Back

proiectul deciziei etapei de incadrare pentru proiectul Înfiinţare livadă superintensivă de cireş, cca 8 ha, construire anexe pentru exploataţia agricolă (magazie substanţe fertilizare, copertină parcare utilaje, depozit fructe pentru pregătire livrare, spaţiu administrativ, rezervor substanţe fertirigare, puţ forat apă, post transformare), împrejmuire, drum, alei - titular - S.C. FERMA PANDORET S.R.L.

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE - proiect

 Din data de 16.02.2017

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de FERMA PANDOREI  SRL  din mun. Focşani, str. Cuza Vodă, nr. 37, jud. Vrancea, inregistrată la Agentia pentru Protectia Mediului Vrancea cu nr. 9362 / 23.10.2016, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,
Agentia pentru Protectia Mediului Vrancea decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 16.02.2017, ca proiectul “Înfiinţare livadă superintensivă de cireş, cca 8 ha, construire anexe pentru exploataţia agricolă (magazie substanţe fertilizare, copertină parcare utilaje, depozit fructe pentru pregătire livrare, spaţiu administrativ, rezervor substanţe fertirigare, puţ forat apă, post transformare), împrejmuire, drum, alei” propus a fi realizat în extravilan com. Vînători, T 80, P 566/1, jud. Vrancea,

  • nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.
     

  Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:
 

a) Proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2,

pct. 1, lit. c: “proiecte de gospodărire a apelor pentru agricultură, inclusiv proiecte de irigaţii şi desecări” şi punctul 10, lit. a) proiecte de dezvoltare a unităţilor/zonelor industriale.

b) Caracteristicile proiectului:

  • Investiţia este finanțată din FEADR prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, prin submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole.
  • Proiectul propune înfiinţarea unei livezi superintensive de cireş (circa 8 ha) si construirea urmaroarelor:  magazie substanţe fertilizare, copertină parcare utilaje, depozit fructe pentru pregătire livrare, spaţiu administrativ, rezervor substanţe fertirigare (reprezinta capacitatea de stocare apa in vederea prepararii unei solutii de fertirigare pentru plantatia de cires), puţ forat apă, post transformare, împrejmuire, drum şi alei.
  • Terenul pe care se realizeaza investitia nu este ocupat de construcţii.
  • Caracteristici constructive:

-Magazie substante fertilizante: regim de înălţime: parter, S construită = 16 mp.

-Spatiu parcare utilaje: constructie deschisa regim de înălţime parter, S construită = 120 mp,  structura de tevi otel, stilpi metalici, fundatie izolata pahar beton cu o sarpanta din profile otel, cu invelitoare din panouri termoizolante tip sandwich.

- Depozit fructe pentru pregatire livrare, spatiu administrativ: regim de înălţime: parter, S construită = 360 mp, compartimentari interioare din placi de ghips carton.

- Rezervor substante fertirigare: deschis, groapă în pământ căptuşită cu membrană impermiabilă geotextila cu rezistenta la uzura si ultraviolete, S construită = 90 mp, V = 250 mc, executat in semirambleu, va avea secţiune trapezoidală şi diguri pe toate laturile.

- Put forat apa: S construită 1 mp, inălţime maximă capac +0,50 m.

- Post de transformare tip PTA (aerian, amplasat pe stâlp): S ~ 1,00 mp.

- Împrejmuirea: se va realiza din panouri speciale de gard din metal - plasă sudată, galvanizată, cu înălţime de 2 m, montată pe stâlpi din metal; lungime totală = cca 1.300 m.

-Platforma betonata pentru circulatie auto: S = 3000 mp.

  • Structura functionala/finisaje interioare:

- depozit fructe: birou S= cca 22 mp, oficiu S = cca 12 mp, vestiare, grupuri sociale cu cabine dus; pardoseli gresie/parchet laminat, pereti din placi de ghips carton hidrofug placati cu faianta/pereti varuiti cu vopsea lavabila.

  • Metode folosite in constructie:

- Rezervor substante fertirigare: realizarea unei sapaturi in debleu / rambleu pentru crearea unei forme de trunchi de piramida rasturnat, pat de nisip pe peretii sapaturii, compactare pat de nisip, impermeabilizare prin fixarea membrane geotextile perimetral la partea de sus a rambleului.

- Forajul se va efectua in stratul acvifer de medie adincime, la 60 m, utilizindu-se o foreza mecanica; se va tuba cu o coloana din PVC si filtre cu fante transversal; cabina put forat: constructie subterana din PE HD, prefabricata, izolata hidrofug, cu dimensiunile interioare in plan de 1,40 m si inaltime 2,50 m; in cabina se amplaseaza instalatiile hidraulice si electrice; pompa submersibila va fi cu motor electric.

-Platforma betonata pentru circulatie auto: amenajarea terenului prin inlaturarea pamintului vegetal, umplere si realizare strat de balast si apoi turnarea unei placi din beton armat si plase de sirma otel. 

  • Flux tehnologic livada cires:

- Pregatirea terenului: fertilizare de baza cu ingrasaminte organice (gunoi de grajd) si chimice inainte de desfundare; ingrasamintele vor fi incorporate in sol cu ocazia desfundarii terenului, continuat cu nivelarea si discuitul terenului; totodata se va face o dezinfectie a solulului.

- Infiintarea plantatiei: plantare conform schemei si distantelor de plantare, cu soiuri cu coacere târzie si soi polenizator, altoire cu tipul de portaltoi corespunzator densitatii propuse.

- Intretinere plantatie: lucrarile de intretinere au fost proiectate pe o perioada de 2 ani, conform normelor tehnice pentru plantatile superintensive si constau in lucrari agrotehnice, fitosanitare, de formare si dirijare a coroanei si de taieri de rarire si fructificare.

  • Materii prime, materiale, ambalaje, combustibili folositi:
  • ciresi cca 12600 buc., apa Vmax anual 0,290 mii mc, motorina cca 600 l/an,
  • fertilizanti organici (gunoi de grajd) si minerali, erbicide, insecticide, fungicide;
  • dezinfectant pentru sol (Corocid) 40 kg/ha, ambalaje: ladite din lemn/ plastic,
  • tutori din brad tratati (sistem de sustinere pomi).
  • Produse obtinute: cirese = cca 15 t / ha (din anul 6 de dezvoltare) = cca 113 tone - se vor comercializa vrac sau ambalate.
  • Asigurarea utilităţilor:

- Alimentarea cu apă: se va asigura din sursa proprie –foraj de exploatare propus, cu H=60 m, Qcap estimat = 2,5-3,0 l/s; forajul va fi echipat cu electropompă submersibilă Q=9,0mc/h; din puţ, apa va fi pompată într-un bazin din PE HD cu V=3 mc printr-o conductă de aducţiune L = 20 m.

Distributia apei pentru consum menajer se va face prin conducte L = 50 m, in sistem hidrofor, prin intermediul unei pompe orizontale de suprafata, vas de expansiune cu V=100 l.

Conducta de aducţiune la bazinul de retenţie va fi din PE HD, Dn=63mm, L=40m.

Distribuţia apei din bazinul de retenţie/stocare apă în sistemul de irigare se va realiza prin pompare, prin intermediul unei electropompe monoetajate monobloc orizontală.

Staţia de pompare va fi dotată cu sistem de administrare a substanţelor fertilizante prin intermediul unei electropompe şi unui rezervor de soluţii cu V=1 mc, cu funcţionare automatizată şi controlată computerizat.

- Canalizare: evacuarea apelor uzate se va face în bazin etans vidanjabil;

- Alimentarea cu energie electrică: se va realiza din reţeaua electrică existentă  în zonă.

  • Căi de acces: Accesul la amplasament se face din DJ 204 E existent. Drumurile pentru accesul utilajelor agricole pe suprafaţa exploataţiei agricole se vor realiza din beton. Se vor amenaja: platforma betonata si cai acces auto si pietonale din pavele beton.
  • Organizarea de şantier

- Amlasare: în perimetrul amplasamentului proiectului propus.

- Lucrari de amenajare a organizarii de santier: se vor amenaja: împrejmuire teren, spatii pentru depozitarea materialelor utilizate si pentru depozitarea resturilor de materiale/deseurilor; nu se vor stoca carburanti in organizarea de santier.

  • Lucrări de refacere a amplasamentului la finalizarea investiţiei:dupa terminarea lucrarilor de executie a proiectului, se vor efectua lucrari de refacere a amplasamentului pentru aducerea la starea initiala.

b.1. mărimea proiectului: suprafaţa totala teren = 94.800  mp, din care: livada cires = 7,55 ha,

constructii = cca 470 mp, parcare, căi acces incinta, platforme betonate = 4400 mp, căi acces livada 5692 mp, spaţii verzi (liziera de salcam) 1628 mp.

b.2. cumularea cu alte proiecte: limitrof amplasamentului prezentului proiect, titularul intentioneaza o investitie viitoare ce consta intr-un sediu de exploatatie.

b.3. utilizarea resurselor naturale: se vor folosi: piatra, balast, apa, lemn, pomi etc.

b.4. producţia de deşeuri:

- deşeurile provenite din construcţii se vor transporta si depozita la o platforma de deseuri autorizata;

- deşeurile menajere: vor fi colectate şi depozitate temporar în recipienti/europubele si preluate de catre operatorul local de servicii de salubritate;

- deşeurile reciclabile (hârtie, plastic, sticla): vor fi depozitate temporar, pe tipuri, în europubele şi valorificate prin operatori specializati;

- pamantul rezultat din sapaturi va fi transportat la locurile stabilite de Primaria com. Vinatori;

- deseuri vegetale (frunze, crengi) vor fi colectate şi depozitate temporar în recipienti/europubele si preluate de catre operatorul local de servicii de salubritate;

- deseurile tehnologice (fructe necorespunzatoare calitativ) se vor depozita in recipiente etanse in vederea valorificarii prin utilizare ca ingrasamant natural pe terenul proprietate.

b.5. emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

Protecţia calităţii apelor: periodic, se va face o dezinfecţie prin clorinare a elementelor componente ale gospodăriei de apă; apele uzate vor fi preluate in bazinul betonat vidanjabil propus;

Protecţia solului şi a subsolului: parcarea autovehiculelor şi a utilajelor se va realiza pe platformă betonată; containerele pentru depozitarea selectivă a deşeurilor vor fi depozitate pe platformă betonată; apele uzate vor fi preluate prin canale inchise, etanse, si vehiculate la bazinul etan vidanjabil.

- Protectia calitatii aerului: se vor folosi maşini si utilaje cu nivel redus de emisii; se va asigura verificarea tehnica periodica a acestora, conform normelor legale in vigoare.

b.6. riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate: titularul de proiect va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor.

 

c) Localizarea proiectului: Amplasamentul este situat în extravilanul comunei Vînători, judetul Vrancea, T80, P566/1, nr cadastral 53926. Vecinatati: Nord: drum exploatare, Sud: Vizitiu Mihalache Vest: mostenitori Gavrila Elena; Est: canal.

c.1. utilizarea existentă a terenului: folosinta actuală: arabil; destinatie: curti constructii;

c.2. relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora: -

c.3. capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

- zonele umede: nu este cazul;
- zonele costiere: nu este cazul;

- zonele montane şi cele împădurite: nu este cazul;

- parcurile şi rezervaţiile naturale: nu este cazul;

- ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate, etc.: nu este cazul;

- zonele de protecţie specială, mai ales cele desemnate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, zonele prevăzute prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate, zonele de  protecţie instituite conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârea Guvernului nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică: nu este cazul;

- ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite: nu este cazul;

- ariile dens populate: nu este cazul;

- peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică: nu este cazul.

 

d) Caracteristicile impactului potenţial:

d.1. extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate: exploatarea obiectivului va avea un impact pozitiv economic şi social.

d.2. natura transfrontieră a impactului: nu este cazul;
d.3. mărimea şi complexitatea impactului: in perioada de executie a proiectului, impactul asupra factorilor de mediu va fi nesemnificativ sau minim daca se vor respecta masurile privind protectia factorilor de mediu impuse prin proiect (precizate in memoriul de prezentare);

d.4. probabilitatea impactului: nesemnificativa;
d.5. durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului: in perioada de execuţie a proiectului, impactul asupra factorilor de mediu va fi temporar, iar la finalizare calitatea factorilor de mediu afectaţi va reveni la parametrii anteriori.

 

II. Condiţiile de realizare a proiectului:

• Investitia se va realiza cu respectarea documentatiei depuse la A.P.M. Vrancea, precum si a normativelor si prescriptiilor tehnice specifice construirii proiectului, a legislatiei de mediu in vigoare si a prevederilor certificatului de urbanism nr. 194/22.10.2015 emis de Consiliul Judetean Vrancea si a Avizului de gospodarire a apelor 30/28.10.2015 emis de Sistemul de Gospodarire a Apelor Vrancea.

• Prezentul act nu exclude obţinerea avizelor/acordurilor emise de instituţii specializate ale statului conform prevederilor legale.

• La executarea lucrărilor se vor respecta legislatia de securitate la incendiu si protectie civila, normele sanitare, de siguranta alimentelor si de protecţia muncii si de gospodărire a apelor in vigoare.

• Se va reface cadrul natural pentru suprafetele de teren ocupate temporar, la terminarea lucrarilor.

• Se vor asigura conditii pentru depozitarea temporara a materialelor de constructii si a reziduului de santier astfel incat sa nu afecteze traficul rutier si sa nu creeze disconfort in zona.

• Investitia va respecta strict proiectul si masurile de protectie a mediului prevazute de proiect, in scopul reducerii la minim a impactului asupra factorilor de mediu.

• Se vor lua masuri pentru prevenirea poluarii accidentale a factorilor de mediu pe toata durata executiei lucrarilor.

• La realizarea investitiei se vor utiliza utilaje performante, cu nivel redus al emisiilor de noxe si care au revizia tehnica la zi; se vor verifica periodic utilajele si mijloacele de transport in ceea ce priveşte nivelul de emisii de monoxid de carbon si a altor gaze de eşapament si punerea in funcţiune numai după remedierea eventualelor defecţiuni.

• Nu se vor stoca combustibili in şantier.

• Se vor evita pierderile de carburanti sau lubrifianti la stationarea utilajelor/mijloacelor de transport utilizate; pentru aceasta, se vor verifica atent toate utilajele/mijloacele de transport utilizate.

• Se interzice efectuarea lucrarilor de intretinere si reparatii a mijloacelor de transport in cadrul obiectivului de investitii / spatiului adiacent, precum si alimentarea cu carburanti a acestora; aceste lucrari se vor realiza numai prin unitati specializate autorizate.

• Nivelul de zgomot la limita incintei se va incadra in limitele admise de STAS nr.10009/1998 si Ordinului Ministerului Sanatatii nr.119/2013.

• Se vor utiliza utilaje cu nivel de zgomot scăzut.

• Se va efectua sistem de semnalizare atât pentru traseul care face obiectul proiectului, cât şi pentru căile de comunicaţii rutiere care îl intersectează.

• Execuţia lucrărilor de terasamente se va face cu respectarea operaţiunilor de separare a stratului vegetal (unde este cazul) de restul terasamentelor, spre a fi refolosit la redarea terenului ocupat temporar la starea iniţiala de calitate.

• Se interzice spălarea si efectuarea lucrărilor de întreţinere/reparaţii a mijloacelor de transport, a utilajelor si echipamentelor folosite in perioada implementării proiectului, in perimetrul amplasamentului sau in afara unitatilor autorizate in acest scop.

• Dupa terminarea lucrarilor, constructorul are obligatia eliberarii amplasamentului de orice fel de obstacole (resturi materiale, etc).

• Deseurile de constructie vor fi transportate si depozitate la o platforma autorizata.

• Managementul deseurilor generate de lucrarile de constructie va fi in conformitate cu legislatia pecifica de mediu si va fi in responsabilitatea titularului de proiect cat si a operatorului care realizeaza lucrarile.

• Se vor realiza spatii special amenajate pentru colectarea selectiva /depozitarea temporara a tuturor categoriilor de deseuri produse (deseuri de ambalaje, deseuri metalice, de lemn, hartie – carton, plastic – PET, sticla, textile, etc), atat in timpul lucrarilor de executie a proiectului, cat si in timpul functionarii obiectivului, in vederea eliminarii/valorificarii prin operatori specializati autorizati, in conformitate cu prevederile Legii nr. 211 / 2011 privind regimul deseurilor.

• Transportul deseurilor se va face cu mijloace de transport  adecvate fiecarui tip de deseu, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.

• Deseurile menajere generate in perioada lucrarilor de constructii si in perioada functionarii obiectivului vor fi colectate / stocate temporar in europubele si eliminate prin operator de servicii de  salubrizare autorizat.

• Se interzice depozitarea materialelor de constructie si a deseurilor rezultate din lucrarile de executie a proiectului in spatii neamenajate in acest scop.
• Este interzisa arderea deseurilor rezultate atat in timpul lucrarilor de executie a proiectului, cat si in timpul functionarii obiectivului.

• Prezentul act nu se refera la partea de rezistenta si stabilitate a lucrarilor.

• Prezentul act nu exonereaza de raspundere proiectantul si constructorul in cazul producerii unor accidente in timpul executiei lucrarilor sau exploatarii acestora.

• Prezentul act este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

• Titularul proiectului are obligaţia de a notifica in scris autoritatea competenta pentru protecţia mediului despre orice modificare sau extindere a proiectului survenita după emiterea deciziei etapei de încadrare, iar A.P.M. Vrancea va aplica in mod corespunzator, in aceasta situatie, prevederile art. 22 alin. (3) din H.G. nr. 445/2009.

• La finalizarea proiectului, titularul proiectului va notifica autoritatea competenta pentru protecţia mediului in vederea efectuarii unui control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor deciziei etapei de încadrare.

• La finalizarea proiectului, titularul proiectului are obligatia de a solicita obtinerea autorizatiei de mediu.

• Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea şi anularea acesteia, după caz.
 

Pe toata durata realizării si funcţionarii obiectivului se vor respecta următoarele prevederi legale:

 

  • O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările, completările si aprobarile ulterioare.
  • O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului, aprobata prin Legea nr. 19/2008 modificata si completata cu O.U.G. nr. 15/2009.
  • H.G. nr. 352 /21.04.2005 privind modificarea si completarea H.G. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare in mediul acvatic a apelor uzate.
  • Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.
  • Ordinul M.A.P.P.M. nr. 462 /1993 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protectia atmosferei, cu modificarile si completarile prevazute de Legea nr. 104 / 2011 privind calitatea aerului inconjurator.
  • STAS nr. 12574/1987 privind calitatea aerului din zone protejate.
  • STAS 10009/1988 privind acustica urbană – limite admisibile ale nivelului de zgomot.
  • H.G. nr. 1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizarii in exteriorul cladirilor.
  • STAS nr. 6156/1986 – Protecţia  împotriva zgomotului in construcţii civile si social culturale – limite admisibile si parametrii de izolare acustica.
  • Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei.
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.
  • H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.
  • H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile H.G. nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.