Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE PUZ

DECIZIE ETAPA DE ÎNCADRARE

Nr. proiect din 04.07.2016

 

privind PUZ – LOCINŢĂ  EXTRAVILAN  ILIENI, jud. Covasna

 

 

Având în vedere:

-notificarea şi documentaţia depusă de SIMON ZSOLT cu domiciliul în mun. Sf. Gheorghe, str. Kosuth Lajos, nr.1, bl.2, sc.C, ap.2, jud. Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 3540/23.06.2016.

-HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;

-OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr.265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

-HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe actualizată;

-Ord. nr. 995/2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe actualizată;

- planul este localizat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţul Covasna; 

- titularul detine Certificat de Urbanism, nr.156 din 18.04.2016, în scopul: Elaborare Plan Urbanistic Zonal pentru locuinţă, com. Ilieni, satul Ilieni, extravilan,  emis de Consiliul Judeţean Covasna;

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

ca urmare a consultării autorităţilor publice participante în cadrul şedinţei Comitetului Special Constituit din data de 30.06.2016 la sediul APM Covasna;

în conformitate cu prevederile art.5, alin. (3), pct. A şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat,

      decide:

Planul Urbanistic Zonal “LOCUINŢĂ EXTRVILAN ILIENI, jud. Covasna”, amplasat în com. Ilieni, satul Ilieni, extravilan, jud. Covasna, titular SIMON ZSOLT, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

        Descrierea planului:

PUZ LOCUINŢĂ EXTRVILAN ILIENI, jud. Covasna” constă în analizarea şi rezolvarea complexă a problemelor funcţionale, tehnice şi estetice din zona situată în extravilanul Ilieni, la vest de DJ112, la intersecţia DC32 care face legătura între DJ112 şi localitatea Sâncraiu, necesară realizării unei sistematizări şi amenajări urbanistice a unui lot de teren care va fi introdus în intravilanul localităţii şi va avea funcţionalitatea de Zonă de Locuit. Zona propusă pentru realizarea investiţiei este de 1 488 mp, şi este situată în partea de est a localiţătii Sâncraiu. Terenul se află în proprietatea domnului Simon Zsolt, CF. 25974. Folosinţa actuală este de teren agricol, categoria terenului fiind de teren arabil. Blanţul teritorial este: -suprafaţă teren studiat PUZ 1488 mp, -suprafaţă teren efectiv sistematizată 1488 mp, -suprafaţă care va fi cuprinsă în intravilanul construibil 1488 mp,    -suprafaţă construită maximă 170 mp, -suprafaţă construită desfăşurată maximă 370 mp,  -suprafaţă drumuri semicarosabile în incintă 100 mp, -suprafaţă alei pietonale, trotuare în incintă 25 mp, -suprafaţă zone verzi în incintă 1193 mp. Coeficientul de Utilizare a Terenulu CUT max. 0,5. Procentul de Ocupare a Terenului POT max. 30%. Regimul de înălţime al clădirilor s-a stabilit în funcţie de destinaţie, pentru locuinţă individuală S+P+M, clădiri anexe P. Energia electrică se va asigura din reţeaua aeriană existentă de 20 kw. Alimentarea cu apă se va face din reţeaua de apă centralizată de la marginea DN112. Energia termică se va asigura cu centrală termică proprie pe combustibil solid. Canalizarea menajeră se va face cu fosă septică vidanjabilă. Pe amplasament, realizarea investiţiilor se va face îm mod etapizat şi pe bază de proiecte autorizate, cu materiale durabile. Deşeurile şi reziduurile vor fi depozitate temporar în containere închise pe platforme special amenajate şi preluate de firme specializate.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: prezentul PUZ a fost elaborat în concordanţă cu prevederile PUG şi cu celelalte zone funcţionale din vecinătate;   

c) relevanţa planului sau programului în/pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: planul va contribui la modernizarea şi dezvoltarea zonei;  

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: nu este cazul;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu:  Încadrarea planului a fost efectuată în baza etapelor procedurale din evaluarea strategică de mediu (SEA);

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu este cazul;  

b) natura cumulativă a efectelor: nu este cazul;  

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul;  

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul;  

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): fără impact semnificativ;

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:        

      (i)  caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: in zonă nu sunt obiective de interes cultural;   

      (ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: atât în timpul execuţiei cât şi in timpul functionării obiectivele propuse respectă standardele şi normativele în vigoare;      

      (iii) folosirea terenului în mod intensiv: planul prevede realizarea unei zone de locuinţe;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe  plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul;

Obligaţiile titularului: 

- solicitarea şi obţinerea tuturor avizelor indicate în Certificat de Urbanism, nr.156 din 18.06.2016, în scopul: Elaborare Plan Urbanistic Zonal pentru locuinţă, com. Ilieni, satul Ilieni, extravilan,  emis de Consiliul Judeţean Covasna;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- respectarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei:

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;

 Respectarea legislației de mediu în vigoare.

 

 Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

  

-Anunţurile privind iniţierea PUZ, publicate în ziarul Observatorul de Covasna în data de 24.06.2016 şi 27.06..2016;

-Procesul verbal din 30.06.2016 al şedinţei CAT şi CSC la sediul APM Covasna;

-Anunţul public privind decizia etapei de încadrare, publicat in ziarul Observatorul de Covasna din data de x.2016

- Anunţul public privind decizia etapei de încadrare şi proiectul deciziei afisat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data 04.07.2016.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului al planului. Documentaţia a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

 

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveti obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei de emitere a avizului de mediu în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

Decizia de incadrare a planului luata de catre APM Covasna se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a  implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Astfel au fost mediatizate prin anunţuri în presa locala: elaborarea planului şi solicitarea de obţinere a avizului de mediu, încadrarea planului în categoria celor ce nu necesită efectuarea evaluării de mediu.

 

 

Director Executiv,

         ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizari,                                               

         Ing. Siminiceanu Gabriel

                                                                                                             Întocmit,

                                                                                                       Ing. Constantin Jehac