Regulamentul (UE) 2017/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 privind mercurul și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1102/2008

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1191/2014 al Comisiei din 30 octombrie 2014 de stabilire a formatului și mijloacelor de prezentare a raportului menționat la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind gazele fluorurate cu efect de seră

Lege nr. 176 din 16 decembrie 2014 pentru ratificarea Convenţiei Minamata cu privire la mercur, deschisă spre semnare şi semnată de România la Kumamoto la 10 octombrie 2013

Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 31 octombrie 2014 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind gazele fluorurate cu efect de seră, a valorilor de referință pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2017, pentru fiecare producător sau importator care a raportat introducerea pe piață de hidrofluorcarburi, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului

Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 842/2006

Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 11 decembrie 2014 privind determinarea limitelor cantitative și alocarea cotelor, pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2015, pentru substanțele reglementate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind substanțele care diminuează stratul de ozon

Regulamentul (UE) nr.1342/2014 al Comisiei din 17 decembrie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind poluanții organici persistenți în ceea ce privește anexele IV și V

Rectificare la Regulamentul delegat (UE) nr. 1078/2014 al Comisiei din 7 august 2014 de modificare a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind exportul și importul de produse chimice care prezintă risc

Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006

Hotărâre nr. 1079 din 26 octombrie 2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori

Hotărâre nr. 654 din 4 iulie 2012 privind stabilirea măsurilor necesare pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.102/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind interzicerea exporturilor de mercur metalic şi de anumiţi compuşi şi amestecuri de mercur şi depozitarea în condiţii de siguranţă a mercurului metalic

Ordin nr. 556/435/191 din 5 iunie 2006 privind marcajul specific aplicat echipamentelor electrice şi electronice introduse pe piaţă după data de 31 decembrie 2006

Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 15 iunie 2012 de adoptare a deciziilor de import în Uniune privind anumite substante chimice în temeiul Regulamentului (CE) nr.689/2008 al Parlamentului European si al Consiliului

Ordin nr.1239/1338/1460/753/2007 (6 august 2007) (MO nr.677/04.10.2007) privind modalităţile de realizare a controlului exportului şi importului produşilor chimici periculoşi, precum şi modalităţile de colaborare dintre autorităţi conform Hotărârii Guvernului nr.305/2007 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr.304/2003 privind exportul şi importul produsilor chimici periculoşi

Regulamentul (CE) nr.689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind exportul şi importul de produse chimice periculoase

Regulamentul (UE) nr.196/2010 al Comisiei din 9 martie 2010 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr.689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind exportul şi importul de produse chimice periculoase

Legea nr.91/2003 (MO nr.199/27.03.2003) pentru aderarea României la Convenţia privind procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză , aplicabilă anumitor produşi chimici periculoşi şi pesticide care fac obiectul comerţului internaţional adoptată la Rotterdam la 10 septembrie 1988

Regulamentul (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European si al Consiliului din 4 iulie 2012 privind exportul si importul de produse chimice care prezintă risc

Hotărârea Guvernului nr. 1497/2008 (19 noiembrie) pentru aprobarea Planului Naţional de Implementare a Prevederilor Convenţiei privind poluanţii organici persistenţi adoptată la Stockholm la 22 mai 2001, aferent perioadei 2008-2029 (MO nr.804/02.12.2010).

Decizia Comisiei din 21 aprilie 2006 de modificare, în sensul adaptării la progresul tehnic, a anexei la Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind scutirile pentru aplicatiile plumbului

Decizia Comisiei din 21 octombrie 2005 de modificare în sensul adaptării la progresul tehnic a anexei la Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

Decizia Comisiei din 13 octombrie 2005 de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei la Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

Directiva nr.2002/95/CE privind restricţionarea la utilizarea anumitor substanţe periculoase în echipamente electrice şi electronice (RoHS)

Hotărârea de Guvern nr.735/2006 privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite vopsele, lacuri şi în produsele de refinisare a suprafeţelor vehiculelor

Directiva nr.2004/42/CE privind limitarea emisiilor de compusi organici volatili datoraţi folosirii solvenţilor organici in vopsele, lacuri şi în produsele de refinisare a suprafeţelor vehiculelor

— 25 Items per Page
Showing 1 - 25 of 94 results.