Back

Decizia etapei de incadrare (proiect) pentru proiectul Instalare vegetatie forestiera pe suprafata de 27,6 ha, teren oferit in compensare echivalenta si anticipata si de intretinere a acesteia pana la realizarea starii de masiv’’ propus a fi amplasat in extravilan Marasesti, T 66, P 396/1, T 67. P 398 si ,, Lucrari de imprejmuire provizorie pe o lungime de 2951 ml cu sarma ghimpata pe stalpi de lemn cu 5 randuri si doua diagonale a plantatiei din cadrul proiectului ,, Instalare vegetatie forestiera pe suprafata de 27,6 ha, teren oferit in compensare echivalenta si anticipata si de intretinere a acesteia pana la realizarea starii de masiv - titular - UAT JUDETUL VRANCEA

DECIZIA  ETAPEI  DE  INCADRARE - PROIECT

 

 

               Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresata de  catre : UAT JUDETUL VRANCEA, cu  sediul in Focsani, str. Dimitrie Cantemir, nr. 1,  jud. Vrancea,  înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea cu nr.  926/ 21.01.2019; în baza  Legii nr. 292/ 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiza Tehnica din data de 01.08.2019 faptul că proiectul: “Instalare vegetatie forestiera pe suprafata de 27,6 ha, teren oferit in compensare echivalenta si anticipata si de intretinere a acesteia pana la realizarea starii de masiv’’ propus a fi amplasat in extravilan Marasesti,  T 66, P 396/1, T 67. P 398  si ,, Lucrari de imprejmuire provizorie pe o lungime de 2951 ml cu sarma ghimpata pe stalpi de lemn cu 5 randuri si doua diagonale a plantatiei din cadrul proiectului ,, Instalare vegetatie forestiera pe suprafata de 27,6 ha, teren oferit in compensare echivalenta si anticipata si de intretinere a acesteia pana la realizarea starii de masiv’’;  propus a fi amplasat in extravilan Marasesti, T 50, 66, 67, 79, P 220, 396/1, 398, 421, jud. Vrancea, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele pe baza carora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluarii impactului asupra mediului sunt urmatoarele :

a) - proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. 292 / 2018, Anexa nr. 2, pct. – ul 1, lit. d) <,, impadurirea terenurilor pe care nu a existat anterior vegetatie forestiera sau defrisare in scopul schimbarii destinatiei terenurilor ’’>.                 

b)Caracteristicile proiectului :   

b1) - Dimensiunea si conceptia intregului proiect:

Terenul ce urmează a fi plantat și împrejmuit este identificat prin numărul cadastral 54669, are suprafaţa de 340.000 mp şi este amplasat pe partea dreaptă a râului Siret, în extravilanul localităţii Mărăşeşti, T.67, P.398P, la circa 1,2 km SV de râul Siret.

Terenul în suprafață de 27,6 ha oferit în compensare echivalentă în scopul scoaterii unui teren din fondul forestier național pentru realizarea obiectivului “Amenajarea ariei naturale de interes local Crîng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces” va fi plantat cu puieți forestieri cu talie mica, semimijlocie și mijlocie din speciile salcâm, glădiță, Ulm Turkestan, corcoduș, păducel, maceș.

 

Regimul juridic: Terenul în suprafaţă de 340000 mp este situat pe teritoriul administrativ al UAT Marasesti,

Regimul economic: terenul are folosinta actuala : ape curgatoare, pasune, curti constructii, cu destinatia : impadurire Parcul Memoriei Nationale.

 Regimul tehnic: Terenul in suprafata de 340000 mp este situat in extravilanul orasului Marasesti. Pe suprafata de 27,6 ha se va realiza  o imprejmuire provizorie pe o lungime de 2951 ml executata din lemn si sarma ghimpata.

Vecinatati :

  • la nord: teren pasune al UAT Marasesti;
  • la vest: teren pasune al UAT Marasesti;
  • la est: fondul forestier naţional administrat de către Direcţia Silvică Vrancea prin Ocolului Silvic Focşani ;
  • la sud: Parcul Memoriei Naționale „Stejarii României  100 de ani de istorie și demnitate” RO MÂNDRIA.     

Terenul ce va fi împădurit se învecinează cu Parcul Memoriei Naţionale ”Stejarii României - 100 de ani de istorie şi demnitate” RO MÂNDRIA, ce va fi realizat în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, în baza Acordului de parteneriat încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea, Antena 3, Ministerul Apărării Naţionale, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”. U.A.T.

Plantarea cu puieți forestieri cu talie mica, semimijlocie și mijlocie va avea loc în trei etape şi va continua pe o perioadă de trei ani de la plantare, cu efectuarea de lucrări de completare și întreţinere până în anul 5.

Schema de plantare va fi de 2 m x 1,00 m rezultând un număr de 5000 puieți / ha, pentru a permite efectuarea mecanizată a lucrărilor de întreţinere a plantaţiilor.

Copoziția de împădurire recomandată, conform studiului pedostațional intocmit de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea, este : 70 % Sc , 30% Gl, Ul.T, Cd, Sl, Arb.

Având în vedere amplasarea terenului, pe lângă riscul expunerii la păşunat din partea animalelor domestice, în speţă ovinele şi caprinele din cadrul celor două stâne amplasate permanent pe pajiştea localităţii Mărăşeşti, pajişte limitrofă amplasamentului, mai există riscul păşunatului de către animalele sălbatice ce pot veni din fondul forestier ce face parte din Fondul de vânătoare nr. 36 Mărăşeşti, administrat de către A.J.V.P.S. Vrancea, motiv pentru care se impun împrejmuire provizorie pe o lungime de 2.951 ml, cu sârmă ghimpată, cu cinci rânduri şi două diagonale, pe stâlpi de lemn, a plantaţiei ce va fi înființată pe suprafață de teren oferit în compensare echivalentă și anticipată.

Materialul săditor va respecta standardele de referință privitoare la calitatea puieilor SR 1347:2004 – puieți forestieri cu talie mică, semimijlocie și mijlocie ,STAS 3180/2-84 – verificarea calității loturilor de produse pe baza nivelului de calitate acceptabil (AQL), STAS 580-83 – pepiniere forestiere, terminologie, SR 6053:1997 – Arbori și arbuști forestieri – nomenclatură botanică, precum și prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 11 /  2004 privind producerea, comercializarea și utilizarea materialelor forestiere de reproducere.

Apa necesară irigării plantaţiei de puieţi forestieri va fi asigurată de cele patru puţuri forate şi, în cea mai mare parte, de luciul de apă cu suprafaţa de 1 ha.

La înfiinţarea plantației, accesul se va realiza pe trei categorii de drumuri:

- drumuri publice: DN 2 (E85) Focșani -Adjud, DN 24 (Tişiţa-Tecuci) sau DJ 204E (din DN 24 până la Mărăşeşti) ;

- drumuri de tarla agricole existente: de la Mărăşeşti până la amplasament;

- accese provizorii pe durata execuţiei lucrărilor, care vor fi desfiinţate după reuşita definitivă a plantaţiilor.

Terenul pe care urmează a fi înfiinţată plantația forestieră este mărginit de terenuri forestiere (fond forestier naţional administrat de către Ocolul Silvic Focşani), de Parcul Memoriei Naționale – 100 de ani de istorie și demnitate RO MÂNDRIA, de terenuri arabile proprietăţi particulare, drumuri de exploatare și păşune proprietate comunală.

 

Organizarea de santier :

Deoarece lucrările nu au o complexitate deosebită, necesarul de specialişti, muncitori, materiale, utilaje se va asigura de către prestator. Forţa de muncă necesară executării lucrărilor manuale va fi adusa din zonă. În cazul în care muncitorii nu sunt localnici, pentru cazarea acestora pot fi închiriate spaţii de cazare în localităţile învecinate (Mărăşeşti, Cosmeşti, Haret) sau pot fi instalate în perimetrul şantierului de împăduriri spaţii de cazare mobile (vagoane mobile de dormit). Se va amenaja un loc de depozitare a deşeurilor menajere, urmând ca, periodic, să fie transportate în platforme de gunoi autorizate. Spaţiile de cazare precum şi şantierele de împăduriri vor fi dotate cu grupuri sanitare ecologice mobile.

Depozitul de puieţi se va amenaja intr-un amplasament sub pază permanentă.

Apa potabilă va fi transportată de executant si păstrată în recipiente.

Asistenţa medicală se va asigura de către personalul de specialitate din oraşele/comunele adiacente şantierului de împăduriri, iar în cazuri de urgenţă, se va putea solicita sprijinul personalului medical de specialitate din Focşani, Mărăşeşti, Tecuci. Pentru prevenirea afectării mediului prin incendii, participanţii la execuţia lucrărilor vor fi instruiţi privind Normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

Antreprenorul care execută lucrările de întreţinere a plantaţiei va prezenta un proiect de organizare de şantier adecvat nevoilor sale.

  Justificarea  necesității  proiectului:  

Împădurirea și împrejmuirea suprafeței de 27,6 ha teren, oferit în compensare echivalentă, aferentă suprafeței defrișațe de 0,992 ha pentru lucrările din Crîngul Petrești în scopul scoaterii acesteia din fondul forestier național pentru realizarea obiectivului “Amenajarea ariei naturale de interes local Crîng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces”

b2) Cumularea cu alte proiecte existente si / sau aprobate: Proiectul se va invecina cu Parcul Memoriei Naționale – 100 de ani de istorie și demnitate RO MÂNDRIA unde va fi integrat un parc tematic a cărui temă va fi comemorarea militarilor români căzuţi pe frontul de luptă Mărăşeşti - Mărăşti - Soveja, prin realizarea unui loc de reuniune a generaţiilor.

.

b3) Utilizarea resurselor naturale, in special a solului, a terenurilor, a apei si a biodiversitatii:   Pentru realizarea lucrarilor  se vor folosi:  pamant vegetal de imprumut, nisip, pietris, lemn, apa    

b4) Cantitatea si tipurile de deşeuri generate/ gestionate : Având în vedere că, prin realizarea proiectului, se generează cantităţi reduse de deşeuri, acestea vor fi colectate corespunzător şi predate spre valorificare unui operator autorizat, în baza unui contract.

b5) Poluarea si alte efecte negative: nu este cazul.

b6) Riscul de accidente, majore si / sau dezastre relevante pentru proiectul in cauza, inclusiv cele cauzate de schimbarile climatice, conform informatiilor stiintifice: titularul de proiect/constructorul va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor. Nu se vor utiliza materiale cu risc pentru om/ mediu si titularul de proiect/ constructorul va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor.

  • Riscuri de accidente majore- nu este cazul;
  • Riscuri de dezastre naturale- nu este cazul;
  • Riscuri cauzate de schimbarile climatice- nu este cazul

b7) Riscurile pentru sanatatea umana - nu este cazul;

 

c)Amplasarea proiectelor :

 c1) Utilizarea existenta a terenului:   Terenul în suprafaţă de 340000 mp este situat in extravilanul orasului Marasesti si se afla in administrarea UAT Marasesti, conform Certificatului de Urbanism nr. 25/04.03.2019 emis de Primaria Marasesti.

 c2) Relativa abundenta a resurselor naturale din zona, calitatea si capacitatea regenerativa a acestora : nu este cazul.

 c3) Capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordandu-se  o atenţie speciala urmatoarelor zone :

       a) zonele umede, zone riverane, guri ale raurilor: nu este cazul,

       b) zonele costiere si mediu marin: nu este cazul,

       c) zonele montane si forestiere: nu este cazul,

       d) arii naturale protejate de interes national, comunitar, international: nu este cazul,

       e) zone clasificate sau protejate conform legislatiei in vigoare: situri Natura 2000 desemnate in conformitate cu legislatia privind regimul ariilor  naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice; zonele prevazute de legislatia privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national- Sectiunea a III-a – zone protejate, zonele de protectie instituite conform prevederilor legislatiei din domeniul apelor, precum si a celei privind caracterul si marimea zonelor de protectie sanitara si hidrologica: perimetrul proiectelor este situat in vecinatatea Ariei de Protectie Speciala Avifaunistica ROSPA0071 Lunca Siretului Inferior desemnata prin HG nr. 1284 din 24 oct. 2007  si modificata prin HG nr. 971/2011 si Situl de Importanta Comunitara ROSCI0162 Lunca Siretului Inferior desemnat prin Ordinul Ministrului Mediului si Dezvoltarii Durabile nr. 1964/2007. Tinandu-se cont de cadrul natural si diversitatea biologica specifica perimetrului, nu se preconizeaza ca proiectele propuse sa produca o perturbare sau degradare semnificativa a habitatelor si speciilor pentru care au fost desemnate, nefiind susceptibil sa genereze un impact negativ semnificativ..

       f) zonele in care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevazute de legislatia nationala si la nivelul Uniunii si relevante pentru proiect sau in care se considera ca exista astfel de cazuri: amplasamentul nu este situat in astfel de zone

       g) ariile in care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite :           

       nu este cazul;

       h) zonele cu o densitate mare a populatiei : proiectul nu va avea un impact semnificativ;

       i) peisaje si situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic : nu este cazul,  .

 d) Tipurile si caracteristicile impactului potenţial :

d1)Importanta si extinderea spatiala a impactului – zona geografica si dimensiunea populatiei care   poate fi afectata : impactul este local, cu durata limitata, numai in zona frontului de lucru si  nu va  schimba functiunea zonelor invecinate.

d2) Natura impactului: direct si temporar , in perioada de realizare a lucrarilor.

d3) Natura transfrontaliera a impactului : nu este cazul, proiectul nu intra sub incidenta Conventiei   privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontier , adoptata la Espoo la  25.02.1991 ratificata prin Legea nr. 22/2001.

d4) Intensitatea si complexitatea impactului : in perioada de execuţie a proiectului  impactul asupra  factorilor de mediu va fi nesemnificativ sau minim daca se vor respecta masurile privind protecţia  factorilor de mediu impuse prin proiect ( prezentate in memoriul de prezentare) ,

      d5) Probabilitatea impactului : redusa pe timpul realizarii proiectului,

      d6) Debutul, durata, frecventa si reversibilitatea preconizate ale impactului : impactul lucrarilor

      asupra factorilor de mediu va debuta odata cu inceperea executiei lucrarilor, in perioada de executie  a proiectului impactul asupra factorilor de mediu va fi temporar si reversibil .

     d7) Cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente si/sau aprobate: nu este cazul

     d8) Posibilitatea de reducere efectiva a impactului: prin aplicarea conditiilor de realizare a proiectului mentionate la punctul II.

 

II. Condiţiile de realizare a proiectului :

- Investiţia se va realiza cu respectarea proiectului, a legislaţiei de mediu in vigoare si a menţiunilor din Certificatul de Urbanism nr. 25 / 04.03.2019 emis de Primaria orasului Marasesti, cat si a celorlalte avize mentionate in cadrul acestuia.

- Lucrarile vor fi executate fara a produce disconfort prin generarea de noxe, praf, zgomot si vibratii.

- Pe tot parcursul execuţiei lucrărilor si funcţionarii obiectivului se vor lua toate  masurile si se vor realiza toate lucrările necesare pentru protecţia calităţii apelor si prevenirea poluării accidentale ale apelor subterane si de suprafaţa.

- Prezentul act nu exonereaza titularul de proiect de obligatia obtinerii avizelor mentionate in certificatul de urbanism.

- Constructorul si beneficiarul răspunde de realizarea corecta a lucrărilor propuse, aferente construcţiilor prezentate in Memoriul Tehnic.

- La executarea lucrărilor, se vor respecta normele sanitare, PSI, de protecţia muncii, de gospodărire a apelor si de protectia mediului in vigoare.

      - Lucrările se vor desfăşura cu respectarea condiţiilor tehnice si a regimului juridic prevăzute    prin actele de reglementare prealabile, emise de alte autoritati.

- Managementul deşeurilor generate de lucrările de construcţii va fi in conformitate cu legislaţia specifica de mediu si va fi in responsabilitatea titularului de proiect cat si a operatorului care realizează lucrările.

- Se vor realiza spatii special amenajate pentru colectarea selectiva a tuturor categoriilor de deşeuri produse (deşeuri menajere, deseuri vegetale, etc.), in conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor .

- După terminarea lucrărilor, constructorul are obligaţia eliberării amplasamentului de orice fel de obstacole (resturi materiale, anrocamente, grămezi de pamant, desuri specifice rezultate din lucrarile de constructie, etc.) si refacerea cadrului natural.

  • Investiţia va respecta strict proiectul si masurile de protecţie a mediului prevăzute de proiect, in scopul reducerii la minim a impactului asupra factorilor de mediu.
  • Se vor lua masuri specifice de protecţie a mediului pe perioada realizării proiectului de investiţii (împrejmuire cu panouri, recipiente de colectare a deşeurilor, etc.).
  • Se vor lua masuri pentru evitarea poluării accidentale a factorilor de mediu pe toata durata execuţiei lucrărilor.
  • Se interzice utilizarea materialelor cu risc ecologic imediat sau in timp.
  • Se va separa zona de lucru cu panouri demontabile in scopul împiedicării accesului  autovehiculelor si a persoanelor neautorizate.
  • Se vor evita pierderile de carburanţi sau lubrefianţi la staţionarea utilajelor, astfel toate  utilajele vor fi verificate periodic;
  • Evitarea pierderilor de materiale si substanţe cu potenţial poluant in vederea eliminării  poluării accidentale a apelor de suprafaţa si a apelor subterane.
  • Materialele fine sau prăfoase (pamant, balast, nisip, deşeuri de construcţie prăfoase ) se vor  transporta in autovehicule prevăzute cu prelate de protecţie pentru împiedicarea imprastierii acestora pe partea carosabila.
  • Nu se vor stoca combustibili in  şantier.

-   Prezentul act nu se refera la partea de rezistenta si stabilitate a lucrărilor de investiţii.

-  Prezentul act nu exonerează de răspundere proiectantul si constructorul in cazul producerii unor accidente in timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora.

-   Prezentul act este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

      - Prevederile prezentului act se pot revizui in conditiile specificate in art. 41 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului, in cazul in care se constata aparitia unor elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii etapa de incadrare.

-  Nerespectarea prevederilor deciziei APM Vrancea atrage suspendarea şi anularea acestuia, după caz.

-  La finalizarea proiectului autoritatea competenta pentru protecţia mediului efectuează un control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor deciziei etapei de încadrare.

 

Pe toata durata realizării si funcţionarii obiectivului se vor respecta următoarele prevederi legale :

  • O.U.G. nr. 195 / 2005 privind protecţia mediului cu modificarile, completarile si aprobarile ulterioare;
  • SR 10009 / 2017 privind acustica urbană – limite admisibile ale nivelului de zgomot din mediul ambiant;
  • Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.
  • Ordinului MMP nr. 794/2012 privind Procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deşeuri de ambalaje;
  • Ordinul M.A.P.P.M. 756 / 1997 (a valorilor de referinţă pentru urme de elemente chimice în soluri prin punctele de măsurare indicate de inspectorul de control) si M.O.303 / 06.11.1997, pentru aprobarea Reglementarii privind  evaluarea poluării mediului; 
  • Hotărârea de Guvern nr. 352 / 21.04.2005 privind modificarea si completarea H.G. 188 / 2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare in mediul acvatic a apelor uzate;
  • Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata si al populatiei.
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului aprobata prin Legea nr. 19/2008 modificata si completata cu OUG nr. 15/2009.
  • Legea 86 / 10.05.2000 (M.O.244 / 22.05.2000) pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justiţie in probleme de mediu, semnata la Arhus la 25.01.2005.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.