Back

Decizia etapei de incadrare (PROIECT) pentru PUZ – Construire locuinte colective ( bloc de locuit S+P+3+4R) cu spatii comerciale la parter - titular SC MERA COM INTERNATIONAL SRL

Nr.  11501 din data de  31.10.2019

                               

DECIZIE PRIVIND ETAPA DE INCADRARE

 

         Ca urmare a notificarii adresate de SC MERA COM INTERNATIONAL SRL cu sediul in com. Dumbraveni, jud. Vrancea privind planul „ PUZ – Construire locuinte colective ( bloc de locuit S+P+3+4R) cu spatii comerciale la parter” , înregistrata la APM Vrancea cu nr. 10382 din 24.07.2019 ,

in baza :

  • Hotărârii Guvernului nr. 19/12.01.2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative,
  • Hotărârii Guvernului nr. 1000/2012 privind reorganizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului si a instituţiilor publice aflate in subordinea acesteia cu modificarile si completarile ulterioare ,
  • Hotărârii Guvernului nr. 1076/2004, privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe,

 

având în vedere completările depuse la documentaţie și consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedinţei Comitetului Special Constituit din data de 31.10.2019 - etapa de încadrare,

 

în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, art. 5, alin. (3), pct. c) şi a anexa nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului,

 

în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat,

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea decide:

PLANUL URBANISTIC ZONAL – Construire locuinte colective ( bloc de locuit S+P+3+4R) cu spatii comerciale la parter, amplasat in Focsani, str. Unirea Principatelor, nr. 71 si nr. 69,  jud. Vrancea  , titular  SC MERA COM INTERNATIONAL SRL, nu necesita evaluare de mediu şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

 

Motivele care au stat la baza luării deciziei sunt următoarele :

- planul se încadrează in prevederile HG nr. 1076/2004 art. 5. alin (3) lit. c.

1. Caracteristicile planurilor si programelor cu privire, in special, la :

a) gradul in care planul creează un cadru pentru proiecte si alte activitati viitoare fie in ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea si condiţiile de funcţionare, fie in privinţa alocării resurselor:

Planul Urbanistic Zonal va reglementa regimul de construire, functiunea zonei, inaltimea  maxima admisa, aliniamentul fata de calea de acces si distantele fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei si dezvoltarea infrastructurii edilitare, coeficientul de utilizare al terenului, procentul de ocupare al terenului,  retragerea cladirilor fata de aliniament si distantele fata de limitele laterale si posterioare ale  parcelei, accesuri auto  si pietonale, conformarea arhitectural-volumetrica, asigurare parcari si spatii verzi.      

Principalele elemente ale temei program sunt:

      - realizarea unui imobil pentru locuinte colective la etaje si spatii comerciale la parter, cu      regim de inaltime S+P+3E+4Retras;

      - rezolvarea accesului pietonal, carosabil si a spatiilor verzi;

      - rezolvarea locurilor de parcare necesare pentru aceasta investitie;

      - rezolvarea utilitatilor prin racordare la retelele existente in zona (apa potabila, canalizare, gaze naturale, electrice, telecomunicatii si transmisii date).

Suprafata totala a terenului studiat este de 6200 mp, din care o zona este destinata circulatiei carosabile (str. Unirea Principatelor, str. Horia, Closca si Crisan, str. Arges) cu amenajarile existente (1472 mp), zona institutii si servicii de interes public (1276 mp), zona comert, servicii (654 mp), zona spatii verzi (parc) (172 mp), zona locuinte individuale (2014 mp), zona circulatie pietonala (612 mp).

Constructia propusa va fi realizata din materiale moderne ce corespund normelor tehnice in vigoare din punct de vedere al rezistentei, stabilitatii, sigurantei la foc, sanatatii populatiei, termoizolatiei, etc..

Infrastructura va fi alcatuita din fundatii continue de tip grinzi pereti, cu partea inferioara evazata ce formeaza baza fundatiei, iar partea superioara va fi de tip perete din beton armat monolit.

Suprastructura cladirii va fi alcatuita din cadre de beton armat. Peretii vor fi realizati din zidarie.

      Planseele peste subsol, parter si etaje vor fi realizate din beton armat cu grosimea de 15 cm. Acoperisul va fi de tip terasa circulabila.

      Peretii vor fi tratati la exterior cu tencuiala decorativa. Se poate opta pentru placari cu aluminiu compozit, piatra naturala, caramida aparenta.

      Tamplariile exterioare vor fi din PVC sau aluminiu, armate cu geam termoizolant.      

      In urma compartimentarii imobilelor propuse vor rezulta spatii comerciale pe nivelul parterului si apartamente la etaje.

In incinta se va amplasa o platforma de parcare (9 locuri). De asemenea pentru a deservi functiunile propuse se vor amenaja la subsol un numar de 25 de locuri de parcare. 

Imprejmuirea va fi transparenta cu inaltimea maxima de 2,00 m, avand un soclu plin de maxim 60 cm inaltime si finisaje de foarte buna calitate. Imprejmuirea poate fi dublata cu garduri vii.

Vecinatati:

  • Nord - str. Unirea Principatelor - 6.09 m (limita prop.);
  • Est - prop. particulara (Dirdala Ion) - 9.31 m (limita prop.), 13.31 m (locuinta existenta);
  • Sud - prop. particulara (Aluculesei Miahi) - 6.38 m (limita prop.), 8.21 m (locuinta existenta);
  • Vest - str. Horia, Closca si Crisan - 5.21 m (limita prop.).

Regimul juridic al terenului:

Terenul in suprafata de 373 mp, situate in intravilanul municipiului Focsani, str. Unirea Principatelor, nr. 71 si terenul in suprafata de 903, situate in intravilanul  municipiului Focsani, str. Unirea Principatelor, nr. 69 sunt proprietatea SC Mera Com International SRL, conform contractului de vanzare- cumparare autentificat sub nr. 1020/30.03.2004 si contractului de vanzare- cumparare autentificat sub nr. 966/18.11.2010.

 

Regimul economic:

Conform PUG/2000, UTR 29, IS 19  terenurile se află în subzona  pentru institutii si servicii de interes public și funcțiuni complementare. Terenul are categoria de folosință „curți construcții” și se supune reglementărilor fiscale corespunzătoare zonei B.

Regimul tehnic:

Lucrarile solicitate pentru PUZ- ,, Construire locuinte colective ( bloc de locuit S+P+3+4R) cu spatii comerciale la parter’’ se vor putea realiza dupa elaborarea si aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal insotit de ilustrare de arhitectura pentru terenul proprietate in relatie cu proprietatile invecinate, care va detalia modul specific de construire in raport cu functionarea zonei si cu identitatea arhitecturala a acesteia, in baza unui studiu de specialitate.

Se va avea în vedere respectarea retragerilor și distanțelor obligatorii la amplasarea construcției față de construcțiile existente învecinate, conform OMS nr. 119/2014, anexa 1, art. 3, alin. (1) și (2). In caz de nerespectare a distantelor minime se va intocmi un studiu de insorire.

Se vor asigura locuri de parcare  in incinta si spatii verzi amenajate prevazute in RGU si prin HG 526/1996.

BILANT TERITORIAL CONFORM MODULUI DE FOLOSINTA A TERENURILOR SUPRATERANE

 

 

ZONE FUNCTIONALE

EXISTENT

PROPUS

SUPRAFATA

PROCENT

% din suprafata totala

SUPRAFATA

PROCENT

% din suprafata totala

CIRCULATIE CAROSABILA

1472

23.75

1472

23.75

ZONA INSTITUTII SI SERVICII DE INTERES PUBLIC

1276

20.58

0

0.00

ZONA LOCUINTE COLECTIVE

0

0.00

1276

20.58

SPATII VERZI, PARC

172

2.77

172

2.77

ZONA LOCUINTE INDIVIDUALE

2014

32.48

2014

32.48

ZONA CIRCULATIE PIETONALA

612

9.87

612

9.87

ZONA COMERT, SERVICII

654

10.55

654

10.55

TOTAL

ZONA STUDIATA

6200

100 %

6200

100 %

               

 

 

BILANT TERITORIAL AL TERENULUI CARE A GENERAT PUZ

 

ZONE FUNCTIONALE

PROPUS

SUPRAFATA

mp

PROCENT

% din suprafata totala

CONSTRUCTII

425.00

33.31

ALEI PIETONALE

115.00

9.01

SPATII VERZI

271.00

21.24

ALEI CAROSABILE, PARCARI

465.00

36.44

TOTAL

ZONA STUDIATA

1276.00

       100 %

 

 

Reglementari

Zone functionale

P.O.T

C.U.T

Regim inaltime

H- max cornisa

Retragere fata de aliniament

locuinte

40%

2,00 %

 

S+P+3+4R

19,00 m

9,83 m

 

 

 

 

 

 

 

Indici urbanistici propusi sunt conform Avizului de oportunitate nr. 10/04.06.2019 emis de Primaria Municipiului Focsani.

 

Echiparea edilitara:

Alimentarea cu apa se va realiza din reteaua stradala existenta in zona.

Consumul de apa din cadrul obiectivului va consta în principal din consum menajer pentru viitorii proprietari si pentru igienizarea spatiilor. Sistemul de alimentare cu apa propus pentru acest P.U.Z. este format din extinderea retelei de apa municipala cu o conducta dimensionata corespunzator. Conducta de apa va fi pozata subteran.

Avizul de principiu la faza P.U.Z. nu autorizează executia lucrărilor de investitii. In fazele urmatoare se va obtine avizul definitiv cu solutia alimentarii cu apa care va cuprinde toate detaliile de executie necesare constructorului.

 Canalizarea apelor menajere se va realiza la reteaua publica existenta in zona. Lucrarea se va realiza numai cu acordul CUP Focsani pe baza unui proiect de specialitate.

 Energia electrica pentru obiectiv se va solutiona prin racord la retelele existente in apropiere, cu avizul tehnic de racordare al beneficiarului.

Pentru obiectivul propus se va realiza o extinere a retelei de distributie energie electrica. Din aceasta extindere de retea se prevede un bransament si o firida de bransament proprie.

 Bransamentul la instalatia de gaze se va rezolva prin racord la reteaua existenta in zona pe baza unui proiect de specialitate, cu avizul beneficiarului de utilitate.

Pentru obiectivul propus se va realiza o extinere a retelei de distributie gaze naturale pana la constructia propusa. Din aceasta extindere de retea se prevede un bransament individual dimensionat corespunzator si o firidă de bransament proprie.

 Agentul termic va fi asigurat prin intermediul unor centrale termice proprii cu functionare pe combustibil gazos.

Telecomunicatii. Obiectivul se va racorda la reteaua de telefonie existenta din zona.

 

b) gradul in care planul sau programul influenţează alte planuri si programe, inclusiv, pe cele in care se integrează sau care deriva din ele;     

Planul Urbanistic Zonal va reglementa regimul de construire, inaltimea maxima admisa, coeficientul de utilizare al terenului, procentul de ocupare al terenului, conformarea arhitectural volumetrica, retragerile fata de limitele laterale, principale si posterioare ale parcelei, accesuri auto si pietonale, materiale admise, modul de ocupare a terenului, asigurare parcari si spatii verzi in incinta. 

c) relevanta planului sau programului in /pentru integrarea considerentelor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: nu sunt.

d) probleme de mediu relevante : nu sunt

e)  relevanta planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale si comunitare  

de mediu : - reconversia unei zone agricole intr-o zona adaptata mediului urban prin asigurarea utilitatilor necesare acesteia.

2. Caracteristicile efectelor si ale zonei posibil a fi afectate cu privire, in special la :

  1. probabilitatea, durata, frecventa si reversibilitatea efectelor : - prin masurile luate nu apare efectul remanent asupra mediului.
  2. natura cumulativa a efectelor – nu este cazul.
  3. natura transfrontiera a efectelor – nu este cazul.
  4. riscul pentru sănătatea populaţiei umane sau pentru mediu ( de exemplu datorita accidentelor)- nu este cazul .
  5. mărimea si spaţialitatea efectelor ( zona geografica si mărimea populaţiei potenţial afectata ) – impactul este redus pe perioada execuţiei lucrărilor;
  6. Valoarea, vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de :

( i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul natural : nu este cazul.

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limita de calitate a mediului :nu este cazul.

            (iii) folosirea terenului in mod intensiv : nu este cazul.

  1. efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional : nu este cazul.

Obligaţiile titularului - titularul planului are următoarele obligații:

  • De a respecta legislația de mediu în vigoare.
  • De a urmări ca prevederile PUZ-ului să fie cuprinse în PUG-ul localităţii.
  • De a respecta condiţiile prevăzute în Certificatul de urbanism nr. 530 / 05.04.2019 emis de Primăria Municipiului Focsani si a avizelor mentionate in acesta .
  • De a respecta Punctul de vedere nr. 7112/23.09.2019 emis de DSP Vrancea in care este mentionat faptul ca  se impune intocmirea unui studiu de insorire inainte de amplasarea cladirii, Punctul de vedere nr. 923459/16.09.2019 emis de ISU Vrancea, Avizul de Oportunitate nr. 10/04.06.2019 emis de Primaria Municipiului Focsani.
  • De a respecta prevederile H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată în 2001, cu modificările şi completările ulterioare.
  • De a lua măsuri pentru gestionarea deşeurilor, astfel: deşeurile menajere vor fi colectate în europubele (cu colectare selectivă) amplasate în spaţii special amenajate, cu asigurarea accesului mijloacelor de transport pentru ridicare şi evacuate periodic de către un operator de servicii de salubritate autorizat; deşeurile valorificabile vor fi colectate selectiv şi valorificate prin operatori specializaţi autorizaţi.
  • De a supune procedurii de adoptare planul mai sus menţionat (înregistrat la A.P.M. Vrancea cu nr. 10382 / 24.09.2019), precum şi orice modificare a acestuia, după caz, numai în forma avizată de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în conformitate cu prevederile art. 26 din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe.
  • De a notifica Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea în cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii de încadrare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, înainte de realizarea modificării.
  • De a înainta la A.P.M.Vrancea documentaţia întocmită în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/03.12.2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului, în vederea analizării investiţiei propuse cu parcurgerea etapelor procedurale stipulate în Legea menţionata. 

 

Documentaţia care a stat la baza deciziei : notificare nr. 10382/24.09.29019, certificat de urbanism nr. 530/05.04.2019  emis de Primaria Municipiului Focsani, memoriu de prezentare,  plan de situatie, plan incadrare in zona , Punctul de vedere nr. 7112/23.09.2019 emis de DSP Vrancea, Punctul de vedere nr. 923459/16.09.2019 emis de ISU Vrancea, Avizul de Oportunitate nr. 10/04.06.2019 emis de Primaria Municipiului Focsani, Contract de vanzare- cumparare autentificat sub nr. 1020/30.03.2004 si contract de vanzare- cumparare autentificat sub nr. 966/18.11.2010.

Informarea si participarea publicului :

Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea a asigurat accesul liber al publicului la informaţie prin:

- Publicarea în cotidianul „Monitorul de Vrancea” în ediţiile din 20.09.2019 si 24.09.2019 a anunţurilor privind prima versiune a planului în vederea obţinerii avizului de mediu şi declanşarea etapei de încadrare;

In conformitate cu prevederile art. 12 alin ( 2 ) din HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe, publicul poate formula comentarii privind decizia etapei de încadrare pe care le trimite in scris la APM Vrancea, in termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului.

In cazul in care nu se înregistrează comentarii din partea publicului in intervalul de 10 zile de la publicarea anunţului, APM Vrancea va emite decizia finala.

 

Menţiuni despre procedura de contestare administrativă şi contencios administrativ:

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 2 lit. e), considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

 Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 24 au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei menţionate la art. 24 alin. (3)

sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

 

Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzute la alin. (1) şi (2) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.