Informaţii generale

Activităţile industriale joacă un rol important în bunăstarea materială a unei ţări, contribuind totodată la o creşterea economică durabilă. Cu toate acestea, activităţile industriale au, de asemenea, pe lângă acest efect benefic şi un impact semnificativ asupra mediului.

Emisiile generate de cele mai mari instalaţii industriale reprezintă o parte considerabilă din totalul emisiilor principalilor poluanţi atmosferici cu efecte importante asupra mediului, respectiv din emisiile în apă şi sol, cărora li se adaugă deşeurile generate dar şi consumul de energie.

Posibilitatea de a controla activitatea instalaţiilor industriale astel încât emisiile, deşeurile rezultate şi consumurile de energie să fie cât mai mici a făcut obiectul reformării legislaţiei la nivelul Uniunii Europene, conducând, în cele din urmă, la apariţia în 2010 a Directivei Emisiilor Industriale, reducând în acelaşi timp costurile administrative prin simplificarea legislaţiei existente.

Registrul poluanţilor emişi şi transferaţi (E-PRTR) este instrumentul prin care publicul interesat poate să acceseze informaţii referitoare la emisiile unor poluanţi în aer şi apă dar şi transferurile în afara amplasamentului ale poluanţilor şi deşeurilor din instalaţii industriale.