Back

Reţeaua ecologică europeană Natura 2000

 

            Opinia publică europeană şi-a demonstrat de multe ori interesul pentru conservarea pe termen lung a celor mai valoroase şi mai periclitate specii şi habitate. Din acest motiv, în anii '90, Uniunea Europeană a creat reţeaua ecologică  Natura 2000, iar apoi, la summitul de la Goteborg, s-a propus ca până în anul 2010 să fie stopat declinul biodiversităţii. Aceste decizii sunt cruciale în menţinerea angajamentului asumat de UE, respectiv conservarea capitalului natural. Documentul acesta porneşte de la premiza că de-a lungul timpului capitalul natural al Europei a fost modificat prin utilizarea de către om iar conservarea şi utilizarea durabilă a acestui capital în cadrul siturilor Natura 2000 necesită o gamă largă de măsuri, de la absenţa sau reducerea la minimum a activităţii umane până la regimuri variate de utilizare durabilă. Aceasta presupune că factorii interesaţi să găsească un compromis între obiectivele conservării naturii şi cele ale producţiei economice. Reţeaua Natura 2000 nu are intenţia de a bloca toate activităţile economice în siturile constituite, ci solicită ca managementul fiecărui sit să fie adaptat situaţiei locale, ţinându-se seama atât de necesităţile conservării naturii cât şi de cerinţele privind dezvoltarea durabilă a comunităţilor umane.

            Natura 2000 este o reţea ecologică de arii protejate formată din arii speciale de conservare (Special Areas of Conservation, SAC) constituite conform Directivei 92/43/CEE privind Conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice (Directiva Habitate) şi din arii de protecţie specială avifaunistică (SPA) constituite conform Directivei 79/409/CEE referitoare la conservarea păsărilor sălbatice (Directiva Păsări). Este instrumentul principal al UE pentru conservarea biodiversităţii din Europa şi de asigurare a resurselor financiare necesare realizării acestui deziderat. Habitatele şi speciile prioritare sunt  tipuri de habitate naturale şi specii aflate în pericol de dispariţie, pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate deosebită, datorită proporţiei reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.

Una dintre obligaţiile României în domeniul Protecţiei Mediului (Capitolul 22 – Mediu) în vederea aderării la Uniunea Europeană este şi implementarea Reţelei Ecologice Natura 2000. În acest sens în judeţul Satu Mare există următoarele situri de importanţă comunitară (SIC care vor deveni, după aprobarea lor de către UE, SAC - uri) declarate prin Ordinul MMDD nr. 1964/2007 : „Câmpia Careiului” ( ROSCI0020) , „Câmpia Ierului” (ROSCI 0021) şi „  Râul Tur”  (ROSCI0214) iar prin HG nr. 1284/2007 au fost declarate următoarele  SPA - uri : „Câmpia Nirului – Valea Ierului”   (ROSPA0016) şi „ Lunca inferioară a Turului” (ROSPA0068).

Denumirea sitului

Cod Natura 2000

Suprafaţa (ha)

Localizare

Judeţul

Satu Mare

Judeţul

Bihor

%

Ha

%

ha

Câmpia Careiului

ROSCI0020

24.224

62

15.019

38

9.205

Câmpia Ierului

ROSCI0021

21.785

36

7.842

64

13.942

Râul Tur

ROSCI0214

20.953

100

20.953

-

-

Câmpia Nirului – Valea Ierului

ROSPA0016

38.682,1

60,4

23.364

39,6

15.318,1

Lunca inferioară a Turului

ROSPA0068

20.126,5

100

20.126,5

-

-

TOTAL

 

 

 

44.317

 

 

Ariile naturale protejate de interes comunitar existente în judeţul Satu Mare

 

SCI – sit de importanţă comunitară

SPA- arie de protecţie specială avifaunistică

Suprafaţa ocupată de siturile Natura 2000 raportată la suprafaţa totală a judeţului Satu Mare: 10,03%

 

Notă:   - ROSPA0016 Câmpia Nirului – Valea Ierului include siturile ROSCI0020 Câmpia Careiului şi ROSCI0021 Câmpia Ierului

            - ROSCI0214 Râul Tur include situl ROSPA0068 Lunca inferioară a Turului.