemnului și a pădurii, în parchetele de exploatare și în platformele primare;
  • menținerea bălților, pâraielor temporare, izvoarelor și a altor corpuri mici de apă, mlaștini, smârcuri, într-un stadiu care să le permită să își exercite rolul în ciclul de reproducere al peștilor, amfibienilor, insectelor, etc. prin evitarea fluctuațiilor excesive ale nivelului apei, degradării digurilor naturale și poluării apei;
  • este interzisă afectarea arborilor și arbuștilor de pe marginea cursurilor de apă, care asigură adăpost și hrană, pentru specii și habitate care depind de ecosistemele acvatice.
  1. Condiții specifice privind protecția apelor:
  • este interzisă traversarea cursurilor de apă în locuri neamenajate și scosul materialului lemnos în albia cursurilor de apă;
  • traversarea cursurilor de apă se va face perpendicular și doar prin locuri stabilite și delimitate anterior unde se vor amenaja obligatoriu podețe din lemn sau tuburi, pentru a evita înnămolirea acestora;
  • în cazul în care singura posibilitate de scoatere a materialului lemnos este pe firul văilor, lucrările de exploatare se vor efectua exclusiv iarna, pe pod de gheață;
  • se va evita astuparea podurilor cu material levigat sau resturi de vegetație;
  • este interzisă stocarea resturilor de exploatare în zona cursurilor de apă;
  • stocarea, depozitarea de materiale lemnoase în albiile pâraielor și văilor sau în locuri expuse viiturilor este interzisă;
  • atunci când solul este îmbibat cu apă se procedează la sistarea lucrărilor de exploatare;
  • nu se vor amenaja depozite de carburanți în apropierea cursurilor de apă;
  • se interzice deversarea (în apele de suprafață, apele subterane, evacuarea pe sol etc.) și depozitarea în condiții necorespunzătoare a uleiurilor uzate.
  1. Condiții specifice privind protecția solului:
  • se va evita colectarea masei lemnoase pe timp nefavorabil (ploi), în perioadele de dezgheț sau cu precipitații abundente;
  • este interzisă colectarea concentrată și pe o durată lungă a arborilor prin târâre pe linia de cea mai mare pantă;
  • în cazul în care platforma drumului auto forestier este îmbibată cu apă, se interzice transportul de orice fel;
  • se vor utiliza tehnologii de exploatare adecvate condițiilor de teren, în funcție de felul tăierii;
  • se vor utiliza numai căile de acces și cele de transport forestier aprobate și prevăzute în schița parchetului din autorizația de exploatare;
  • se vor fasona coroanele arborilor separat de locul de doborâre, nu se vor scoate arborii cu coroană, masa lemnoasă rezultată se va pachetiza în sarcini de dimensiuni reduse, astfel încât la scoaterea acestora sa va evita degradarea solului, arborilor și a semințișului;
  • scosul-apropiatul lemnului exploatat de mici dimensiuni, din lucrările de îngrijire se va realiza cu atelaje; 
  • nu se vor amenaja depozite de carburanți în pădure;
  • canistrele si butoaiele cu conținut de carburant și de lubrifianți vor fi prevăzute cu tăvi de retenție (nisip sau rumeguș) pentru absorbția eventualelor scurgeri;
  • nu se vor executa, în pădure, lucrări de reparații a motoarelor, de schimbare a uleiului și încarcare a rezervoarelor auto cu combustibil;
  • se va efectua igienizarea zonelor unde au fost amplasate organizările de șantier;
  • corhănitul se admite numai atunci când aplicarea altor tehnologii nu este posibilă, luându-se toate măsurile necesare pentru evitarea degradării solului, a regenerărilor și a arborilor care rămân pe picior și numai când solul este acoperit cu zăpadă sau este înghețat;
  • caracteristicile structurale ale traseelor de scos-apropiat trebuie să rămână asemănătoare caracteristicilor de dinainte de exploatare.

 

Respectarea în integralitate a legislaţiei de mediu în vigoare şi a următoarelor acte normative:

  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;
  • Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • Respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • H.G. 188/2002 (*actualizată*) privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
  • H.G. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;
  • Legea 86/2014 de aprobare a O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/199;
  • Legea 46/2008 (*actualizată*) Codul silvic;
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Respectarea condiţiilor din Avizul nr. 4 din 28.02.2018 emis de Custozii: Asociația Carpaterra, Ocolul Silvic Privat Baraolt, Asociația Speo-Turistică și de Protecția Naturii ”Lumea Pierdută” Baraolt pentru SIT NATURA 2000- ROSPA0027 – Dealurile Homoroadelor;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- se vor respecta epocile şi termenele de tăiere şi colectare a materialului lemnos din parchete prevăzute in OM 1540/2011.

- în cazul tăierilor progresive să fie lăsaţi suficienţi arbori în vederea asigurării regenerării naturale, dar şi pentru a oferi loc de cuibărit pentru păsări;

- completarea regenerărilor naturale cu specii conforme tipului de pădure;

- alte lucrări în afara celor prevăzute în amenajamentul silvic se execută cu avizul prealabil al  autorităţilor publice centrale de specialitate;

- se interzice introducerea de specii de arbori sau plante alohtone atât pe terenurile care fac parte din fondul forestier cât şi pe terenurile din afara fondului forestier;

- proprietarii terenurilor au obligaţia de a asigura luarea  măsurilor de salubrizare a terenurilor de deşeuri;

- este interzisă incendierea vegetaţiei  sau resturile vegetale;

- se interzice amplasarea de construcţii  fără aprobarea legală;

- în vederea eliminării scurgerilor accidentale de hidrocarburi societatea va asigura controlul periodic al utilajelor din dotare, asigurând astfel o stare de funcţionare adecvată a acestora; eventualele defectiuni vor fi remediate in ateliere de reparaţii autorizate;

- colectarea deseurilor se va efecua in recipienti special amplasati pentru acest scop, iar golirea si transportul lor de catre o firma specializata la intervale regulate de timp;

- se vor respecta prevederile impuse de reglementările în vigoare în materie de manipularea şi utilizarea substanţelor şi preparatelor periculoase;

- se vor evita traversările prin albiile apelor supraterane. În acest scop se vor amenaja/reabilita podeţe din material lemnos, fără a interveni prin decolmatare sau regularizare a albiilor naturale;

În vederea combaterii eroziunii precum şi a reducerii prejudiciilor asupra arboretelor în timpul exploatării şi a altor lucrări aferente acestei activităţi cu impact asupra factorilor de mediu şi pentru protejarea surselor de apă se impune:

  • folosirea drumurilor de exploatare existente;
  • interzicerea amplasării drumurilor pe suprafeţe sensibile din punct de vedere ecologic;
  • atunci când solul este îmbibat cu apă se vor sista lucrările de exploatare;
  • se vor lua măsuri pentru evitarea deprecierii seminţişului şi a arborilor rămaşi pe picior; 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Observatorul de Covasna în datele de 27.02.2018 şi 02.03.2018;

- Anunț public privind decizia etapei de incadrare publicat în ziarul Observatorul de Covasna din data de 05.04.2018;

- Anunț public și Proiectul Deciziei etapei de încadrare se va publica pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 26.06.2018;

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

 

 

Înaintea demarării lucrărilor de exploatare forestieră unitatea care execută lucrările va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii/revizuirii autorizaţiei de mediu după caz, conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Se va solicita acord de mediu pentru lucrări de înfiinţare de drumuri forestiere, împădurirea de terenuri pe care nu a existat anterior vegetaţie forestieră sau defrişare în scopul schimbării destinaţiei terenului.

 

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

 

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia.

 

Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                  Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                  ecol. Balazsi Beata