Back

Comunicat de presa: Colectarea selectivă a deșeurilor – obligație legală a tuturor persoanelor fizice și juridice

    Colectarea selectivă a deșeurilor – obligație legală a tuturor persoanelor fizice și juridice

 

Agentia pentru Protecția Mediului Olt readuce la cunoștința persoanelor fizice și juridice din județul Olt, producători de deșeuri și deținători de deșeuri, că au obligația să colecteze deşeurile separat şi să nu le amestece cu alte deşeuri sau materiale cu proprietăţi diferite, în scopul asigurării unui grad înalt de valorificare, în conformitate cu prevederile OUG nr.92 / 2021, privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, operatorii economici care colectează şi/sau transportă deşeuri au obligaţia de a le verifica vizual dacă sunt separate corespunzător şi de a le prelua separat şi a nu le amesteca în timpul transportului cu alte deşeuri sau materiale cu proprietăţi diferite.

Nerespectarea acestor obligații, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 40.000 lei la 60.000 lei, pentru persoanele juridice,în conformitate cu prevederile art. 62, alin (1), lit. a, din OUG nr 92 / 2021, privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare.

Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, au obligația să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, iar până la data de      1 ianuarie 2025 şi pentru textile din deşeurile municipale, să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material şi să organizeze atribuirea conform deciziei luate.

Totodată  autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale au obligația să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării, iar până în anul 2025 să atingă un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 55% din masă.

În acest scop, autorităţile administraţiei publice locale asigură spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, ţinând cont de reglementările urbanistice şi de cele emise de Ministerul Sănătăţii, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu şi dezvoltă în mod corespunzător centrele înfiinţate potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din OUG nr. 5/2015, privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a oferi populaţiei posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deşeuri de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii şi acumulatori, ulei vegetal uzat şi deşeuri voluminoase, inclusiv saltele şi mobile.

La nivelul județului Olt este implementat de către Consiliul Județean Olt, proiectul Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor menajere și reciclabile din toate localitățile de pe raza județului Olt la depozitul ecologic de pe raza comunei Bălteni. Proiectul cuprinde și stațiile de transfer din municipiul Caracal și orașele Balș, Corabia și Drăgănești-Olt.

Gradul de reciclare a deșeurilor la nivelul județului Olt în anul 2022 a fost de 2,33%.