Back

Anunt public privind decizia etapei de incadrare pentru PLANUL URBANISTIC ZONAL Atragere in intravilan a terenurilor pentru construire locuinte si functiuni complementare - titular - BRUMARU IULIAN

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Nr. 9505 / 11.05.2017

 

Ca urmare a notificării adresate de BRUMARU IULIAN din comuna Cimpineanca, sat Cimpineanca, judetul Vrancea, privind PLANUL URBANISTIC ZONAL – “Atragere in intravilan a aterenurilor pentru construire locuinte si functiuni complementare” în comuna Cimpineanca, T 20, P 241/14, jud. Vrancea, înregistrată la APM Vrancea cu nr. 9505 / 17.10.2016, în baza:

  • H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • Ord. nr. 995/2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa  H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea

  • ca urmare a consultării autorităţilor publice participante în cadrul şedinţei Comitetului Special Constituit din data de 11.05.2017, a completărilor depuse la documentaţie;
  • în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) pct. c şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat,

decide:

PLANUL URBANISTIC ZONAL “Atragere in intravilan a terenurilor pentru construire locuinte si functiuni complementare”, titular BRUMARU IULIAN din Cimpineanca, sat Cimpineanca, jud. Vrancea, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a)gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Prezentul Plan Urbanistic Zonal stabileste conditiile de amplasare, dimensionare, conformare si servire edilitara, in vederea realizarii unei zone cu functiune de locuinte si dotari complementare (servicii, autoservice, comert, etc.), pe un teren in suprafata de 5.659 mp.

Terenul este situat, conform P.U.G./2000, in teritoriul administrativ al comunei Cimpineanca, in extravilan, avand destinatia de teren agricol (arabil si vie) si curti constructii –sediu expolataie agricola.

 

Accesul se realizeaza din drumul de exploatare situat in partea de nord-est a amplasamentului, racordat la DJ 205S, care se intersecteaza spre nord cu DN 2M Focsani – Odobesti.

Terenul este alcatuit din doua parcele: o parcela situata in partea de nord-vest –ocupata partial de doua cladiri cu functiune de pavilioane administrative exploatatie agricola si o parcela situata in partea de sud-est – neocupata cu constructii.

Echipare edilitara existenta: exista racord la reteaua de energie electrica si un put forat.

Planul propune:

- amplasarea a trei cladiri de locuit, cu regim de inaltime D +P +M, cu anexe functionale, pe loturi individuale;

- amplasarea unor cladiri cu functiuni complementare (servicii si comert), cu regim de inaltime P;

- echiparea terenului cu utilitatile necesare;

- realizarea cailor de acces carosabile si pietonale, a platformelor pentru parcari si  functionale;

-realizarea de spatii verzi plantate; imprejmuire perimetrala.

Zonificare funcţionala: suprafaţa de teren va fi zonificata astfel:

Zone functionale

Suprafata existenta

Suprafata propusa

mp

%

mp

%

Zona locuinte si dotari complementare

 

166

2,94

maxim 2.115

37,38

Zona cai rutiere de acces si platforme betonate

1.294

22,86

maxim 2.298

40,6

Zona spatii verzi plantate

334

5,91

minim 1.168

20,63

Zona echipare edilitara

-

-

maxim 78

1,39

Total teren

5.659

100,0

5.659

100,0

 

Modul de utilizare a terenului: procentul de ocupare a terenului (P.O.T.) propus = max. 38 %, coeficientul de utilizare a terenului (C.U.T.) propus = max. 0,80.

          

Reglementari

  • Funcţionalitate, amplasare si conformare construcţii

- regimul de aliniere obligatoriu, generat de DN 2M, este reglementat la 22,0 m din axul drumului national;

- retragerea fata de limitele laterale: 0,90 m pentru constructiile care nu au ferestre pe latura respectiva si jumatate din inaltimea la cornisa, daca acestea au ferestre pe latura respectiva; minim 1,00 metru pentru drumuri, platforme si parcari;

- cale de acces cu latime = 6 m cu infrastructura din balast compactat si cu strat de rulare din beton rutier; caile de acces pietonale: se vor realzia cu pavaj din piatra sau beton presat pe fundatie de balast compactat.

  • Spatii  verzi plantate: gazon, plantari cu specii perene cu talie mica, arbori cu talie mare si garduri vii.

b) gradul în care planul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: planul raspunde posibilitatilor de dezvoltare a comunei Cimpinenca.

c) relevanţa planului sau programului în/pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

           Dezvoltarea echipării edilitare                    

– pentru parcela de teren pe care se afla exploatatia agricola: alimentarea cu apa se va asigura din forajul existent; apele uzate menajere vor fi colectate intr-un bazin etans vidanjabil ingropat (V = 80 mc);

– pentru parcela de teren pe care se vor construi locuinte: alimentarea cu apa si colectarea apelor uzate se va realiza individual pentru fiecare lot in parte:fiecare imobil va avea cate un foraj de exploatare (H = 28 m) si cate un bazin etans vidanjabil (V = 20 mc);

- apele pluviale colectate de pe suprafetele impermeabile vor fi vehiculate, prin lucrari de sistematizare verticala, la rigolele stradale.

- alimentarea cu energie electrica se va realiza de la reteaua existenta pe amplasament;

- incalzirea se va face cu centrale termice proprii, pentru fiecare imobil, care vor functiona cu combustibil solid;

- deseurile menajere vor fi colectate individual in europubele si vor fi preluate de catre operator specializat.

d) problemele de mediu relevante pentru plan: nu este cazul.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: planul propus ofera un maxim de eficienta privind modul de utilizare a terenului, orientarea optima a constructiilor, precum si organizarea optima a circulatiei in zona.

 

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

  1. probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: prin măsurile luate nu

apare efectul remanent asupra mediului;

  1. natura cumulativă a efectelor: nu este cazul;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul;

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul;

e)mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial

afectate:

- efectul este redus pe perioada execuţiei planului;

- terenul este situat in partea de nord-est a teritoriului administrativ al comunei Cimpineanca, pe partea stanga a DN 2M de pe directia de mers Focsani – Odobesti; se invecineaza cu: la nord-vest si sud-est proprietati particulare, iar la nord-est si sud-vest drumuri de exploatare agricole.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

       (i)  caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

 (ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: nu este cazul;

      (iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul; terenul este neamenajat, fara

 plantatii;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe  plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul.

 

Obligaţiile titularului:

  • Respectarea legislației de mediu în vigoare;
  • veţi urmări ca prevederile PUZ-ului să fie cuprinse în PUG-ul localităţii;
  • veţi respecta prevederile Avizului de gospodarire a apelor nr.35 / 10.10.2016 emis de Sistemul de Gospodarire a Apelor Vrancea, Adresei nr. 1203/22.02.2017 emisa de Directia de Sanatate Publica Vrancea, Adresei nr. 4272295/16/SU-VN emisa de I.S.U. „A.Saligny” al jud. Vrancea, Certificatelor de urbanism nr. 116 / 27.06.2016, nr. 202/01.08.2016 si nr. 427/14.12.2016 si Avizului de oportunitate nr. 58 / 05.09.2016 emise de Consiliul Judetean Vrancea.
  • veţi respecta prevederile H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată în 2001, cu modificările şi completările ulterioare;
  • veţi lua măsuri pentru gestionarea deşeurilor, astfel: deşeurile menajere vor fi colectate în europubele (cu colectare selectivă) amplasate în spaţii special amenajate, cu asigurarea accesului mijloacelor de transport pentru ridicare şi evacuate periodic de către un operator de servicii de salubritate autorizat; deşeurile valorificabile vor fi colectate selectiv şi valorificate prin operatori specializaţi autorizaţi;
  • în conformitate cu prevederile art. 26 din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, veţi supune procedurii de adoptare planul mai sus menţionat, înregistrat la A.P.M.Vrancea cu nr. 4437/04.05.2017, precum şi orice modificare a acestuia, după caz, numai în forma avizată de autoritatea competentă pentru protecţia mediului;
  • în cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii de adoptare fără aviz de mediu, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, veţi notifica Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea înainte de realizarea modificării;
  • veţi înainta la A.P.M.Vrancea documentaţia întocmită în conformitate cu prevederile Ordinului M.M.P. nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private, în vederea analizării investiţiei propuse cu parcurgerea etapelor procedurale stipulate în ordinul menţionat. 

 

Informarea şi participarea publicului:

Anunţurile privind depunerea solicitării au fost publicate în ziarul „Monitorul de Vrancea” din datele de 11.10.2016 şi 14.10.2016 si pe adresa de internet a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea incepand cu data de 19.10.2016. Pâna la data luării deciziei, nu au fost înregistrate opinii/observaţii din partea publicului.

 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, publicul poate formula comentarii privind decizia etapei de încadrare pe care le va trimite în scris la A.P.M. Vrancea în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului.

 În cazul în care nu se înregistrează comentarii din partea publicului în intervalul de 10 zile de la publicarea anunţului, A.P.M. Vrancea va emite decizia finală.

 

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile  Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Menţiuni despre procedura de contestare administrativă şi contencios administrativ: Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 2 lit. e), considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim. Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 24 au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei menţionate la art. 24 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei. Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate. Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzute la alin. (1) şi (2) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.