Back

Anunturi Avize, Planuri si Programe - 2022

27.12.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 27.12.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Acățari constituit în UP I Acățari intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

20.12.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Construire terasă acoperită și hală din structură metalică”, pe amplasamentul din loc. Târnăveni, str. Rampei, nr. 18, judeţul Mureş, titular MARIAN GHEORGHE- CĂTĂLIN, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Stabilire reglementări urbanistice realizare parc logistic”, pe amplasamentul din com. Ernei, sat Ernei, f. nr., judeţul Mureş, titular SC ROMUR SA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

13.12.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Stabilire zonă funcțională pentru construire parc fotovoltaic pe amplasamentul din loc. Miheșu de Câmpie, fnr., extravilan, jud. Mureș, titular SC CDM DELISS SRL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

05.12.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Stabilire reglementări pentru construire laborator de cofetărie artizanală”, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Ciucului, nr. 12,14, judeţul Mureş, titular SC ALEOMI LAB SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Complex sportiv, introducere teren în intravilan”, pe amplasamentul din com. Sângeorgiu de Mureș, sat Sângeorgiu de Mureș, CF nr. 55343 Sângeorgiu de Mureș, judeţul Mureş, titular MAILAT DELIA ELENA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

29.11.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Stabilire reglementări urbanistice pentru construire case de locuit pe amplasamentul din loc. Corunca, fnr., jud. Mureș, titular SĂULEAN FLORIN GABRIEL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Târgu Mureș în context metropolitan – Orizont 2030, titular MUNICIPIUL TÂRGU MUREȘ în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

21.11.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Reconformare zonă funcțională din UTR – L2z, stabilire reglementări pentru construire de locuințe colective și dotări aferente, amenajări exterioare pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Pomilor, fnr., jud. Mureș, titular SC ALFACONSTRUCT SRL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 22.11.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul pastoral aparţinând Comunei Suseni, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

15.11.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Elaborare P.U.Z. - construire ansamblu de locuințe”, pe amplasamentul din com. Corunca, sat Corunca, f. nr, judeţul Mureş, titular SC QUALITY HOME BUILDER SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Amenajamentul fondului forestier proprietate publică a comunei Sâncraiu şi privată  a parohiilor ortodoxe: Hărţău,  Sâncraiu; reformate: Berghia, Cuiesd, Fânaţe, Hărţău, Mădăraş, Negrenii de Câmpie, Pănet,  Sâncraiu, Sânioana; romano-catolice: Sâncraiu şi persoanelor fizice din judeţul Mureș,  amplasare în U.P. I Sâncraiu de Mureş,  titular COMUNA  SÂNCRAIU DE MUREŞ, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul A.P.M. Mureş (Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, luni între orele 9-15, marţi-vineri între orele 9-12). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

 

08.11.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Construire magazin Penny și magazin cu produse din carne și brânzeturi, accese auto și pietonale, trotuare, amenajări exterioare, sistematizare verticală, reclame pe fațadă și în parcare, stâlp cu panou publicitar luminos, împrejmuire perimetrală, branșamente la utilități și organizare de șantier”, pe amplasamentul din loc. Miercurea Nirajului, str. Bocskai Istvan, nr.7, 9, 11, judeţul Mureş, titular TOTH JOZSEF-ATTILA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Construire ansamblu cu funcțiune mixtă: locuire, comerț și servicii”, pe amplasamentul din com. Sângeorgiu de Mureș, sat Sângeorgiu de Mureș, str. Constructorilor, nr. 1299, judeţul Mureş, titular SC DRILL INVEST SA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

01.11.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Stabilire reglementări urbanistice pentru construire centru comercial pentru vânzarea cu amănuntul al materialelor de construcții și grădinărit, drive-in, parcări, împrejmuiri, accese auto pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja, fnr., jud. Mureș, titular SC MLS PROIECT TÂRGU MUREȘ SRL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

26.10.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Desființare anexă, reconversie funcțională LV3z și stabilire reglementări urbanistice pentru construire casă de locuit, realizare împrejmuire și branșamente la utilități pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Trebely, nr. 75, jud. Mureș, titular GOKTAS CELIL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

18.10.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 18.10.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată a Asociației Proprietarilor de păduri Șoimușul și Composesoratul Eremitu constituit în U.P. XIX Șoimușul-Eremitu intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 18.10.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând Asociației Bio Forest Sărățeni constituit în U.P. XX Bio-Forest intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

11.10.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru „Elaborare Plan Urbanistic Zonal pentru realizarea unei centrale fotovoltaice în comuna Albești”, pe amplasamentul din com. Albești, extravilan, judeţul Mureş, titular SC BEER SOLAR SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Construirea unei noi aripi a spitalului municipal Dr. Eugen Nicoară Reghin pe amplasamentul din loc. Reghin, str. Spitalului,  nr. 20, jud. Mureș, fnr., titular MUNICIPIUL REGHIN în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 - 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 11.10.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decisAmenajamentul pastoral aparţinând Oraşului Luduş, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

 

29.09.2022 - Anunț public privind dezbaterea publică

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Reactualizare Plan Urbanistic General şi Regulament Local de Urbanism, titular COMUNA CRĂIEŞTI. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele orele 9-15 și marți-vineri între orele 9-12 şi pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro). 

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 01.11.2022, ora 16, la Primăria Crăieşti – loc. Crăieşti, nr. 122A.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 01.11.2022.

 

29.09.2022 - Anunț public privind dezbaterea publică

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Reactualizare Plan Urbanistic General şi Regulament Local de Urbanism, titular COMUNA HODOŞA. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele orele 9-15 și marți-vineri între orele 9-12 şi pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro). 

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 03.11.2022, ora 16, la Primăria Hodoşa – loc. Hodoşa, nr. 56.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 03.11.2022.

 

29.09.2022 - Anunț public privind dezbaterea publică

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Reactualizare Plan Urbanistic General şi Regulament Local de Urbanism, titular COMUNA FĂRĂGĂU. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele orele 9-15 și marți-vineri între orele 9-12 şi pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro). 

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 08.11.2022, ora 16, la Primăria Fărăgău - loc. Fărăgău, nr. 40A.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 08.11.2022.

 

27.09.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 27.09.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând Composesoratului Bărdești și a persoanelor fizice: Mariaffi L. Anton și Szilagyi Elisabeta constituit în U.P. I Composesoratul Bărdești intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

21.09.2022 - Anunț public privind dezbaterea publică

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică şi privată aparţinând oraşului Miercurea Nirajului, Parohiei Unitariene Valea, Parohiilor Reformate Sântana, Sântandrei, Tâmpa şi Beu, titular PRIMĂRIA ORAŞULUI MIERCUREA NIRAJULUI. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele orele 9-15 și marți-vineri între orele 9-12 şi pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro). 

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 31.10.2022, ora 16, la Primăria Miercurea Nirajului.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 31.10.2022.

 

20.09.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Parcelare teren pentru construire locuințe individuale pe amplasamentul din loc. Sâncraiu de Mureș, str. Pârâului, fnr., titular  SC ERE & MT SRL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

13.09.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 13.09.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Sighișoara intră în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 13.09.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Livezeni și privată aparținând Parohiilor Reformate Livezeni, Sânișor și Parohiei Ortodoxe Sânișor, din judeţul Mureş, organizat în UP I Livezeni, intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 13.09.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Cristești și privată a unor persoane fizice din zonă, constituit în UP I Primăria Cristești intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Horgoşa Bujorului –Magnoliei, reglementare zonă locuinţe pe amplasamentul din din loc. Sântana de Mureș, str. Bujorului, Magnoliei, fnr., titular BOCICOR ALIN în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

06.09.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Planul Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Introducere în intravilan și reglementare urbanistică completare UTR 14 pe amplasamentul din loc. Sâncraiu de Mureș, str. Mesteacănului, fnr., jud. Mureș, titular SC PAS IMOB CRIS SRL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00-15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

30.08.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „PUZ de introducere în intravilan, stabilire reglementări urbanistice pentru construire reprezentanță auto pentru vehicule pentru sport cu motor”, pe amplasamentul din oraș Ungheni, Cf nr. 53771, judeţul Mureş, titular ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV MURES RALLY TEAM, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru „Introducere în intravilan, lotizare teren pentru construire case de locuit unifamiliale”, pe amplasamentul din com. Sâncraiu de Mureș, sat Nazna, str. Câmpului, f. nr, judeţul Mureş, titular NEMEȘ FELICIAN HOREA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

 

23.08.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Strategia de Dezvoltare Locală Integrată a Municipiului Târnăveni 2021-2027 - Regiunea Centru, titular MUNICIPIUL TÂRNĂVENI în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru “Stabilire reglementări urbanistice pentru construire casă de locuit şi împrejmuire la stradă”, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureş, str. Constandin Hagi Stoian, f. nr., jud. Mureș, titular CERGHIZAN VASILE-GABRIEL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00-15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

16.08.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru “PUZ stabilire reglementări urbanistice pentru construire case de locuit”, pe amplasamentul din com. Sâncraiu de Mureș, str. Mesteacănului, f. n, jud. Mureș, titular SARMASAN ALEXANDRU, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00-15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

 

09.08.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Etapa I - Construire parc fotovoltaic, pe amplasamentul din com. Pănet, sat Berghia, nr. 381A, judeţul Mureş, titular SC SUN CONNECT RESOURCES SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 09.08.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparţinând persoanelor fizice Siklodi Attila, Nemeti Jozsef, Pista Irina, Havadtoi Berta, Balogh Carol, Toth Jozsef Attila, Havadtoi Gligore, Biro Albert, Palfi Alex și Biro Levente constituit în U.P I Adrianu - Bedeni intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 09.08.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparţinând Asociației Proprietarilor de Păduri Suto - Sovata constituit în U.P I Suto - Sovata intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 09.08.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând persoanelor fizice Bandilă Alexandru, Stoica Hortenzia, Bândilă Ioan, Ichim Silvia, Bîndilă Onoriu Doru, Bândilă Mirel Mihai, Schobel Werner, Rehner Herman Wolfgang, Schuller Irmgard Ruth, Stetco Maria și Pașcan Silvia  constituit în U.P. I Sălard-Sestina intră în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 09.08.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparţinând Composerotatului Pădurilor și Pășunilor din Agristeu și composesoratului Silpaș Țigmandru constituit în U.P XIII Agrișteu-Silpaș-Țigmandru  intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 09.08.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparţinând Orașului Sângeorgiu de Pădure  constituit în U.P. XIV Orașul Sângeorgiu de Pădure intră în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 09.08.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând Parohiei Eomano – Catolice Iara de Mureș, Composesoratului Borzia și S.C Radan Serv S.R.L și persoanele fizice constituite în Asociația Proprietarilor de Păduri ,,Răstolița-Lunca Bradului-Reghin” constituit în U.P. VI Răstolița-Lunca Bradului-Reghin intră în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 09.08.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând persoanei fizice Kadar Paraschiva Edit Ildiko  constituit în U.P. I Neagra - Călin intră în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 09.08.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparţinând Asociației Proprietarilor de Păduri Silva-Virgo 2022 constituit în U.P XXV Silva Virgo 2 intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 09.08.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparţinând Asociației Proprietarilor de Păduri Cireșel constituit în U.P XIX Cireșel intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând Asociației proprietarilor de păduri Silva-Virgo 2022 constituit în UP XXV Silva Virgo 2, prin imputernicit S.C. OLIVIA DUAL S.R.L., în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul A.P.M. Mureş (Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, luni între orele 9-15, marţi-vineri între orele 9-12). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând Asociației proprietarilor de păduri Cireșel,  prin imputernicit S.C. OLIVIA DUAL S.R.L., în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul A.P.M. Mureş (Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, luni între orele 9-15, marţi-vineri între orele 9-12). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

03.08.2022 - Anunț public privind dezbaterea publică

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparţinând comunelor: Glodeni, Băla, Crăiești şi proprietate privată aparținând: Parohiei Reformate Păcureni, Parohiei Ortodoxe Păcureni, Parohiei Reformate Păingeni, Parohiei Ortodoxe Păingeni și persoanelor fizice: Doșa A. Elisabeta Marta, Jenei Iosif, Kovacs Francisc Dionisie și Teleki C. Caroljudeţul Mures, titular PRIMĂRIA GLODENI. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele orele 9-15 și marți-vineri între orele 9-12 şi pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro). 

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 19.09.2022, ora 16, la Primăria Glodeni.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 19.09.2022.

 

03.08.2022 - Anunț public privind dezbaterea publică

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând Composesoratului Sâmbriaş, U.P. XXIII  SÂMBRIAŞ, judeţul Mureş, titular Composesoratul Sâmbriaş. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele orele 9-15 și marți-vineri între orele 9-12 şi pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro). 

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 26.09.2022, ora 16, la sediul Căminului cultural Hodoşa.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 26.09.2022.

03.08.2022 - Anunț public privind dezbaterea publică

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând Composesoratelor Dămieni, Ihod şi Hodoşa, a Parohiilor Romano-Catolice Hodoşa, Ihod şi Sâmbriaş, persoane fizice şi proprietate publică a Comunei Hodoşa, U.P. XXIV COMPOSESORATE ŞI PAROHII,  judeţul Mures, titulari Composesoratele Dămieni, Ihod şi Hodoşa, Parohiile Romano-Catolice Hodoşa, Ihod şi Sâmbrias, persoane fizice şi Comuna Hodoşa. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele orele 9-15 și marți-vineri între orele 9-12 şi pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro). 

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 26.09.2022, ora 17, la sediul Căminului cultural Hodoşa.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 26.09.2022.

03.08.2022 - Anunț public privind dezbaterea publică

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate privată S.C. INFOREG SRL, Parohia Romano-Catolică Şilea Nirajului şi persoanele fizice Schneider Elena, Albert Ioan, Bokor F. Eva Margareta, Zsigmond F. Laszlo, Sigmond F. Francisc Otto, U.P. XXII  INFOREG, judeţul Mures, titulari SC INFOREG SRL, Parohia Romano-Catolică Şilea Nirajului şi persoanele fizice Schneider Elena, Albert Ioan, Bokor F. Eva Margareta, Zsigmond F. Laszlo, Sigmond F. Francisc Otto. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni, între orele orele 9-15 și marți-vineri între orele 9-12 şi pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro). 

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 26.09.2022, ora 18, la sediul Căminului cultural Sărăţeni.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 26.09.2022.

 

02.08.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “ PUZ – Reconversie urbanistică pentru înființare parc universitar științific și tehnologic “novum forum”, pe amplasamentul din com. Livezeni, sat Livezeni, f. nr., jud. Mureș, titular UMFST GEORGE EMIL PALADE, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “ Incubatorul de afaceri InQMed va fi amplasat pe raza comunei Ernei, sat Ernei, f. nr., județul Mureș”, pe amplasamentul din com. Ernei, sat Ernei, f. nr.,jud. Mureș, titular SC GENERA SMART LAB SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Elaborare PUZ – Introducere teren în intravilan și stabilire reglementări urbanistice pentru construire locuințe unifamiliale”, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, Pasaj Pădurii, f. nr., jud. Mureș, titular TILINCA ELEONORA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

01.08.2022 - Anunț public privind dezbaterea publică

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MUREŞ anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Reactualizare Plan Urbanistic General și Regulament Local de Urbanism aferent comunei Ideciu de Jos cu satele aparţinătoare, titular COMUNA IDECIU DE JOS. Raportul de mediu poate fi consultat la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș în zilele de luni, între orele 9-15 și marți - vineri între orele 9-12 şi la sediul Primăriei Comunei Ideciu de Jos, loc. Ideciu de Jos, str. Principală, nr. 228, jud. Mureș, în zilele de luni - vineri între orele 8-16.

Documentul menţionat este disponibil şi la următoarea adresă de internet http://apmms.anpm.ro.

Dezbaterea publică a raportului de mediu va avea loc la sediul Primăriei Comunei Ideciu de Jos, loc. Ideciu de Jos, str. Principală, nr. 228, jud. Mureș, în data de 15.09.2022, începând cu orele 16. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii / opinii / observaţii privind documentul menționat la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, pe e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau pe fax la nr. 0256314985, până la data de 15.09.2022.

 

28.07.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 26.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparţinând persoanelor fizice Jakab Andras, Jakab Zoltan-Samuel, Cseh Gyoparka, Cseh Daisy, Bethlen Nikolaus și Balin Bela constituit în U.P I Cseh-Jakab-Bethlen intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 26.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparţinând Composesoratului Boiu,  organizat în U.P. I Boiu intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 26.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând de: parohia reformată Viforoasa, parohia ortodoxă Corunca şi persoane fizice din comunele: Crăciuneşti, Acăţari, Băla, Bălăuşeri, Nadeş, Mica şi Tăureni,  constituit în U.P. I Persoane fizice intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând persoanelor fizice Wymann Urban, Lukas M. Martin, Țâncu I. Sara,  titular Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Mureș, Ocolul Silvic Sighișoara, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul A.P.M. Mureş (Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, luni între orele 9-15, marţi-vineri între orele 9-12) si pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 26.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Râciu, din jud. Mureş organizat în U.P. I Râciu intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 26.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând comunei Gălești și proprietate privată aparținând parohiilor: unitariene Gălești, Gălățeni, Maiad, reformată Adrianu Mare, romano-catolică Troița și a unor persoane fizice  constituit în U.P. I Comuna Gălești intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 26.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând S.C Frasinul S.R.L  constituit în U.P. I Frasinul intră în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 26.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decisAmenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând comunei Beica de Jos  constituit în U.P. II Beica de Jos intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 26.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând comunei Stânceni, Parohiei Ciobotani, și persoanei fizice Florea Mihai constituit în U.P. II Stânceni în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 26.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând Asociației Proprietarilor de păduri Bezid constituit în U.P. V Bezid intră în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Boiu, titular Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Mureș, Ocolul Silvic Sighișoara, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul A.P.M. Mureş (Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, luni între orele 9-15, marţi-vineri între orele 9-12). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.  

 

26.07.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Extindere hală de producție”, pe amplasamentul din loc. Sighișoara, Aleea Panseluțelor, nr. 6, judeţul Mureş, titular SC PRINTEX BTE PRODUCTION SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

21.07.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului de mediului pentru Reactualizare Plan Urbanistic General și Regulament Local de Urbanism aferent - Comuna Corunca, titular COMUNA CORUNCA. Raportul de mediu poate fi consultat la sediul Agenției pentru protecția Mediului Mureș, loc. Tîrgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș şi la sediul Primăriei Comunei Corunca  în loc. Corunca, str. Principală, nr. 108, jud. Mureș, în zilele de luni, între orele 9-15 și marți - vineri între orele 9-12.

Documentul menţionat este disponibil şi la următoarea adresă de internet http://apmms.anpm.ro.

Dezbaterea publică a raportului de mediu va avea loc la sediul Primăriei Comunei Corunca, loc. Corunca, str. Principală, nr. 108, jud. Mureș, în data de 13.09.2022, începând cu orele 16.00. Publicul interesat poate transmite în scris comentarii / opinii / observaţii privind documentul menționat la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Mures, Tîrgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, până la data de 13.09.2022.

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 19.07.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Hodac, din judeţul Mureş, organizat în U.P. XV Hodac, intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

19.07.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru “Construire hală service auto, hală inspecție tehnică ITP, magazie”, pe amplasamentul din loc. Târnăveni, str. Depozitelor, nr. 1, jud. Mureş, titular SC MARKID TRANS SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru “Reconversie zonă funcțională pentru construire locuințe colective”, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Livezeni, nr. 18, jud. Mureş, titular SC PROELCONS SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru “Elaborare documentație PUZ pentru Construire ansamblu industrial și ansamblu de locuințe cu regim mic de înălțime, împrejmuire teren și branșare utilități și alipire trei loturi”, pe amplasamentul din com. Albești, jud. Mureş, titular SZAPPANYOS PETRU, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00-15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

12.07.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Reglementare zonă pentru locuire pe amplasamentul din com. Sângeorgiu de Mureș, sat Tofalău, fnr., teren identificat prin CF nr. 51399, nr. 51550 și nr. 53508, jud. Mureș, titular SZABO GERGELY în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

05.07.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru “Elaborare PUZ – Reglementare zonă rezidențială locuințe pentru tineri”, pe amplasamentul din com. Sânpaul, sat Sânpaul, f. nr., jud. Mureş, titular COMUNA SÂNPAUL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru “PUZ - Reglementare zonă locuințe colective cu regim mic de înălțime și funcțiuni complementare, amenajarea terenului și branșament la utilități”, pe amplasamentul din loc. Sântana de Mureș, jud. Mureş, titular SC COUNTRY RESTAURANT SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

29.06.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 28.06.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând Parohiilor Reformate Gruișor, Corbești, Văleni, Bălăușeri, Suveica, Roteni, Găiești, Acățari, Murgești, Stejeriș și persoanelor fizice Zsigmond K. Juliana și Ghiban L. Eva din jud. Mureş, constituit în U.P. I – Parohii Acățari intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

28.06.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Planul de mobilitate urbană durabilă al municipiului Sighișoara, jud. Mureș, titular MUNICIPIUL SIGHIȘOARA în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Elaborare PUZ – Reconformare zonă și stabilire reglementări urbanistice pentru construire mic ansamblu de locuințe cu funcțiuni de centru de cartier, echipat cu dotări comerciale de proximitate specifice zonelor preponderent rezidențiale”, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Rămurele, f. nr., jud. Mureş, titular STOICA BOGDAN ALEXANDRU, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Reactualizare - Plan Urbanistic Zonal Campus Universitar Sapientia”, pe amplasamentul din com. Corunca, sat Corunca, nr. 1C, jud. Mureş, titular UNIVERSITATEA SAPIENTIA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru “Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”, pe amplasamentul din oraș Sovata, jud. Mureș, titular ORAȘUL SOVATA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

21.06.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparținând Ocolului Silvic Lunca Bradului, titular DIRECŢIA SILVICĂ MUREŞ. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 08.08.2022, ora 16 la sediul Primăriei Stânceni – loc. Stânceni, str. Principală, nr. 37.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 08.08.2022.

 

21.06.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparținând Ocolului Silvic Răstoliţa, titular DIRECŢIA SILVICĂ MUREŞ. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 08.08.2022, ora 17 la sediul Primăriei Răstoliţa - loc. Răstoliţa, str. Principală, nr. 335.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 08.08.2022.

 

21.06.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru “Elaborare PUZ pentru zonă de activități economice de tip comercial, servicii”, pe amplasamentul din loc. Reghin, str. Pandurilor, f. nr., jud. Mureş, titular OLTEAN MIRCEA EUGEN și OLTEAN VIOLETA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Reorganizare unitate de producție și amenajare locuințe de serviciu, propus a fi amplasat în loc. Sângeorgiu de Mureș, str. Fântânii, nr. 155, jud. Mureș, titular SC SZIFERON SRL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

14.06.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Stabilire reglementări și reconformare clădire cu funcțiunea de alimentație publică și construire anexe necesare funcționării, cu regulamentul local de urbanism aferent, modificarea prevederilor PUZ aprobat prin HCL nr. 331/26.10.2017”, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Verii, nr. 55, judeţul Mureş, titular SC MEERU INVESTMENT SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

07.06.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 07.06.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând persoanelor fizice, constituit în U.P. I Abud, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Elaborare PUZ – Stabilire reglementări pentru construire casă de locuit, amenajare acces”, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureş, str. Mărului, f. nr., jud. Mureş, titular BELDEAN IOANA GIULIA, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Întocmire PUZ – Stabilire reglementări necesare în vederea construirii spații prestări servicii, creare accese noi, amenajare teren, etc.”, pe amplasamentul din Târgu Mureş, str. Gheorghe Doja, nr. 219, jud. Mureş, titular SC BUMEKA PLUS SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

31.05.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Întocmire Plan Urbanistic Zonal pentru reglementare casă de locuit, Corunca, str. Recoltei”, pe amplasamentul din com. Corunca, sat Corunca, f. nr., jud. Mureş, titular SESCU MARIUS, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Întocmire PUZ - Dezmembrare teren în vederea construirii de locuințe tip duplex, împrejmuiri, accese auto și pietonale, platforme de parcare, extinderi rețele și branșamente la utilități- apă, canalizare menajeră și pluvială, electricitate, gaze naturale și organizare de șantier”, pe amplasamentul din com. Sângeorgiu de Mureș, sat Sângeorgiu de Mureș, str. Gării, jud. Mureş, titular SC BOGDEXPERT SRL și SC ENERGOVERT PROD COM SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

26.05.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparținând Municipiului Reghin, titular MUNICIPIUL REGHIN. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 11.07.2022, ora 16 la sala de festivităţi a Bibliotecii Municipale Petru Maior din loc. Reghin, str. Republicii, nr. 2.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 11.07.2022.

 

17.05.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Reglementare zonă pentru construire așezământ bisericesc ortodox și locuințe, pe amplasamentul din com. Sântana de Mureș, sat Bărdești, fnr., jud. Mureș,  titular PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ BĂRDEȘTI în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

12.05.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 10.05.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul pastoral aparţinând Comunei Cucerdea, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

 

10.05.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Parcelare teren și stabilire reglementări urbanistice pentru construire ansamblu de locuințe unifamiliale, reorganizări accese și infrastructuri edilitare pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Ioan Vescan, fnr., jud. Mureș,  titular SC MACO CONSTRUCT SRL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Parcelare teren și stabilire reglementări urbanistice pentru construire ansamblu de locuințe unifamiliale, reorganizări accese și infrastructuri edilitare pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 50, jud. Mureș,  titular SC MACO CONSTRUCT SRL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Parcelare teren și stabilire reglementări urbanistice pentru construire ansamblu de locuințe unifamiliale, reorganizări accese și infrastructuri edilitare pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 60, 62, 64, jud. Mureș, titular SC MACO CONSTRUCT SRL în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

 

05.05.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 03.05.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice asociate,  constituit în U.P. I P.F. Acățari din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 03.05.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând de: parohia reformată Viforoasa, parohia ortodoxă Corunca şi persoane fizice din comunele: Crăciuneşti, Acăţari, Băla, Bălăuşeri, Nadeş, Mica şi Tăureni,  constituit în U.P. I Persoane fizice, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

 

27.04.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru amenajamentul silvic al fondului forestier Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând Parohiei Romano-Catolice Eremitu, titular Parohia Romano-Catolică Eremitu. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 09.06.2022, ora 16 la Căminul cultural din loc. Eremitu.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 09.06.2022.

 

27.04.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru amenajamentul silvic al fondului forestier Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Orşova, titular COMPOSESORAT ORŞOVA. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 09.06.2022, ora 17.30 la Căminul cultural din loc. Orşova.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 09.06.2022.

 

26.04.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Elaborare PUZ pentru introducere în intravilan în vederea construirii unei săli de evenimente, piscină, hotel, parcare, racorduri la utilități”, pe amplasamentul din com. Sângeorgiu de Mureș, sat        Sângeorgiu de Mureș, str. Petofi Sandor, f. nr., jud. Mureş, titular IGNAT PETRE, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Reconformare zonă și stabilire reglementări urbanistice pentru construire mic ansamblu de locuințe cu funcțiuni de centru de cartier, echipat cu dotări comerciale de proximitate specifice zonelor preponderent rezidențiale”, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Rămurele, f. nr., jud. Mureş, titular STOICA BOGDAN-ALEXANDRU, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

07.04.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Apold,  constituit în U.P. VI Apold în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Chiheru de Jos și proprietate privată a persoanelor fizice din cadrul AUPPPP Ghindari,  constituit în U.P. XI Chiheru de Jos în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Crăciunești și proprietate privată a parohiilor reformate: Crăciunești, Cornești, Nicolești, Cinta și a composesoratului Cinta,  constituit în U.P. I Comuna Crăciunești, în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Amenajamentul fondului forestier aparţinând Composesoratului Mureșul, constituit în U.P. I Sovata, U.P. II Sebeș și U.P. III Iuhod în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

05.04.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal – care creează cadrul pentru “Construire parc fotovoltaic în vederea producerii de energie electrică, împrejmuire teren și racordare la sistemul energetic național”, pe amplasamentul din com. Sânpaul, sat Sânpaul, f. nr, jud. Mureş, titular SC FOMCO SOLAR SYSTEMS SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Schimbare UTR din LFC în ISP pentru construire hală de serviciu și spălătorie auto, pe amplasamentul din loc. Sărmașu, str. Republicii, nr. 169, jud. Mureș, titular BERNATH BELA - ERVIN în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

01.04.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru amenajamentul silvic al fondului forestier Amenajamentul fondului forestier proprietate publică şi privată aparținând Comunei Ibăneşti, titular COMUNA IBĂNEŞTI. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 17.05.2022, ora 16 la Căminul cultural din loc. Dulcea.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 17.05.2022.

 

01.04.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru amenajamentul silvic al fondului forestier Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Ibăneşti, titular COMPOSESORAT IBĂNEŞTI. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 17.05.2022, ora 17.30 la Căminul cultural din loc. Dulcea.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 17.05.2022.

 

01.04.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru amenajamentul silvic al fondului forestier Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparținând Comunei Solovăstru titular COMUNA SOLOVĂSTRU. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 18.05.2022, ora 16 la Căminul cultural din loc. Jabeniţa.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 18.05.2022.

 

01.04.2022 - Anunț public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunță publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru amenajamentul silvic al fondului forestier Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparținând Comunei BEICA DE JOS titular COMUNA BEICA DE JOS. Proiectul de plan și Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureș (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în data de 18.05.2022, ora 17.30 la Dispensarul comunal din loc. Beica de Jos.

Sugestii / observații pot fi transmise prin poștă la sediul APM Mureș, mun. Târgu Mureș, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureș, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât și prin poștă sau e-mail la sediul titularului până la data de 18.05.2022.

 

01.04.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0369 Râul Mureș între Iernuțeni și Periș, titular Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii - Grupul Milvus, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Planul de management al sitului N2000 ROSCI0367 Râul Mureș între Morești și Ogra, titular Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii - Grupul Milvus, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Planul de management al sitului N2000 ROSCI0210 Râpa Lechinţa, titular Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii - Grupul Milvus, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului. 

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Planul de management al sitului N2000 ROSCI0368 Râul Mureș între Deda și Reghin, titular Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii - Grupul Milvus, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

25.03.2022

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate publică a comunelor Bereni și Măgherani; Parohiile Reformate: Torba, Bereni, Eremieni, Drojdii, Bâra, Mărculeni, Cându, Maia și persoanelor fizice: Majlath  Karoly, Szabo Ludovic, Katai  Jirma, Marton Matyas, Kovacs Piroska, Benedekfi Ferenc, titular COMUNA MĂGHERANI, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

22.03.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Amplasare parc de activități productive și funcțiuni complementare compatibile, pe amplasamentul din loc. Râciu, fnr., jud. Mureș, titular COMUNA RÂCIU în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00-15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Schimbare de funcțiune din zonă industrială în zonă mixtă rezidențială și comerț, construirea unui ansamblu de case înșiruite - locuințe semicolective, modificare acces incintă, amenajare parcare, împrejmuire teren, spațiu comercial și loc de joacă”, pe amplasamentul din loc. Sighișoara, Cartier Venchi, f. nr, judeţul Mureş, titular SC HVS CONSTRUCT SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

APM Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru „Întocmire PUZ stabilire zonă funcțională de servicii pentru construire clădire administrativă, pavilioane multifuncționale, amenajare parcare auto, împrejmuire teren și branșare la utilități”, pe amplasamentul din com. Cristești, sat Cristești, f. nr., judeţul Mureş, titular SC MATEROM SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9,00 – 15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

15.03.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru “Construire locuință”, pe amplasamentul din loc. Reghin, str. Pandurilor, f. nr, jud. Mureş, titular AULITZKY JOHANNES EMMANUEL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00-15,00 şi marţi-vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Sărmașu prin construirea și dotarea centrului recreativ Sărmașu și modernizarea spațiului public urban adiacent, Obiectiv A: Construirea și dotarea centrului recreativ Sărmașu, pe amplasamentul din loc. Sărmașu, str. Dezrobirii, fnr., jud. Mureș, titular ORAȘ SĂRMAȘU în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu.  Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Tg. Mureş, str. Podeni, nr.10, în zilele de luni între orele 9,00-15,00 şi marţi - vineri între orele 9,00-12,00. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

11.03.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 08.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul pastoral aparţinând Municipiului Târgu Mureș, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 08.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul  fondului forestier proprietate publică a comunei Ernei şi proprietate privată a parohiilor reformate: Ernei, Dumbrăvioara, a parohiilor unitariene: Călușeri, Icland,  a parohiei romano- catolică Ernei  și a parohiei ortodoxă Sângeru de Pădure, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici a evaluării adecvate. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

01.03.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „PUZ - Lotizare teren și reglementare stradă de acces” pe amplasamentul din com. Corunca, sat Corunca, f. nr., jud. Mureş, titular KIRALY FERENC-ZSOLT, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la adresa http://apmms.anpm.ro. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 1.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul pastoral aparţinând Comunei Nadeş, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 1.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul pastoral aparţinând Comunei Vărgata, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând persoanelor fizice Siklodi Attila, Nemeti Jozsef, Pista Irina, Havadtoi Berta, Balogh Carol, Toth Jozsef Attila, Havadtoi Gligore, Biro Albert, Palfi Alex şi Biro Levente, U.P. I Adrianu-Bedeni în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 1.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând Composesoratului Hodac din UP VII Composesoratul Hodac din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 1.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând Parohiilor Greco-Catolice: Tg. Mureş, Mura Mare, Mura Mică, Petelea, Sânmihai, Teleac, Habic, Şincai şi Reghin - UP I Parohiile Grecocatolice, UP I Parohiile Grecocatolice din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 1.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentului fondului forestier proprietate privată aparţinând Parohiilor Reformate - UP I Parohii Reformate Reghin din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 1.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparţinând comunelor: Ceuaşu de Câmpie, Sântana şi proprietate privată aparţinând Parohiilor: Herghelia, Ceuaşu de Câmpie, Câmpeniţa, Culpiu, Voiniceni, Porumbeni, Săbed, Bozed, Râciu, Sânmartin de Câmpie, Şincai, Ulieş, Sântana, Chinari, Curteni şi persoane fizice, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparținând S.C Inforeg SRL, Parohia Romano-Catolică Şilea Nirajului şi persoanele fizice Schneider Elena, Albert Ioan, Bokor F. Eva Margareta, Zsigmond F. Laszlo, Sigmond F. Francisc Otto, din judeţul Mureş, U.P XXII Inforeg în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Simbriaş - U.P XXIII Simbrias în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „PUZ - Construire centru de imagistică medicală, împrejmuire teren și branșamente la utilități” pe amplasamentul din loc. Sângeorgiu de Mureș, str. Petki David, nr. 149, jud. Mureş, titular SC EDOMED RELIFE SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la adresa http://apmms.anpm.ro. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, pentru Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratelor Damieni, Ihod şi Hodoşa, Parohiilie Romano-Catolice Hodoşa, Ihod şi Sâmbriaş, persoanele fizice şi proprietate publică a Comunei Hodoşa, - U.P XXIV Composeorate şi Parohii în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 1.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparţinând Comunei Blăjel şi proprietate privată aparţinând Asociaţiei Proprietarilor de păduri Adămuş şi a Parohiilor Reformate: Corneşti, Crăieşti, Herepea, Cetatea de Baltă; Ortodoxe Corneşti, Crăieşti, Cetatea de Baltă; Unitariene: Deleni, Dâmbău, Adămuş; Greco-Catolică Cetatea de Baltă şi a persoanei fizice Varga S. Ştefan, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 1.03.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul fondului forestier proprietate privată aparţinând Parohiei Ortodoxă Jabeniţa şi Parohiei Ortodoxe Solovăstru, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Reglementare zonă funcțională și parcelare, pe amplasamentul din loc. Ceuașu de Câmpie, fnr., jud. Mureș, titular HEGYI ARPAD GEDEON în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Ansamblu locuințe colective și funcțiuni complementare, pe amplasamentul din mun. Reghin, str. Mihai Viteazu, fnr., jud. Mureș, titular ȘULEA CĂLIN-MARIUS în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Reglementare zonă funcțională și parcelare, pe amplasamentul din loc. Ceuașu de Câmpie, fnr., jud. Mureș, titular HEGYI ARPAD GEDEON în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Ansamblu locuințe colective și funcțiuni complementare, pe amplasamentul din loc. Reghin, str. Mihai Viteazu, fnr., jud. Mureș, titular ȘULEA CĂLIN-MARIUS în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

 

22.02.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Parcelare teren și stabilire reglementări urbanistice pentru construire ansamblu de locuințe unifamiliale, reglementări accese și infrastructură edilitară” pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Agricultorilor, f. nr., jud. Mureş SC MACO CONSTRUCT SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la adresa http://apmms.anpm.ro. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 22.02.2022, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Hodac, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu şi nici raportului de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Parcelare și reglementare zonă funcțională locuire, pe amplasamentul din loc. Târnăveni, str. Armatei, fnr., jud. Mureș, titular SC EYESELP SRL în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, , Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Construire creșă medie în localitatea Sântana de Mureș, comuna Sântana de Mureș, județul Mureș, pe amplasamentul din loc. Sântana de Mureș, str. Sportivilor, nr. 18, jud. Mureș, titular COMUNA SÂNTANA DE MUREȘ în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Construire 3 case individuale în regim DP+P+M și anexe gospodărești, pe amplasamentul din loc. Târnăveni, str. Lebedei, nr. 16, jud. Mureș, titular SZASZ FERENC - CSABA în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

 

18.02.2022Anunţ public privind dezbatere publică

A.P.M. Mureș anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului de mediu pentru Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparținând Ocolului Silvic Sovata, titular DIRECTIA SILVICA MUREȘ. Proiectul de plan şi Raportul de mediu pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro).

Dezbaterea publică / consultarea publicului se va realiza în format electronic.

Sugestii / observaţii pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, mun. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş, prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro sau prin fax. 0265/314985 cât şi prin poştă sau e-mail la sediul titularului până la data de 06.04.2022.

 

15.02.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic General - care creează cadrul pentru Reactualizare Plan Urbanistic General și Regulament Local de Urbanism aferent comunei Sânger cu satele aparținătoare - Sânger, Bârza, Cipăieni, Pripoare, Zăpodea, jud. Mureș, titular COMUNA SÂNGER în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, a Amenajamentului fondului forestier proprietate privată aparţinând comunei Ideciu de Jos, provenite din foste păşuni împădurite amplasament  U.P. IV Ideciu de Jos, din jud. Mureş şi Harghita, titular OCOLUL SILVIC VĂTAVA, în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la adresa http://apmms.anpm.ro. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, a Amenajamentului fondului forestier proprietate privată  aparţinând comunei Aluniş, provenite din foste păşuni împădurite amplasament U.P. III Comuna Aluniş din jud. Mureş şi Harghita, titular OCOLUL SILVIC VĂTAVA, în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la adresa http://apmms.anpm.ro. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, a Amenajamentului fondului forestier proprietate privată aparţinând comunei Vătava, amplasament   U.P. II Vătava, din jud. Mureş şi Harghita, titular OCOLUL SILVIC VĂTAVA, în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la adresa http://apmms.anpm.ro. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului la adresa office@apmms.anpm.ro.

 

10.02.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 08.02.2022, s-a decis că Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparţinând comunei Vărgata şi proprietate privată aparţinând Parohiei Romano-Catolice Valea, Parohiei Unitariene Valea Composesoratul Beu, Parohiei Unitariene Mitreşti, Parohiei Unitariene Vadu, Composesoratul Pădureni, Parohiei Reformate Pădureni, Parohiei Reformate Săcăreni, Parohiei Reformate Cotuş, Parohiei Reformate Isla, Parohiei Romano-Catolice Căluşeri, Parohiei Romano-Catolice Isla şi persoanelor fiyice Gyorfi A. Jozsef, Szoverfi I. Elisabeta, Nagy S. Janos, Mihaly I. Sigismund, Mihaly Iosif, Nagy Istvan, din judeţul Mureş intră în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

 

01.02.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, a Amenajamentului fondului forestier proprietate privată aparţinând Composesoratului Orşova, cuprinzând unitatea de producţie - U.P. IX Composesorat Orşova, administrator Ocolul Silvic Gurghiu, în categoria celor care necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării cu aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la adresa http://apmms.anpm.ro. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului la adresa office@apmms.anpm.ro.

 

25.01.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Reconformare zonă funcțională pentru construire spații de joacă pentru copii, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, str. Voinicenilor, nr. 137, jud. Mureș, titular SC M CONSULT SRL în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

 

18.01.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Reconformare zonă din “AA2” și stabilire reglementări pentru construire spălătorie auto self service, branșare la utilități, împrejmuire, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, Calea Sighișoarei, fnr., jud. Mureș, titular STOICA GHEORGHE în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Stabilire reglementări urbanistice și reconformare zonă funcțională în vederea construirii unei spălătorii auto self service, împrejmuire și utilități, pe amplasamentul din loc. Târgu Mureș, Calea Sighișoarei, fnr., jud. Mureș, titular SZASZ TIBOR în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Stabilire reglementări urbanistice pentru construire case de locuit pe amplasamentul din loc. Corunca, fnr., jud. Mureș, titular ȘTEFAN EUGEN în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

 

13.01.2022

Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a avizului de mediu pentru Amenajamentul fondului forestier proprietate publică aparținând Ocolului Silvic Fâncel,  titular de plan  Direcția Silvică Mureș.  Decizia de emitere a avizului de mediu se va afişa pe pagina de internet a A.P.M. Mureş http://apmms.anpm.ro, la sediul titularului de plan şi la sediul A.P.M. Mureş.

 

11.01.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Elaborare Plan Urbanistic Zonal pentru lotizare terenuri și reglementare stradă de acces” pe amplasamentul din com. Corunca, sat Corunca, str. De Sus, f. nr, jud. Mureş, titular SZEKELY KIRALY LEVENTE, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la adresa http://apmms.anpm.ro. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru „Întocmire PUZ pentru introducere în intravilan și dezmembrare teren în vederea construirii de locuințe unifamiliale” pe amplasamentul din com. Corunca, sat Corunca, nr. 238, jud. Mureş, titular SC SARICOR HOUSE BUILDING SRL, în categoria celor care nu necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la adresa http://apmms.anpm.ro. Observaţiile publicului se primesc în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării anunţului la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal - care creează cadrul pentru Zonă agrement și iaz piscicol pe amplasamentul din loc. Daneș, extravilan, jud. Mureș, titular  GASPAR NICOLAIE - DOREL în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

 

04.01.2022

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Introducere în intravilan și reglementare urbanistică terenuri situate în localitatea Pănet, intersecție DJ 152A și DJ 154F, pentru dezvoltare activități de tip industrial, servicii și dotări pe amplasamentul din loc. Pănet, fnr., jud. Mureș, titular SC THEREZIA PRODCOM SRL în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.

A.P.M. Mureş anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, Plan Urbanistic Zonal -  care creează cadrul pentru Relotizare terenuri și reglementare stradă de acces pe amplasamentul din loc. Corunca, fnr., jud. Mureș, titular SZOVERFI LASZLO, în categoria celor care nu  necesită efectuarea evaluării de mediu. Planul urmează să fie supus adoptării fără aviz de mediu. Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate pe site-ul A.P.M. Mureş (http://apmms.anpm.ro). Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare pot fi transmise prin poştă la sediul APM Mureş, loc. Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, jud. Mureş sau prin e-mail la adresa office@apmms.anpm.ro.