Back

Comunicat presa: Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt mai primeşte dosare de finanţare prin Programul CASA VERDE 2011

           Persoanele fizice din judeţul Olt care doresc să depună dosare de finanţare prin Programul CASA VERDE – 2011, mai pot să depună astfel de dosare la sediul APM Olt până la data de 01.07.2011.

         La nivelul judeţului Olt, în cadrul Programului CASA VERDE pentru sesiunea de depunere 1 iunie 2011, suma alocată a fost de 2.256.698 lei, pentru finanţarea a 373 de proiecte. Întrucât în perioada 01.06 – 07.06.2011, la sediul APM Olt au fost înregistrate 373 de dosare de finanţare pentru programul CASA VERDE, această sumă alocată judeţului Olt s-a epuizat.

           Deşi au fost ocupate toate locurile alocate judeţului Olt,  respectiv 373, APM Olt a primit în continuare dosare de finanţare prin acest program, deoarece Administraţia Fondului pentru Mediu a precizat că se primesc în continuare dosare pentru că vor fi suplimentate sume de bani pentru finanţarea proiectelor prin programul CASA VERDE, în judeţele unde sumele alocate iniţial au fost epuizate.

            Astfel până la această dată, respectiv în perioada 01.06 – 20.06.2011, la APM Olt au fost înregistrate în total 544 dosare de finanţare prin Programul CASA VERDE, din care 373 dosare intră în finanţarea din suma alocată iniţial şi 171 dosare intră în finanţarea suplimentară.

             Din aceste 544 de dosare de finanţare depuse, 436 sunt pentru montare de panouri solare, 91 pentru instalarea de centrale termice pe bază de peleţi sau tocătură lemnoasă şi 17 pentru montarea de pompe de căldură.

              La nivel naţional judeţele care la această dată au depăşit fondul alocat Programului CASA VERDE 2011 sunt următoarele: Alba, Bihor, Braşov, Buzău, Covasna, Dolj, Giurgiu, Harghita, Mehedinţi, Olt,  Sălaj, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea .

               După data de 15.08.2011 Administraţia Fondului pentru Mediu va realiza o redistribuire a fiondurior între judeţe, în sensul că sumele rămase disponibile în unele judeţe se vor redistribui în judeţele unde solicitările sunt mai mari decât valorile repartizate iniţial.

Finanţarea nerambursabilă prin programul CASA VERDE, se acordă după cum urmează:

    a) până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare;

    b) până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv aparate de aer condiţionat ;

    c) până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV

DOREL ŞTEOMLEGA