Back

Cadru general

Generalități REACH

Regulamentul 1907/2006 (CE) al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, restricționarea și autorizarea substanțelor chimice - REACH este un regulament al Uniunii Europene destinat să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, să gestioneze și să controleze potențialul risc pentru sănătatea umană și mediu datorat utilizării produselor chimice în Uniunea Europeană, având în vedere libera circulație a substanțelor ca atare, în amestecuri sau în articole. Acest regulament a intrat în vigoare la 1 iunie 2007 și înlocuiește o serie de directive europene printr-un sistem unic. Însăși denumirea REACH este un acronim pentru trei, din cele patru elemente cheie ale Regulamentului – înRegistrarea, Evaluarea, Autorizarea și Restricționarea substanțelor CHimice.

 
REACH conține prevederi pentru Producători / Fabricanți, Importatori, Distribuitori și Utilizatori din aval ai substanțelor ca atare / în amestecuri sau articole.
            Regulamentul (în varianta oficială) poate fi descărcat de pe site-ul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

 

REACH acoperă un domeniu foarte larg, aplicându-se tuturor substanțelor chimice care sunt produse, importate, introduse pe piață sau utilizate în comunitatea europeană, ca atare, în amestecuri sau în articole (dacă substanța este destinată sa fie emisă în condiții de utilizare normale sau care pot fi prevăzute în mod rezonabil).

Regulamentul se bazează pe principiul conform căruia, producătorii, importatorii, utilizatorii din aval trebuie să se asigure că produc, importă, utilizează substanțe care nu au efecte adverse asupra sănătații umane și mediului.

Mai multe informații despre RICH găsiți pe pegina de Internet a Agenției Naționele pentru Protecția Mediului, dedicată: http://reach.anpm.ro

 

.