Back

Săptămâna Mobilităţii Europene

16-22 Septembrie  - Săptămâna Mobilităţii Europene

Pe 22 septembrie 2000, 760 de oraşe europene au organizat împreună ZIUA "ÎN ORAŞ FĂRĂ MAŞINĂ". Iniţiativa închiderii centrelor oraşelor pentru maşini pentru o zi a avut-o în 1998 ministrul francez de la acea vreme al mediului. Ideea a fost acceptată în februarie 2000 de către comisariatul european. În primul an au participat 14 ţări din Uniunea Europeană şi alte 12 ţări din afara acesteia.

Această săptămână este dedicată vieţii, bucuriei, redescoperirii frumuseţii oraşelor noastre, protejării mediului şi dezvoltării durabile ca şi concept sistemic. Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj doreşte să sprijine această iniţiativă care printre altele promovează alte mijloace de transport ca alternativă la autovehicule – mersul pe bicicletă, mersul pe jos, transportul în comun. Unul dintre argumentele organizatorilor în susţinerea acestui eveniment a fost acela al numărului mare de accidente rutiere care se produc în fiecare an în marile aglomerări urbane, în special în zona centrală.