Back

Anunț privind decizia etapei de încadrare (Amenajament O.S. Dăbuleni - Călărași, Celaru, Daneți, Dobrotești, Mârșani, Sadova, Teslui, Bechet, Dăbuleni, Amărăștii de Sus, Amărăștii de Jos - DIRECȚIA SILVICĂ DOLJ)

Anunt
17.03.2023

 

APM Dolj anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare pentru Planul - "Amenajamentul Ocolului Silvic Dăbuleni” - planul se supune evaluării de mediu şi evaluării adecvate, urmând a fi supus procedurii de adoptare cu aviz de mediu.

Documentaţia care a stat la baza luării deciziei etapei de încadrare poate fi consultată de luni până joi între orele 8:00-16:30 şi vineri între orele 8:00-14:00 la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj, str. Petru Rareş nr.1, Craiova.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj (Tel.: 0251/530010, e–mail: office[@]apmdj.anpm.ro), în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării în mass-media.

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei privind procedura de evaluare adecvată.

Conform punctului de vedere nr. 964/06.03.2023 transmis de Compartimentul CFM - Biodiversitate al A.P.M. Dolj;

- planul intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

- suprafaţa fondului forestier care face obiectul amenajamentului se suprapune cu teritoriul ariilor naturale protejate ROSAC 0045 ţ Coridorul Jiului, ROSPA0023 - Confluenţa Jiu- Dunăre, ROSPA0135 - Nisipurile de la Dăbuleni, şi cu aria naturală protejată de interes naţional 2.386 Dunele Dăbuleni („La Cetate”).

- urmare analizei memoriului de prezentare întocmit conform prevederilor Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată pentru planuri şi proiecte (O.M. nr. 19 din 2010) şi completării Listei de control, Compartimentul Calitatea Factorilor de Mediu a stabilit necesitatea parcurgerii următoarei etape din cadrul procedurii de evaluare adecvată, respectiv etapa de studiu de evaluare adecvată.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura evaluării de mediu sunt următoarele:

- posibilul impact al planului asupra ariilor naturale protejate ROSAC 0045 - Coridorul Jiului, ROSPA0023 - Confluenţa Jiu-Dunăre, ROSPA0135 - Nisipurile de la Dăbuleni, şi cu aria naturală protejată de interes naţional 2.386 Dunele Dăbuleni („La Cetate”) conduce şi la un posibil impact asupra factorilor de mediu, motiv pentru care este necesară şi evaluarea de mediu.

- în urma anunţurilor publice privind depunerea primei versiuni a programului nu s-au înregistrat la APM Dolj observaţii/propuneri din partea publicului.