Back

Decizie emitere Autorizatie de mediu (revizuire) - D.U.S.P.I. SERV PANCIU S.R.L.

Decizia nr. 3253 / 16.03.2023

 

          Urmare a cererii adresate de către: D.U.S.P.I. SERV PANCIU S.R.L., cu sediul social în oraşul Panciu, str. Titu Maiorescu, nr. 15, jud. Vrancea, înregistrată la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea cu nr. 3253 / 10.03.2023; în urma parcurgerii procedurii de reglementare, a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de: 16.03.2023, în baza Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordinului M.M.D.D. nr.1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea        

 

D E C I DE

 

          Revizuirea autorizaţiei de mediu nr. 41/21.03.2022, rev. la data de 21.10.2022 pentru activităţile:  „Colectare, sortare, valorificare şi transport deşeuri municipale şi asimilabile” - Cod CAEN rev. 2:  3811; 3821; 3832; 4677; 4941, care urmează a se desfăşura în intravilanul oraşului Panciu, şi cartierele : Crucea de Jos, Neicu şi Dumbrava,  judeţul Vrancea.

          Motivele care au stat la baza deciziei sunt următoarele:

- Parcurgerea procedurii s-a realizat în conformitate cu prevederile O.M.M.D.D. nr. 1798/19.11.2007  pentru  aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

 -Documentele care au stat la baza deciziei pot fi consultate de luni până joi, între orele 8:00-14:00  şi vineri între orele 8:00-12:00, la sediul A.P.M.Vrancea din Focşani str. Dinicu Golescu, nr. 2, judeţul Vrancea.

          Menţiuni despre procedura de contestare administrativă şi contencios administrativ:

Prezenta decizie poate fi contestată cu respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.