Oportunități de finanțare
Oportunităţi de finanţare
POS MEDIU
Fondurile Uniunii Europene de post-aderare
Fondurile alocate sectorului de mediu pentru perioada 2007-2013 se ridică la aproximativ 5,6 miliarde Euro. Această finanţare provine din două fonduri ale Uniunii Europene – Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC). Strategia şi distribuţia acestor fonduri pe sectoare de mediu este realizată în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu).
Programului Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu) reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale şi de Coeziune care stabileşte strategia de alocare a fondurilor europene în vederea dezvoltării sectorului de mediu în România, în perioada 2007-2013.
POS Mediu a fost elaborat de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), în calitate de Autoritate de Management pentru acest program şi în coordonarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, în calitatea sa de coordonator alprocesului de pregătire a României pentru accesarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune pentru perioada 2007-2013.
În procesul de elaborare a POS Mediu au fost luate în considerare:
- obiectivele de dezvoltare economică şi socială ale României stabilite prin Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013;
- strategia naţională privind utilizarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune cuprinsă în Cadrul Strategic Naţional de Referinţă;
- prevederile regulamentelor comunitare privind Fondurile Structurale şi de Coeziune şi alte documente metodologice ale Comisiei Europene;
- angajamentele de aderare ale României pentru sectorul de mediu, cuprinse în Tratatul de aderare;
- rezultatele consultărilor cu partenerii economici şi sociali, Comisia Europeană, societatea civilă, precum şi recomandările formulate în procesul de evaluare ex-ante şi cel de evaluare strategică de mediu.
POS Mediu – cel mai important program de asistenţă fianciară pentru infrastructura de mediu – este conceput pentru a fi un catalizator pentru o economie mai competitivă, un mediu mai curat şi o dezvoltare regională mai echilibrată. POS Mediu continuă programele naţionale existente de dezvoltare a infrastructurii de mediu, şi ia în considerare facilităţile şi proiectele de dezvoltare finanţate de programele de asistenţă pentru pre-aderare (PHARE, ISPA, SAPARD). POS Mediu se bazează în totalitate pe scopurile şi priorităţile politicilor Uniunii Europene pentru mediu şi infrastructură şi reflectă obligaţiile internaţionale ale României, precum şi interesele sale naţionale specifice.
POS Mediu are o contribuţie semnificativă la îndeplinirea angajamentelor României rezultate din negocierea Capitolului 22 – Mediu, şi, implicit, prin finanţarea investiţiilor necesare, va contribui substanţial la reducerea diferenţelor calitative şi cantitative existente între infrastructura naţională de mediu şi cea existentă la nivelul Statelor Membre ale UE.
Programul acoperă perioada 2007-2013, obiectivele sale urmăresc nevoile de dezvoltare ale României după anul 2013, prin punerea bazelor investiţiilor durabile şi fezabile.POS Mediu va oferi sprijin României în atingerea angajamentelor de aderare pentru capitolul de mediu.
În perioada 2007-2013, proiectele preconizate prin POS Mediu vor fi finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi dinFondul de Coeziune (FC).
- FEDR are ca scop dezvoltarea echilibrată a Statelor Membre prin reducerea diferenţelor între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni, cu o atenţie deosebită asupra regiunilor mai puţin dezvoltate - atât urbane cât şi rurale, a celor în declin industrial, în zonele cele mai vulnerabile în ceea ce priveşte moştenirea naturală şi geografică, i.e. insulele, regiunile montane, precum şi zone cu densitate redusă a populaţiei şi zone de frontieră. Asistenţa financiară acordată prin POS Mediu acoperă proiectele care tratează cu precădere managementul deşeurilor, protejarea şi conservarea biodiversităţii şi asistenţa tehnică.
- FC urmăreşte să consolideze coeziunea economică şi socială a Comunităţii pentru a promova dezvoltarea durabilă. Finanţarea acordată din acest Fond prin POS Mediu acoperă proiecte pentru sectoarele calitatea apei, protecţia împotriva dezastrelor naturale şi calitatea aerului.
Obiectivul global al POS Mediu vizează îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale populaţiei şi a standardelor de mediu şi, în acelaşi timp, contribuie substanţial la realizarea angajamentelor de aderare şi la respectarea legislaţiei de mediu.
Obiectivele specifice ale POS Mediu sunt următoarele:
- Îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015 şi stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă/apă uzată.
- Dezvoltarea sistemelor durabile de management al deşeurilorprin îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de judeţe până în 2015.
- Reducerea impactului negativ asupra mediului şi diminuarea schimbărilor climatice cauzate de sistemele de încălzire urbanăîn cele mai poluate localităţi până în 2015.
- Protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului naturalprin sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea reţelei Natura 2000.
- Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populaţiei, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.
În vederea atingerii obiectivelor sus-menţionate, s-au identificat următoarele axe prioritare:
Axa prioritară 1– "Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată";
Axa prioritară 2 – „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric";
Axa prioritară 3 – „Reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea şi reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea ţintelor de eficienţă energetică în localităţile cele mai afectate de poluare";
Axa prioritară 4 – "Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii";
Axa prioritară 5 – "Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc";
Axa prioritară 6 – "Asistenţa tehnică".
Autoritatea de Management pentru POS Mediu este departamentul din cadrul Ministerulului Mediului şi Pădurilor responsabil de gestionarea fondurilor structurale alocate sectorului de mediu.
Mai multe informatii pe site-ul AM POS Mediu - http://www.posmediu.ro/home

Programul "Casa Verde"
Programul "Casa Verde"
- Program privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încalzire.
Informaţii privind programul CASA VERDE - PERSOANE FIZICE pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu http://www.afm.ro/program_casa_verde-pf.php
Informare Program "CASA VERDE"
Precizari privind Semnarea Contractelor CASA VERDE .
Documente obligatorii pentru Dosarul de Decontare
Informare beneficiari ai măsurilor compensatorii din cadrul PNDR
Informare pentru beneficiarii măsurilor compensatorii din cadrul PNDR 2014-2020
- Anexa nr. 1 Ghidul informativ pentru beneficiarii masurilor de mediu si clima PNDR 2014-2020
- Anexa nr. 2 Zone eligibile judete (lista UAT)
- Anexa nr. 3 Broșura ”Specii de plante indicatoare pentru pajiștile cu valoare naturală ridicată”
- Anexa nr. 4 Broșura ”Specii de plante utilizate ca indicatori de management al pajiștilor”
- Informare privind utilizarea brosurilor in contextul PNDR 2014-2020
Informatii găsți și pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului - Aici.